G4Media.ro

Divergențe între instanţe în legătură cu cine are competenţa în dosarul privind…

Sursa Foto: Inquam Photos / Bogdan Buda

Divergențe între instanţe în legătură cu cine are competenţa în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor

Tribunalul Militar Bucureşti a decis miercuri că nu are competenţa să soluţioneze cererea DNA privind redeschiderea urmăririi penale în legătură cu modul în care reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova au făcut controale înainte de incendiul de la Ferma Dacilor, urmând ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să tranşeze acest caz, transmite Agerpres.

Dosarul, care are ca obiect „confirmare redeschidere urmărire penală”, a fost înregistrat la Tribunalul Prahova în data de 29 decembrie 2023, la trei zile după incendiul de la Ferma Dacilor soldat cu opt morţi şi doi răniţi.

Tribunalul Prahova şi-a declinat însă competenţa de soluţionare a acestei cereri în favoarea Tribunalului Militar Bucureşti.

După patru termene de judecată şi o amânare de pronunţare, judecătorii de la Tribunalul Militar Bucureşti au decis miercuri că nici ei nu au competenţa să soluţioneze această cauză.

„În baza art.335 Cpp rap. la art.37 alin.1 şi la art.44 alin.4 şi 5 Cpp, admite excepţia necompetenţei după calitatea persoanei a Tribunalului Militar Bucureşti. Potrivit art.50 alin.1 C.pr.pen. declină competenţa de soluţionare a cererii de redeschidere a urmăririi penale dispusă prin ordonanţa nr.2850/C/2023 din 28.12.2023 a procurorului din cadrul DNA, emisă în dos. nr.64/P/2020 al DNA – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit; luare de mită şi dare de mită, în favoarea Tribunalului Prahova”, este decizia Tribunalului Militar.

În consecinţă, Tribunalul Militar Bucureşti a hotărât să trimită dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a soluţiona conflictul negativ de competenţă.

„În temeiul art.51 alin.1 şi 2 Cpp, trimite dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă. Hotărârea nu este supusă căilor de atac”, se arată în soluţia publicată de Tribunalul Militar.

Iniţial, ca intimaţi în această speţă erau fostul prim-adjunct al inspectorului-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova Dumitru Elisei şi Cristina Chelba, fost inspector de prevenire din cadrul ISU Prahova, însă ulterior, conform datelor de pe portalul instanţelor de judecată, a apărut ca intimată în dosar şi Adelina Ilie, administrator al Fermei Dacilor.

Fostul inspector-şef de la ISU Prahova Mihai Drăgan şi adjunctul său Elisei Dumitru au ieşit la pensie în 2021, după ce au apărut suspiciuni că ar fi trecut cu vederea nereguli descoperite la mai multe pensiuni şi crame din Prahova, printre care şi Ferma Dacilor.

Colonelul Elisei Dumitru a fost vizat de un dosar al DNA, clasat în luna martie 2023, din lipsă de probe.

DNA a investigat posibila implicare în mod direct şi în repetate rânduri a colonelului Elisei Dumitru în activitatea subordonaţilor, în sensul că le-ar fi solicitat acestora să nu amendeze mai mulţi agenţi economici din Prahova pentru abateri pe linia securităţii la incendiu.

În iulie 2019, inspectorii de la ISU Prahova au efectuat un control la pensiunea Ferma Dacilor din satul Tohani, complexul fiind administrat, prin interpuşi, de Cornel Dinicu, prin firma Ferma Dacilor Production SRL.

Deşi pensiunea nu avea autorizaţie de securitate la incendiu, pompierii au dat doar un avertisment şi în schimb ar fi primit o masă de protocol.

Incendiul devastator izbucnit în data de 26 decembrie 2023 la Ferma Dacilor s-a soldat cu opt morţi, cinci adulţi şi trei copii, precum şi cu doi răniţi.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...