G4Media.ro

Dmitri Medvedev îi ameninţă pe liderii ucraineni, după atacul de la sala…

Sursa foto: Duma.gov.ru

Dmitri Medvedev îi ameninţă pe liderii ucraineni, după atacul de la sala de concerte din Moscova: „Moarte pentru moarte”

Dmitri Medvedev, fostul preşedinte rus şi actualul număr doi în Consiliul de Securitate al Federaţiei Ruse, a ameninţat vineri, după atacul de la sala de concerte din Moscova, că „Rusia îi va ucide pe liderii ucraineni dacă au legătură cu atacul de la Moscova”, transmite News.ro.

Dmitri Medvedev, care de când a început invazia rusă în Ucraina şi-a căpătat reputaţia de a fi o voce radicală a Kremlinului, a declarat într-un mesaj pe Telegram că „niciun tribunal şi nicio anchetă nu vor ajuta, dacă forţa nu este contracarată prin forţă, iar execuţiile totale ale teroriştilor şi represiunea împotriva familiilor acestora nu sunt contracarate prin morţi”.

„Dacă se stabileşte că aceştia sunt terorişti ai regimului de la Kiev, este imposibil să se facă altfel cu ei şi cu inspiratorii lor ideologici”, adaugă Medvedev. „Toţi aceştia trebuie găsiţi şi distruşi fără milă ca terorişti, inclusiv oficialii statului care au comis o asemenea atrocitate”, arată Medvedev.

„Moarte pentru moarte”, îşi încheie el mesajul.

Anterior, într-un mesaj pe Telegram, Mihailo Podoliak, consilierul preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a declarat că Ucraina nu a avut nimic de-a face cu atacul terorist de la Moscova.

La rândul său, Legiunea Libertatea Rusiei, un grup de luptători ruşi anti-Kremlin cu sediul în Ucraina, a negat orice implicare. „Subliniem că Legiunea nu luptă împotriva civililor ruşi”, a declarat grupul, care acuză „regimul terorist al lui Putin”.

Cel puţin 40 de persoane au fost ucise şi peste 100 au fost rănite după ce cinci bărbaţi înarmaţi, îmbrăcaţi în camuflaj, au deschis focul, vineri, cu arme automate asupra oamenilor care se aflau la un concert în incinta sălii Crocus City Hall de lângă Moscova, într-unul dintre cele mai grave atacuri de acest gen din ultimii ani din Rusia.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Au ei pe front zeci de mii de morți, nu le pasa lor de 40 civili morți și 100 răniți, poate doar dacă fac parte din familia lor

  2. Complet gresit ! Mitica Manivela(D. Medvedev) nu bea vin . Doar votca ! Asa ca e la a 8 -a sticla de votca !!!