
Discuţiile ruso-americane privind Ucraina stagnează, potrivit unui viceministru rus de externe / Rușii consideră că propunerile americane nu includ soluții la „cauzele profunde” ale războiului din Ucraina
Rusia nu poate accepta propunerile SUA de a pune capăt războiului din Ucraina în forma lor actuală, întrucât acestea nu abordează chestiunile pe care Moscova le consideră a fi cauzele profunde ale acestui conflict, a declarat viceministrul rus de externe Serghei Riabkov, sugerând astfel că discuţiile dintre Moscova şi Washington pe acest subiect stagnează, consemnează marţi agenţiile de știri Reuters şi EFE.
Potrivit oficialului rus, Moscova şi Washingtonul nu au reuşit până în prezent să soluţioneze diferenţele pe care le-a sesizat preşedintele rus Vladimir Putin în urmă cu două săptămâni, când acesta a spus că propunerile SUA necesită reformulări.
„Noi luăm foarte în serios modelele şi soluţiile propuse de americani, dar nu le putem accepta pe toate în forma lor actuală”, a indicat Riabkov, într-un interviu publicat marţi de revista „Afaceri Internaţionale”, publicaţie asociată Ministerului rus de Externe.
„Aşa cum putem vedea, principalele noastre cereri nu se regăsesc (în propunerile SUA), respectiv soluţionarea problemelor legate de cauzele profunde ale acestui conflict. Ele lipsesc complet, iar acest lucru trebuie abordat”, a explicat diplomatul rus.
Kremlinul a transmis de mai multe ori că o soluţionare negociată a conflictului din Ucraina trebuie să ia în considerare eliminarea „cauzelor profunde” ale acestuia şi „interesele legitime de securitate ale Rusiei”, formulă prin care Rusia cere de fapt, printre altele, recunoaşterea anexării teritoriilor pe care le ocupă în Ucraina, excluderea aderării acestei ţări la NATO şi crearea unei noi arhitecturi europene de securitate, transmite Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că în dialogul ruso-american asupra încheierii războiului din Ucraina nu există deocamdată nimic concret.
„Lucrăm la implementarea unor idei legate de soluţionarea (conflictului) din Ucraina. Această activitate este în desfăşurare. Nu există încă detalii concrete asupra cărora să putem sau fie nevoie să informăm”, a spus Peskov.
Acesta a insistat că negocierile cu Washingtonul se concentrează în primul rând pe normalizarea relaţiilor dintre Rusia şi SUA, „care au suferit prejudicii enorme în timpul administraţiei anterioare” a preşedintelui Joe Biden.
Preşedintele american Donald Trump a reacţionat în weekend cu iritare după ce Putin a propus săptămâna trecută înlocuirea administraţiei preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski cu una condusă de ONU, care să organizeze alegeri în Ucraina şi apoi să se desfăşoare negocieri de pace cu noua putere ucraineană.
Într-un interviu acordat duminică postului NBC, Trump a spus că s-a înfuriat când Putin a criticat legitimitatea lui Zelenski. De asemenea, preşedintele american a ameninţat cu noi taxe vamale secundare, de 25% până la 50%, care să fie pretinse de SUA inclusiv ţărilor ce cumpără petrol rusesc, dacă Rusia nu se va implica pentru a conveni un acord care să încheie războiul din Ucraina.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.