Directorul Transelectrica: Ne aşteptăm la vârfuri de consum de 9.000 de megawaţi pentru iarnă, mai mici faţă de anii anteriori / ”Cred că este prima dată când sunt foarte încrezător că nu vom avea probleme majore în perioada de iarnă”
Vârfurile de consum în ceea ce priveşte energia electrică vor fi în jur de 9.000 de megawaţi în perioada de iarnă, mai mici faţă de anii anteriori, a declarat, vineri, directorul Transelectrica, Virgiliu Ivan, relatează Agerpres.
„La nivel de consum de energie electrică, în ultimele zile, la vârful de seară am avut valori de 7.400 – 7.500 de megawaţi. Pentru perioada de iarnă, când temperaturile vor scădea, ne aşteptăm la vârfuri de consum în jur de 9.000 de megawaţi, mai mici faţă de anii anteriori, deci condiţii mai bune de acoperire a acestui nivel de consum”, a menţionat Virgiliu Ivan, la o conferinţă cu tema „Provocările iernii 2023 – 2024 pentru sistemul energetic naţional”, organizată de Focus Energetic.
Pe de altă parte, el a subliniat că, în acest an, „încep să se vadă roadele” instalaţiilor noi – instalaţiile producătorilor, ale investitorilor care se racordează la sistem.
„Dacă anul trecut am înregistrat 70 de megawaţi noi instalaţi în sistem, anul acesta ne aşteptăm la aproximativ 800 de megawaţi. Avem 400 – 500 de megawaţi conectaţi la sistem până în acest moment. Anul viitor vor fi 1.000 – 1.500 de megawaţi conectaţi la reţelele operatorilor de distribuţie şi de transport”, a punctat Virgiliu Ivan.
El a subliniat că este foarte încrezător că nu vor fi probleme majore în perioada de iarnă în ceea ce priveşte pregătirea şi menţinerea în funcţiune a sectorului energetic.
„Cred că este prima dată când sunt foarte încrezător că nu vom avea probleme majore în perioada de iarnă. Este cel puţin prima dată când focusul, cel puţin al nostru de la Transelectrica, dispecerul energetic naţional, va fi pe proiecte, pe implementarea proiectelor şi poate în planul al doilea pe partea de pregătire şi de menţinere în funcţiune a sectorului energetic în perioada de iarnă”, a mai spus Virgiliu Ivan.
Potrivit acestuia, consumul de energie electrică este ceva mai scăzut faţă de anii anteriori, o cauză fiind preţurile crescute în perioada anilor 2021 – 2022.
„Este evident că sunt consumatori industriali care şi-au restrâns activitatea, chiar şi consumatori casnici. În acelaşi timp, la nivelul consumatorilor casnici avem o deformare a consumului înregistrat pe măsură ce s-au racordat la reţea panouri fotovoltaice aparţinând prosumatorilor. În ceea ce priveşte datele pe care le deţinem noi, Transelectrica, consumul de energie electrică şi cel pe care îl afişăm pe site-ul Transelectrica nu este cel real. Este un consum care este afectat de producţia la nivelul prosumatorilor”, a precizat reprezentantul Transelectrica.
El a menţionat că, din datele oficiale ale Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), la sfârşitul lunii august, capacitatea instalată a prosumatorilor a atins 1.156 de megawaţi, „o valoare semnificativă”.
„Estimările tuturor sunt că, la sfârşitul acestui an, vom ajunge la 1.500 de megawaţi instalaţi în panouri fotovoltaice la prosumatori”, a adăugat Virgiliu Ivan.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank