G4Media.ro

Djokovic este marele favorit pentru câștigarea trofeului Australian Open, recunoaște Rafael Nadal

Sursa foto: Facebook / Novak Djokovic

Djokovic este marele favorit pentru câștigarea trofeului Australian Open, recunoaște Rafael Nadal

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal (2 ATP), deţinătorul trofeului Australian Open, recunoaşte că sârbul Novak Djokovic este marele favorit la câştigarea trofeului în acest an, scrie Agerpres.

„Djokovic a obţinut nişte rezultate foarte bune la sfârşitul anului trecut şi a început cu victorii în acest sezon. Australian Open este un turneu care a avut întotdeauna succes pentru el. Anul acesta cred că el este marele favorit”, a spus Nadal.

‘Djoko’, în prezent locul 5 ATP, de nouă ori câştigător la Melbourne, este pe un trend ascendent, marcat în special de victoria recentă la turneul de la Adelaide International 1, după victoria din finala cu americanul Sebastian Korda, 6-7 (8/10), 7-6 (7/3), 6-4. Sârbul a acuzat însă mici probleme musculare la nivelul ischio-jambianului.

La rândul său, ‘Rafa’ a suferit două eşecuri în United Cup, o competiţie mixtă pe echipe, mai întâi împotriva nr.12 mondial, Cameron Norrie, pentru primul său meci al anului, apoi împotriva lui Alex de Minaur.

Nadal, deţinătorul recordului de Grand Slam-uri (22), a recunoscut că pleacă cu şansa a doua, şi se aşteaptă la un meci greu încă din primul tur, contra britanicului Jack Draper, ocupantul locului 40 în clasamentul ATP. „Probabil voi avea una dintre cele mai dificile prime runde posibile”, a spus Rafael Nadal, 36 de ani.

„Sigur, dacă Djokovic va câştiga turneul, îl voi felicita, ar realiza ceva istoric. Oricum, viaţa mea nu se va schimba cu nimic”, a mai punctat Nadal.

Novak Djokovic, cap de serie numărul 4 şi deţinătorul recordului de titluri cucerite la Australian Open (9), îl va înfrunta în primul tur pe spaniolul Roberto Carballes Baena, după ce a ratat ediţia de anul trecut a competiţiei în urma scandalului legat de nevaccinarea împotriva Covid-19, care a dus în final la expulzarea sa din Australia.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Dacă îl lasă să intre în țară… Cam greu cu viza după ce a fost expulzat.

    • Sigur nu-l mai primesc in Australia, la turneul câștigat săptămână trecuta la Adelaide Nole a jucat online!:))

  2. poate vedem si noi un meci djokovic-alcaraz , poate chiar in finala daca e si tabloul favorabil

    • Poate tabloul poate fi favorabil daca poate Alcaraz sa participe la AO 2023!
      Cum spaniolul nu participă, tabloul nu mai poate!

  3. de ce bre Nadale? Te doare ceva?

  4. Din astea cateva comentarii de mai sus, se vede ce inseamna sa fii pro…, unii se baga in seama fara sa aiba habar de nimic, si nu numai in tenis…