G4Media.ro

Directorul SRI, Eduard Hellvig, face apel la liderii partidelor parlamentare pentru schimbarea…

Foto: InquamPhotos / Octav Ganea

Directorul SRI, Eduard Hellvig, face apel la liderii partidelor parlamentare pentru schimbarea cadrului legal al Serviciului

Directorul SRI, Eduard Hellvig, le-a trimis marți o scrisoare tuturor liderilor partidelor parlamentare prin cre le cere, printre altele, demararea ”în perioada următoare” a unei ”dezbateri publice” pentru modernizarea ”cadrului legal” de funcționare a Serviciului în sensul de a trasa ”limitele acționale ale acestuia”.

”Este nevoie de un pas în plus, care ține de dezbaterea publică a unui cadru legal modernizat, acceptat de toate forțele politice din România, referitor la activitatea Serviciului Român de Informații. Îmi exprim speranța că, în perioada următoare, cu sprijinul dumneavoastră, va începe această dezbatere publică și se va ajunge la un larg consens referitor la modul în care trebuie să arate principalul serviciu de informații al României și care sunt, conform legii, limitele acționale ale acestuia”, le-a transmis Hellvig liderilor partidelor parlamentare, potrivit scrisorii publicate de site-ul știripesurse.ro.

Șeful SRI subliniază și faptul că modul de îndeplinire a misiunilor ce revin Serviciului este ”suplimentar și sever” afectat de agresiuni îndreptate împotriva isntituției, lucru care, avertizează el, pune sub semnul întrebării legitimitatea acțiunilor SRI și duce la dezangajarea și demotivarea ofițerilor de informații.

”În acest sens, am speranța că membrii Parlamentului României își vor consolida cu bună-credință eforturile de clarificarea legislativă cu privire la atribuțiile și rolul Serviciului Român de Informații în statul român, pentru ca niciun dubiu cu privire la activitatea sa să nu mai planeze în viitor. Noi, ca instituție implicată în activitățile de asigurare a securității naționale, nu avem atribuții legate de legiferare – rolul nostru ține, așa cum este firesc într-o democrație, de punerea în aplicare a legislației specifice și a mandatului primit din partea decidenților, prin hotărâri mandatorii sau documente programatice cu valență strategică. Prin urmare, apreciem orice demers nu doar de clarificare, dar și de întărire legislativă pentru viitor”, le-a mai transmis Eduard Hellvig șefilor de partide.

(Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)

https://www.g4media.ro/surse-generalul-sri-dumitru-dumbrava-a-fost-trecut-in-rezerva.html

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

7 comentarii

  1. Azi, 28 aug., in jurul orei 17,20, la A3 s-a spus ca vinovat pentru patrunderea pestei porcine in tara este SRI, care trebuia sa informeze imediat dupa ce primul porc mistret bolnav a trecut granita in Romania. Asta in conextul in care se discuta despre fortele externe care vor sa distruga economia Romaniei. Au lasat sa se inteleaga ca SRI care nu a informat ca primul porc bolnav a trecut granita ar fi in intelegere cu inamicii tarii.
    E bine ca SRI sa cunoasca aceasta acuzatie.

  2. Reactioneaza Helvig abia acum cand pana si goldenul meu stand aseara la televizor ca sa il ia somnul a auzit (si a si priceput) ca Dragnea, vrea pana in Craciun sa puna mana pe servicii si sa scape de Helvig printr-un artificiu, modificand cateva articole din Legea de organizare si functionare a SRI adoptata in 1991 !

    PS. Helvig trebuia imediat ce a fost numit seful SRI sa ceara modificarea legii SRI.
    Cererea lui de-acum nu este decat o incercare tardiva de a scapa serviciile secrete de politizare. Pare a fi cam tarzie reactia lui intrucat actiunea lui Dragnea a inceput deja iar Helvig a fost tintuit deja in vizor ! 😉

  3. Legile au ramas în urma fata de evolutia vertiginoasa si total surprinzatoare a istoriei recente.
    De mirare ca nu a generat discutii tv macar cât protocoalele noul tip de agresiune subtila, care impune nu numai revenirea la un patriotism cât al vecinilor, ci si predarea, macar in licee, a unor notiuni elementare de „cultura de securitate”, 2-3 ore pe an: ce este un spion si cum te influenteaza el, fie si ca postac; cum ne protejam informatiile personale etc., domeniul intelligence progresând exponential in era digitala.

  4. Domnule Hellvig, vedeti ca pana la schimbarea cadrului legal al serviciului, s-ar putea ca maine guvernul sa dea OG de gratiere si anmistie(sursa comisarul. ro). Asa cum spun cei de acolo ar fi o adevarata lovitura de stat. Daca este adevarat ce spun cei de la comisarul.ro, intreb si eu ca un contribuabil cinstit: ce a pazit serviciul? Poate ca ei gresesc, dar daca este adevarat? …..intreb si eu.

  5. Nu se va schimba nimic in legislatie. PSD + ALDE are nevoie de actuala legislatie a SRI pentru obsesia legata de ‘statul paralel’ si-i convine de minune sa acuze SRI de tot si de toate. Daca ar schimba legislatia, cum sa mai acuze SRI de totate relele de pe lume (si sa se autovictimizeze)?