G4Media.ro

Disidentul de stânga Boris Kagarliţki, desemnat „terorist” de autoritățile din Rusia

sursa foto: captura video

Disidentul de stânga Boris Kagarliţki, desemnat „terorist” de autoritățile din Rusia

Proeminentul sociolog şi activist politic de stânga rus Boris Kagarliţki a fost desemnat luni ca fiind ”terorist”, la câteva săptămâni după arestarea sa în baza unei prevederi care interzice apelurile publice la activităţi teroriste prin intermediul internetului, relatează Reuters conform Agerpres.

Kagarliţki, în vârstă de 64 de ani, profesor la institutul privat Şcoala superioară de ştiinţe sociale şi economice din Moscova şi cunoscut ca disident încă din epoca sovietică, a luat poziţie în mod repetat împotriva războiului din Ucraina într-o revistă pe care a editat-o şi pe canalul său de YouTube.

Desemnat „agent al străinătăţii” din 2018, disidentul a apărut luni pe lista cu „terorişti” înregistraţi publicată pe site-ul serviciului federal rus de supraveghere financiară.

Kagarliţki a fost arestat luna trecută de Serviciul Federal de Securitate (FSB) şi plasat în arest pentru două luni în oraşul Sîktîvkar, la circa 1.000 km nord-est de Moscova.

De la începutul ofensivei trupelor ruse în Ucraina şi adoptarea unor legi care interzic orice exprimare critică la adresa armatei, autorităţilor, „operaţiunii speciale militare”, aşa cum numeşte Moscova invazia în Ucraina, mai multe media independente ruse au fost obligate să-şi suspende activitatea sau să părăsească ţara, iar numeroşi opozanţi au plecat în exil sau au fost închişi.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...