Disney+ va avea o versiune mai ieftină, cu reclame / Serviciul de streaming va fi disponibil şi în România din această vară
Principalul rival al celor de la Netflix, Disney+, a anunţat că va lansa anul acesta un nou abonament, care va costa mai puţin, dar va afişa reclame, anunță News.ro.
Fără să ofere prea multe detalii, Disney a anunţat că, începând de anul acesta, va exista un al doilea abonament pe care utilizatorii îl vor putea alege. Pentru că va include reclame, acest abonament va fi mai ieftin decât cel de până acum.
Noul abonament va fi disponibil în Statele Unite, însă compania spune că extinderea disponibilităţii acestuia va avea loc în 2023, când va începe să fie vândut şi în alte ţări.
Anunţul celor de la Disney vine să confirme zvonurile care circulau până acum despre un Disney+ cu reclame, însă lasă loc şi de multe întrebări.
Dincolo de preţ, care nu a fost anunţat, dar clar va fi mai mic decât abonamentul unic actual, care costă 8 dolari pe lună în SUA, nu se ştie dacă viitorul abonament va include tot conţinutul care există în prezent pe Disney+ şi nici ce fel de reclame vor fi afişate – ce formate, dacă sunt doar în aplicaţie sau vor întrerupe redarea conţinutului etc.
Disney+, care a încheiat anul trecut cu aproximativ 130 de milioane de abonaţi, vede viitorul abonament ca un instrument care-l va ajuta să-şi atingă obiectivul de 230 – 260 de milioane de abonaţi fixat pentru 2022.
Serviciul de streaming al celor de la Disney va fi disponibil şi în România începând cu această vară.
Sursa foto: Disney+
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii