G4Media.ro

Divergenţe profunde în interiorul UE cu privire la fondul de relansare

Divergenţe profunde în interiorul UE cu privire la fondul de relansare

Există divergenţe profunde în rândul statelor membre UE cu privire la mijloacele de finanţare ale fondului de relansare a economiei blocului după pandemia de coronavirus, a declarat miercuri pentru Reuters un înalt funcţionar european, care nu se aşteaptă la un acord cu privire la acest dosar înainte de luna iunie sau iulie.

Acesta este proiectul principal care va figura pe agenda Consiliului European programat pentru joi şi la care şefii de stat şi de guvern din cele 27 de state membre UE vor discuta cum să relanseze economia după pandemia de coronavirus.

Potrivit Reuters, liderii UE ar urma să cadă de acord asupra unei variante de compromis care ar consta în utilizarea fondurilor prevăzute în următorul buget multianual (2021-2027) pentru a crea un Fond de Relansare, însă nu se va ajunge la un acord definitiv din cauza numeroaselor divergenţe care există între statele membre.

„Pentru unele state membre este mai important să aibă granturi sau subvenţii, în timp ce pentru altele nu poate fi vorba decât de împrumuturi. Există o prăpastie mare şi trebuie să ajungem la un bun echilibru”, a explicat responsabilul european care a dorit să îşi păstreze anonimatul.

Spre deosebire de împrumuturi, subvenţiile nu ar urma să fie rambursate de statele membre.

Responsabilul citat de Reuters mai adaugă că statele membre nu au ajuns încă la un acord cu privire la o propunere venită de la Comisia Europeană, care prevede că Executivul comunitar ar strânge datorii care să sprijine bugetul comunitar şi să finanţeze relansarea economiilor de pe continent.

„Întrebarea este ce instrumente vom utiliza pentru solidaritate: eurobonduri sau altceva”, a declarat responsabilul care este implicat în pregătirea Consiliului European de joi, adăugând că mai multe detalii, dar nu o decizie finală, ar putea apărea în lunile iunie sau iulie.

În urma crizei provocate de coronavirus, se preconizează o recesiune majoră în Europa. Fondul Monetar Internaţional a avertizat că recesiunea provocată de pandemia de coronavirus va fi mai amplă decât Marea Recesiune din 2008 şi 2009, ducând la o contracţie a economiei mondiale cu 3% în 2020. Pentru zona euro, FMI se aştepată la o contracţie a PIB de 7,5% în 2020.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

13 comentarii

  1. Daua in p…..a mea de ue sa se duca pe p… la gîrla cu ea

  2. Europarlamentarii români indiferent de culoarea politica sa lupte si sa negocieze la maxim fonduri europene nerambursabile ptr România.
    Altfel sa nu mai veniți acasă dacă nu luptati ptr România.
    #ReconstruimRomaniaUebond

  3. Popcorn floricele de porumb sa vedem cum se destrama UE.

  4. „Pentru unele state membre este mai important să aibă granturi sau subvenţii, în timp ce pentru altele nu poate fi vorba decât de împrumuturi. Există o prăpastie mare şi trebuie să ajungem la un bun echilibru”

    Da, exista o prapastie, iar asta nu se trece cu marxism, pentru ca germanii si olandezii nu pot fi obligati ca avutia pe care ei o creeaza sa o imparta cu italienii, cu spaniolii si … cu romanii. Daca vacestia vor bani atunci e de bun simt sa-i primeasca imprumut cu garantii de rambursare sau ca subventie pentru proiecte fezabile si cu avantaje atat pentru subentionat cat si pentru comunitatea europeana.
    Daca s-ar ajunge la impartirea avutiei germanilor si olandezilor, idealul marxist s-ar implini. Numai comunistii visau sa fure si sa imparta „proletariatului organizat ca clasa stapanitoare” (a se citi Manifestul PC) avutiile natiunilor.
    Acum inteleg si mai bine de ce a existat Brexit si de ce UE nu va avea niciun viitor daca statele membre nu renunta la marxism si daca nu renunta la cea mai importanta componenta a suveranitatii lor…

    • tantalaule..sau tantaloaico…asta se numeste solidaritate.Mizerabilo sau mizerabile ce-oi fi

    • @Alex
      Prietene, solidaritatea presupune AJUTOR RECIPROC … daca tu ai impresia ca Italia, Spania si Romania au cu ce sa AJUTE inseamna ca tu esti un individ lipsit de orice morala, un ins fara niciun fel de scrupule…
      Si Olanda si Germania au morti si probleme sanitare. Dar amandoua au actionat cu atentie si cu grija astfel incat sa nu dea dintr-una-ntr-alta… toti ailalti au inceput sa smiorcaie ca i-a prins molima cu nadragii-n vine si toti ar trebui sa le planga de mila…
      Chestia asta e specifica unui anumit tip de indivizi.

      Dar ca sa intelegi si mai bine cum e cu „solidaritatea” in UE ar trebui sa citesti bine ce zice art. 222 din Tratatul UE. o sa afli despre „propunere comuna” ….

    • @Area
      V’as sfatui sa cititi putin despre Italia. Este tara fondatoare a Uniunii si contributor net.

  5. Va spun eu instrumentul adecvat (ca un fost prfederalist European, actualmente scarbit de prostia omeneasca, mai ales cea sudista): desfacerea UE in doua – prostii cu prostii, iar restul sa-si vada de viata lor fara se se incurce cu prostii. Mai pe scurt, Europa Mediteraneana sa fie lasata in prospria incalceala aroganta si irationala. Romania, habar n-am, aveam sperante mai mari.

    • Europa Mediterana este 1a piata de desfacere, datorita numarului de locuitori (daca adaugam si Franta, tara latina, cu toate ca poate face parte atat din Sud, cat si din Nord)
      Iar produsul interior brut al Sudului, este superior Nordului. Italia este a 3a putere economica a UE, Spania, a 4a. Daca Franta, Irlanda, Belgia li se vor alatura, a cam incurcat-o Nordul, isi vor putea vinde intre ei, produsele. SI li se vor alatura, deoarece au luat deja apararea Italiei si Spaniei.

      Nu este o idee rea pana la urma. Nord si Sud, Uniunea ramanand in continuare.