Discurs în derivă al premierului, în criza din educație: Anunță că se angajează „personal” să se întâlnească cu asociațiile de părinți și elevi, care însă nu revendică nimic / Ciucă e îngrijorat că nu poate să îi predea lui Ciolacu „un mandat cu probleme”
Premierul Nicolae Ciucă a lăsat de înțeles că se angajează personal în rezolvarea problemelor cadrelor didactice și ale angajaților din Educație, după care a spus că se va întâlni marți cu asociațiile de părinți și elevi și ca a discutat și cu Marcel Ciolacu. Într-un discurs cu multe fraze și idei neterminate, amestecate, fără o coerență, o structură a exprimării și a mesajelor transmise, Ciucă a vorbit la un eveniment dedicat cercetătorilor despre cum el nu poate să predea un mandat cu probleme, făcând referire la greva sindicatelor din Educație.
„Mă angajez personal, am discutat și cu președintele Camerei Deputaților, domnul Marcel Ciolacu, astăzi vom continua dialogul, vom avea întâlniri cu asociația părinților, cu asociația elevilor și vom face în așa fel încât pe bază de dialog să rezolvăm problema făcând încă odată apel și la liderii de sindicat și la cadrele didactice să înțeleagă măsurile pe care noi le-am luat”, a spus Ciucă.
Asociațiile de părinți și cele de elevi figurează pe agenda premierului, la consultări, la ora 11:00. Doar că acestea nu au nicio revendicare, ba chiar au anunțat prin reprezentanții lor că nu susțin în totalitate protestele profesorilor, ci doar „principiile” reclamate de protestatari.
De exemplu, secretarul general al Federației Naționale a Părinților, antreprenorul Gabriel Chicioreanu, a declarat la Digi24 că „greva se putea face altădată” și că „sindicaliștii bagă pumnul în gura guvernanților, fiind examene”. „Se putea face această grevă, poate, altădată, nu neapărat acum, la finalul anului școlar, când sindicaliștii bagă pumnul în gură guvernanților, pentru că știu că sunt examenele de Evaluare Națională, examenul de Bacalaureat și atunci pot forța Guvernul să le acorde aceste facilități și creșteri de salarii”, a spus reprezentantul Federației Naționale a Părinților.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii