Diversiunea în stil ”securist” lansată de directorul SRI: cum a încercat Eduard Hellvig să acopere scandalul legilor securității naționale

Declarația de vineri a directorului SRI, Eduard Hellvig, demonstrează că suspiciunile unei părți a societății civile legate de legile securității naționale sunt întemeiate. Șeful SRI a refuzat să discute despre conținutul proiectelor și a construit o perdea de fum. A lansat acuzații grave, de ”securism”, și a victimizat instituția, aflată în viziunea sa sub atac. O diversiune în stilul ”securist” pe care el însuși l-a teoretizat în scurta declarație la care ziariștii nu au putut pune întrebări.

• Important de remarcat: directorul SRI a avut prima ieșire publică la peste două săptămâni după ce G4Media a început să prezinte prevederile scandaloase din proiectele celor zece legi ale securității naționale. A fost nevoie ca problema să devină cunoscută la nivel internațional, prin intermediul organizației ”Reporteri fără frontiere”, care l-a criticat pe însuși președintele Iohannis, pentru ca șeful SRI să iasă public cu explicații.

În esență, declarația lui Eduard Hellvig a furnizat următoarele poziționări:

– a refuzat să discute despre prevederile din proiecte și a refuzat să își asume orice responsabilitate pentru legi: ”Voi comenta conţinutul legilor, abia după ce acestea vor fi asumate în cadrul procesului legislativ, care va include consultarea publică. și în care SRI nu are decât un rol consultativ”.

– a victimizat SRI: ”Dezbaterea este centrată doar pe SRI, ceea ce sigur, poate da de gândit”.

– a vrut să devieze discuția spre presupuse interese ”securiste” care au ca scop ”întreţinerea unui conflict artificial între părţi ale societăţii, între societate şi instituţiile statului, între indivizi şi societate”.

– a respins orice asociere cu Securitatea comunistă, poziționându-se ca un apărător al democrației:

Cel mai important aspect al declarației lui Hellvig e refuzul dezbaterii pe conținutul proiectelor, deși el a recunoscut că ”este normal ca societatea să fie preocupată de subiectul acestor legi”. Și asta în condițiile în care proiectul legii SRI, al legii SIE și proiectul legii privind activitatea de informații și contrainformații conțin prevederi inacceptabile într-o democrație: fondurile operative nu mai pot fi verificate de nimeni, ofițerii SRI și SIE obțin un grad ridicat de imunitate, lista amenințărilor la securitatea națională e extinsă semnificativ, iar controlul civil al Parlamentului dispare de facto.

Or, interesul public evident, pe care și directorul SRI îl slujește, e să aflăm cum au ajuns acele prevederi în lege, cine din SRI le-a gândit și aprobat, și de ce a considerat serviciul că e nevoie de ele. Nimic despre acestea. Opacitate totală, în stilul Securității comuniste, care se considera deasupra legii. Refuzul directorului SRI de a discuta conținutul pachetului legislativ confirmă conținutul proiectelor: un SRI plasat deasupra controlului civil, care nu mai dă socoteală nimănui.

Lipsa de asumare e și ea evidentă. Știm de la premierul Nicolae Ciucă faptul că proiectele au fost scrise chiar de instituțiile vizate. Iar SIE a transmis public că a lucrat la pachetul legislativ împreună cu Administrația Prezidențială (Departamentul Securității Naționale) și Guvern (Secretariatul General). Or, o asumare a proiectelor publicate de G4Media, care conțin prevederi inacceptabile, ar trebui să ducă la demisia din serviciu a celui / celor care au scris și avizat aceste proiecte.

În schimbul acestei asumări democratice, directorul SRI a încercat o diversiune similară cu cea a președintelui Klaus Iohannis. În timp ce șeful statului a avertizat și amenințat tacit sursele G4Media, directorul SRI a denunțat un presupus ”securism” care vrea să facă rău societății.

Eduard Hellvig nu a spus cine se face vinovat de ”securism”, dar lista e scurtă. Singurele entități care au vorbit în termeni critici despre pachetul legilor securității sunt G4Media, o mână de ziariști independenți, câteva ONG-uri, organizația ”Reporteri fără frontiere” și opoziția. Cui i s-a adresat, deci, directorul SRI? Cine e vinovat de ”securismul” care ”este astăzi bine reprezentat în prea multe medii ale societății noastre” și care ” întreţine un conflict artificial între părţi ale societăţii, între societate şi instituţiile statului, între indivizi şi societate”?

Sunt acuzații grave, mai ales când vin de la șeful instituției care gestionează informațiile critice din societate. În mod normal, ar trebui să scriem că directorul SRI e obligat să lămurească cine sunt cei vinovați de comportament ”securistic”.

În realitate, știm că e doar o diversiune profund securistă, în linia pe care o cunoaștem atât de bine. Ceaușescu și Securitatea dădeau vina pe ”agenturili străine” în 1989, Ion Iliescu și Virgil Măgureanu inventau ”legionari” în Piața Universității, Liviu Dragnea născocea și el interese străine care voiau să-l elimine fizic prin intermediul unor asasini nepricepuți, dar cazați la Hilton.

Cam așa stau lucrurile și cu ”securismul” care riscă să distrugă societatea dacă discută și chestionează legile lui Hellvig, Vlase &co. E doar o tentativă, cam patetică și sub standardele profesiniste ale SRI, de a muta atenția societății pe o temă colaterală.

După această ieșire neconcludentă, directorul SRI a rămas dator cu câteva clarificări. Cine anume a scris prevederile inacceptabile din proiectele de lege, cine răspunde și cum răspunde, cum a ajuns serviciul să le scrie în ciuda prevederilor constituționale care interzic o astfel de practică, cum e reparat un astfel de derapaj. Răspunsul la aceste întrebări retorice e simplu: în orice societate democratică, șefii serviciilor care au emis astfel de proiecte trebuie să răspundă. E exclus ca dintr-un serviciu precum SRI ori SIE să iasă astfel de proiecte fără ca șefii respectivelor instituții să știe. Iar dacă nu au știut, problema e chiar mai mare.

Fără aceste lămuriri, asupra SRI și a celorlalte servicii de informații va plana suspiciunea că se consideră deasupra legilor pe care ar trebui, în teorie, să le apere.