Dmitri Medvedev afirmă că votul prezidenţial american nu schimbă nimic pentru Moscova
Fostul preşedinte al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului Securităţii Rusiei, a declarat duminica aceasta că votul prezidenţial din SUA de marţi nu va schimba nimic pentru Moscova, informează Reuters, conform Agerpres.
„Alegerile nu vor schimba nimic pentru Rusia, deoarece poziţiile candidaţilor reflectă pe deplin consensul bipartizan cu privire la necesitatea ca ţara noastră să fie înfrântă”, a scris Medvedev pe aplicaţia de mesagerie Telegram.
Este al doilea mesaj al lui Medvedev în tot atâtea zile având ca temă SUA. Sâmbătă, el avertizat Statele Unite să ia în serios avertismentele Rusiei pentru a evita un al Treilea Război Mondial.
Medvedev a declarat pentru RT că oficiali americani de top nu îşi doresc un al Treilea Război Mondial, dar din cine ştie ce motive ei cred că „ruşii nu vor trece niciodată de o anumită limită”.
„Greşesc”, a adăugat Medvedev pentru RT, afirmând că Moscova crede că actualele instituţii politice din SUA şi Europa nu au „viziunea şi subtilitatea minţii” afişate de fostul secretar de stat al SUA, Henry Kissinger, care a încetat din viaţă anul trecut la vârsta de 100 de ani.
„Dacă vorbim despre existenţa statului nostru, aşa cum a spus în repetate rânduri preşedintele ţării noastre, aşa cum a spus-o şi umilul dumneavoastră servitor, aşa cum au spus-o şi alţii, desigur, pur şi simplu nu vom avea de ales”, a continuat Medvedev.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank