G4Media.ro

Djokovic l-a învins pe Dimitrov şi este la un pas de al…

Novak Djokovic / Sursa foto: Patrick HAMILTON / AFP / Profimedia

Djokovic l-a învins pe Dimitrov şi este la un pas de al 100-lea său titlu şi al şaptelea trofeu la Miami

Novak Djokovic s-a apropiat la o victorie de obţinerea celui de-al 100-lea său titlu în circuit şi a celui de-al şaptelea trofeu record la Miami Open, după ce l-a învins vineri în semifinale pe Grigor Dimitrov, scor 6-2, 6-3, transmite News.ro.

„În ceea ce priveşte jocul meu, din nou, serviciul a fost cu siguranţă punctul culminant al meciului”, a declarat Djokovici în interviul de pe teren. „Nu ştiu ce să spun, am servit foarte bine şi sper să pot continua în acelaşi mod, pentru că asta cu siguranţă îmi face viaţa mai uşoară pe teren.”

Sub privirile lui Lionel Messi şi Venus Williams, favoritul patru a fost impecabil de pe linia de fund, comiţând doar cinci erori neforţate pe parcursul celor 70 de minute ale victoriei. Djokovic nu a pierdut niciun set în acest turneu.

Ploaia a venit la final, câteva picături căzând în Hard Rock Stadium, dar Djokovici a finalizat partida pe a doua sa minge de meci, obţinând a 11-a victorie consecutivă împotriva lui Dimitrov.

În a 60-a sa finală ATP Masters 1000, Djokovic îl va întâlni pe Taylor Fritz sau pe Jakub Mensik, duminică.

„După Jocurile Olimpice, care a fost al 99-lea titlu al meu, am ştiut că la fiecare turneu pe care îl joc mă duc spre 100. Nu am reuşit asta – până duminică, sper”, a declarat Djokovici. „Am de gând să merg până la capăt. Nu am pierdut niciun set. Joc un tenis foarte bun, cum nu am mai jucat de mult timp”.

Djokovic este la egalitate cu marele său rival Roger Federer la cele mai multe sezoane consecutive în care apare într-o finală în circuit (20). Cel mai vârstnic finalist din istoria Masters 1000, Djokovic ţinteşte primul său triumf la Miami de când a câştigat la Crandon Park în 2016. Dacă va câştiga primul său trofeu al sezonului, Djokovic îl va depăşi pe Andre Agassi (6) la cele mai multe titluri la Miami.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează