G4Media.ro

Trei europarlamentare cer anchetă, Cristian Terheș suspectat că promovează discursul urii /…

sursa Foto: Facebook

Trei europarlamentare cer anchetă, Cristian Terheș suspectat că promovează discursul urii / Eurodeputatul ex-PSD este cap de listă al partidului extremist AUR la alegerile europarlamentare din 2024

Trei deputate din Parlamentul European i-au transmis o scrisoare preşedintei forului legislativ, Roberta Metsola, şi cer o anchetă imediată pentru a stabili dacă trei colegi eurodeputaţi se fac vinovaţi de un discurs al urii în timpul unei dezbateri privind drepturile femeilor care a avut loc marţi în Parlamentul European, transmite News.ro.

Între cei trei care sunt vizaţi de această solicitare se numără şi europarlamentarul român Cristian Terheş, despre care liderul AUR, George Simion, anunţa în februarie că va conduce lista partidului la alegerile pentru Parlamentul European de anul viitor.

Scrisoarea a fost văzută de POLITICO, iar publicaţia se întreabă: „Poţi spune cam orice în Parlamentul European – dar oare poţi să scapi întotdeauna cu asta?”

Eurodeputatele Malin Björk (Suedia, grupul Stângii), Evin Incir (Suedia, Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor) şi Samira Rafaela (Olanda, grupul Renew) susţin în scrisoare că cei trei colegi ai lor au încălcat regulile Parlamentului referitoare la limbajul ofensator în timpul unei dezbateri privind ratificarea Convenţiei de la Istanbul din 2011 împotriva violenţei de gen. Ele îi cer Robertei Metsola să investigheze discursul celor trei sub acest aspect.

Cristian Terheş, Anders Vistisen (Danemarca) şi Isabella Adinolfi (Italia) „au făcut declaraţii care, în opinia noastră, constituie un discurs al urii”, spun cele trei eurodeputate în scrisoarea adresată preşedintei Parlamentului European.

Cristian Terheş a intrat în actualul Parlament European candidând pe listele PSD, dar el se declară ca făcând parte din PNŢCD şi este afiliat grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni din PE. Ceilalţi doi eurodeputaţi incriminaţi fac parte din grupul Identitate şi Democraţie, respectiv din PPE (Partidul Popular European).

„Toate trei am reacţionat verbal şi i-am interpelat pe aceşti vorbitori în timpul dezbaterii”, au scris cele trei eurodeputate. „Dar suntem ferm convinse că Parlamentul European însuşi trebuie, la rândul său, să pună piciorul în prag şi să arate că nu tolerează acest tip de discurs al urii chiar în incinta sa”, arată ele.

„Singurul lucru pe care îl poate face preşedintele este să le sancţioneze indemnizaţiile zilnice – dar cel mai important lucru, desigur, este să spună că au întrecut măsura”, a declarat pentru POLITICO europarlamentarul de stânga Malin Björk.

Un purtător de cuvânt al preşedintei Roberta Metsola a confirmat primirea scrisorii şi a adăugat: „Vom analiza acest lucru împreună cu serviciile plenului şi cu vicepreşedintele care va prezida în acel moment”.

CE AU SPUS CRISTIAN TERHEŞ ŞI ALŢI DOI EURODEPUTAŢI

Cei trei eurodeputaţi de dreapta au luat poziţii incendiare, care ţin de un război cultural, la dezbaterea de marţi din Parlament, scrie POLITICO.

În discursul său din plenul Parlamentului European, Cristian Terheş a descris femeile transsexuale ca fiind „perverse de sex masculin”. El a spus că recunoaşterea legală a existenţei femeilor transsexuale este „cea mai mare ameninţare la adresa femeilor” şi a făcut o paralelă între bărbaţii care se identifică ca femei şi bărbaţii care se identifică ca maşini.

Scrisoarea adresată Robertei Metsola susţine că acest comentariu a fost „direct transfobic şi constituie un discurs al urii pe baza sexului şi a orientării sexuale”.

Terheş a declarat pentru POLITICO că nu a primit o copie a scrisorii. „Orice lege care permite ca un bărbat să fie recunoscut ca femeie, doar pentru că aşa pretinde, este o ameninţare gravă şi o formă de violenţă împotriva femeilor. Voi lua cu plăcere atitudine pentru a proteja adevărul şi femeile de această formă gravă de violenţă promovată de ideologia agresivă de gen”, a adăugat europarlamentarul român.

În discursul său, Anders Vistisen – eurodeputat de extremă dreapta din partea Partidului Popular Danez – a acuzat influenţa islamului pentru violenţa împotriva femeilor din ţara sa, părând să-i acuze pe musulmani de „multe exemple de crime şi violuri”.

Imediat după aceea, europarlamentarul Renew, Samira Rafaela, care este femeie de culoare şi una dintre autoarele scrisorii, a luat cuvântul în hemiciclu, spunând: „Acest tip de discurs poate favoriza agresivitatea şi atacurile faţă de oameni care au, de exemplu, un trecut de imigranţi”. Rafaela a îndemnat-o pe vicepreşedinta Parlamentului, Heidi Hautala, care prezida dezbaterea, să „analizeze această chestiune”. Hautala a răspuns că „s-ar putea face referire la o regulă internă privind comportamentul respectuos al deputaţilor şi daunele aduse reputaţiei Parlamentului”.

Autoarele scrisorii au susţinut că remarcile lui Vistisen au fost un „exemplu clar de discurs al urii” bazat pe etnie şi religie.

Într-un e-mail către POLITICO, Vistisen şi-a apărat discursul ca fiind „bazat pe fapte” şi a declarat că le va prezenta „cu plăcere” preşedintei Metsola. „Nu am auzit nimic oficial de la administraţia Parlamentului European şi nici de la preşedinte”, a mai scris el.

La aceeaşi dezbatere din plen, Isabella Adinolfi, eurodeputată din partea Forza Italia, partidul lui Silvio Berlusconi, a vorbit despre italiencele agresate sexual de pakistanezi, bengalezi, marocani sau „imigranţi africani”.

„Adinolfi face o legătură sugerând că violenţa împotriva femeilor este un fenomen care există exclusiv în culturile „străine”, spre deosebire de propria ei cultură „italiană” sau „europeană”, deşi ştim că violenţa există în toate ţările din lume” – au denunţat cele trei colege europarlamentar în scrisoare.

„Cred că este îngrozitor faptul că extrema dreaptă este atât de ipocrită, încât singurul moment în care se preface că îi pasă de drepturile femeilor este atunci când se pot folosi de drepturile femeilor pentru a lovi minorităţile”, a comentat eurodeputata Björk pentru POLITICO.

„Acest atac este, prin toate mijloacele, o intimidare din partea colegilor verzi şi de stânga. Violenţa şi fanatismul de care dau dovadă aceşti colegi nu fac decât să dăuneze Europei” – a declarat în replică, pentru POLITICO, eurodeputata italiană Isabella Adinolfi.

Şi alţi eurodeputaţi au reacţionat ferm după dezbatere. Parlamentarul francez din Renew Irène Tolleret a declarat pentru POLITICO: „A fost monstruos”.

Europarlamentarul Pierrette Herzberger-Fofana, o femeie de culoare din grupul Verzilor, s-a declarat „stupefiată” de cuvintele pe care le-au folosit cei trei şi este de părere că ar trebui să fie sancţionaţi.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. AUR+PSD+PNL+RUSIA=LOVE

  2. Asta a fost preot? E clara treaba cu Aur ul… 😂

  3. Ce a spus greșit Terhes?!!!

    • Dupa 30 de ani de democratie, dupa atatea decenii petrecute in Occident, nu intelege ESENTA: exista oameni diferiti, care nu se aseamana cu tine, iar instinctul ancestral, arhaic, tribalist de respingere, suspiciune si agresiune asupra acestui „strain” din afara grupului tau nu isi are locul in societatea moderna. Exista omaneni diferiti care au dreptul sa fie diferiti, atata timp cat nu-ti incalca tie drepturile. Ura care razbate din toti porii acestui individ, limbajul, asta e gresit.

  4. Credeam că Terheș nu poate coborî mai jos, după ce a candidat ca ”țărănist” pe listele psd, dar m-am înșelat. Omul ăsta nu e decât o cloacă de mizerii.

  5. Astepti mura in gura? Pune mana si cauta si singur detaliile sau iti e lene si esti prea comod?