Directorul STB numește defecțiunile noilor autobuze Otokar drept ”disfuncționalități inerente” și dă vina pe Facebook: Tot timpul au fost astfel de probleme, doar că acum informația circulă mai repede
Defectele apărute la noile autobuze achiziţionate de la firma Otokar sunt minore din punct de vedere tehnic şi au fost remediate în cel mult 24 de ore, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti (STB), Andrei George Creci.
El susţine că toate autobuzele achiziţionate de municipalitate de-a lungul timpului au avut la început genul acesta de probleme, doar că acum informaţia circulă rapid şi toate aceste probleme sunt mult mai vizibile.
Deși statisticile pe anii trecuți indicau că procentul celor care circulă fără bilet în București este de 75%, directorul STB susține că nu știe care este situația în prezent. Asta cu toate că autobuzele noi sunt prevăzute cu senzori care arată câte persoane s-au urcat şi câte au validat.
Redăm un fragment din interviul acordat de Andrei Creci pentru Agerpres:
AGERPRES: Aş vrea să vorbim despre noile autobuze Otokar. Au apărut deja foarte multe probleme deşi sunt de foarte puţin timp în trafic.
Andrei Creci: Probleme tehnice majore nu sunt. Sunt probleme minore care s-au remediat în cel mult 24 de ore.
AGERPRES: Nu par a fi chiar minore…
Andrei Creci: Ba da. Sunt minore, faptul că s-a schimbat sistemul de climatizare şi a fost resetat şi a intrat după aceea în funcţiune în maximum 24 de ore. Noi avem nişte clauze contractuale destul de restrictive pentru partenerii turci. Ei au obligaţia ca în cel mult 24 de ore să le reglementeze. Din toate sesizările care au fost de când au fost puse ele în funcţiune, de la 1 decembrie, şi până în prezent, nimic nu a depăşit acest termen. Dacă ar fi depăşit s-ar fi activat alte clauze din contract care ar fi putut atrage şi alt gen de răspundere, dar nu a fost cazul.
AGERPRES: Ce fel de răspundere?
Andrei Creci: Sunt prevăzute şi penalităţi, poţi să dai şi autobuzul înapoi, poţi să condiţionezi recepţia lui de anumite aspecte legale, dar repet nu a fost cazul până în prezent. Am avut nenumărate discuţii cu partenerii de la Otokar, au dislocat o echipă destul de numeroasă de specialişti din Turcia, pentru că şoferii noştri nu au voie să intervină. Ei au service la Bucureşti şi o echipă mobilă formată pentru început din 15 persoane, care merge din autobază în autobază şi în maximum o oră de când se întâmplă incidentul se duce şi îl repară, îl tractează dacă e cazul. Ştiu, nu este o imagine prea plăcută să vezi un autobuz nou că stă cu lumile stinse, dar repet sunt doar probleme minore din punct de vedere tehnic. Tot ceea ce am achiziţionat noi de-a lungul timpului a avut genul acesta de probleme la început, doar că acum informaţia circulă mult mai repede. Deşi şoferii au fost trainuiţi încă de la început, până se obişnuiesc cu ele….
AGERPRES: Am văzut că inclusiv şoferii se plâng că noile autobuze sunt proaste….
Andrei Creci: Nu ştiu dacă se plâng în mod formal că sunt ele proaste. Nu există un autobuz prost. Un autobuz nou nu cred că poate fi numit prost. Are nişte disfuncţionalităţi care sunt inerente primei luni şi primului an de funcţionare.
AGERPRES: Firma Otokar a mai vândut autobuze în oraşe din Europa sau numai în România?
Andrei Creci: Ştiu că în ţară mai sunt, dar în ce oraşe ale Europei, nu ştiu să vă spun exact. Dar Otokar este o firmă foarte serioasă care deserveşte şi armata în Turcia, fac tancuri, care de luptă. Nu este o firmă care să dea „kix” cu nişte autobuze în România.
AGERPRES: Datele statistice arătau anii trecuţi că 75% dintre călători nu plăteau călătoria? Care sunt acum cifrele reale?
Andrei Creci: Pe an ce trece scade procentul celor care se urcă fără titlu de călătorie sau nu validează. Noi ducem campanii de încurajare, nu neapărat de constrângere, dar de conştientizare a faptului că a te urca fără bilet reprezintă o contravenţie şi se sancţionează. A nu valida titlul echivalează cu aceeaşi contravenţie sau penalitate. Sperăm să ajungă din ce în ce mai jos acest procent. Din păcate, nu avem acum o statistică la zi pe acest segment. Este foarte greu să o faci, trebuie să îţi funcţioneze toate sistemele de taxare. Pe autobuzele noi, avem senzori care arată câte persoane s-au urcat şi evident câte au validat. Este obligatoriu însă, ca în cel mai scurt timp, să avem cifre exacte pe acest segment. Chiar dacă va deveni vreodată gratuit transportul în Bucureşti noi trebuie să ştim câţi beneficiază de gratuităţi şi care sunt categoriile, că sunt pensionari, că sunt elevi, că sunt persoane cu dizabilităţi, noi trebuie să le avem. Primăria trebuie să ştie cui a acordat aceste gratuităţi.
AGERPRES: Mi-aţi anticipat întrebarea. Când va deveni gratuită călătoria cu mijloacele de transport în comun în Bucureşti? Primarul Capitalei a avansat deja o propunere în acest sens…
Andrei Creci: Nu ştiu ce să vă spun. Este o decizie pe care o ia administraţia publică. Avem o unitate administrativ-teritorială care e municipiul Bucureşti şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Bucureşti Ilfov. Ei fac politica de transport în comun în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, noi fiind operatori.
AGERPRES: Ca şi reprezentant al unei societăţi care funcţionează pe criteriile economiei de piaţă, cum vi se pare această propunere?
Andrei Creci: Sunt oraşe care au venit cu o astfel de soluţie. De plătit, acest serviciu nu se plăteşte niciodată la valoarea la care ar trebui. Încasările însă cresc de la an la an, iar numărul persoanelor care merg fără titlu de călătorie, scade. Anul trecut am ajuns la nivel de 130 de milioane de lei din vânzarea de titluri de călătorie, abonamente, etc. Dar niciodată din aceste încasări nu poţi susţine transportul public, pentru că de fapt procentul este foarte mic.
AGERPRES: Elevii vor beneficia de gratuitate pe transportul în comun din acest an?
Andrei Creci: Noi vom da această gratuitate de la jumătatea lunii februarie, pentru toţi elevii din Bucureşti, indiferent de…. note. Se va menţine, de asemenea, şi la pensionari şi vom introduce şi pentru însoţitorul pensionarului. Există un regulament în acest sens. Trebuie modificat regulamentul şi contractul de delegare, ceea ce se va face în următoarea şedinţă a Consiliului General.
AGERPRES: Tariful unei călătorii a rămas neschimbat, la 1,3 lei, de ceva ani. Intenţionaţi să solicitaţi majorarea tarifelor în acest an?
Andrei Creci: Tariful pe călătorie la transportul în comun de suprafaţă este cel mai mic din ţară, raportat la reţeaua de transport, dar nu s-a făcut nicio solicitare de majorare a tarifelor. Cu siguranţă se aşteaptă ca şi condiţiile să se îmbunătăţească. Când se va circula la standarde europene poate că atunci se va pune în discuţie şi o mărire de tarif, dar în momentul de faţă, nu.
AGERPRES: Câţi angajaţi are societatea în prezent? Sunt mulţi, sunt puţini? Care sunt salariile în societate?
Andrei Creci: În acest moment STB SA are un număr de aproximativ 10.642 de angajaţi. Conform grilei de salarizare, şoferii au un salariu net de 3.840 de lei, iar casierii de 2.001 lei, la care se adaugă sporurile prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă şi Codul Muncii. Toţi salariaţii STB beneficiază şi de tichete de masă.
Foto: Un autobuz Otokar este tractat după ce s-a defectat în primele zile după punerea în circulație / Sursa: Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
17 comentarii