G4Media.ro

DN 1, blocat în staţiunea Predeal, în urma unui accident rutier /…

sursa foto: IPJ

DN 1, blocat în staţiunea Predeal, în urma unui accident rutier / Trei mașini s-au ciocnit, cinci persoane sunt rănite

Drumul naţional 1 este blocat, sâmbătă după-amiază, între Ploieşti şi Braşov, în staţiunea Predeal, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme. Primele date de la faţa locului arată că cinci persoane primesc ajutor medical, relatează news.ro

„Traficul rutier este blocat pe DN1, în zona localităţii Predeal, ca urmare a unui accident de circulaţie, ce a avut loc cu puţin timp în urmă. În accident sunt implicate 3 autovehicule şi în urma coliziunii dintre acestea, 5 persoane, ocupanţi în autovehicule, beneficiază de sprijin medical”; transite, sâmbătă după amiază, Poliţia judeţeană Braşov.

Instituţia precizează că drumul este impracticabil din cauza poziţiei vehiculelor implicate în accident, iar traficul rutier „urmează a fi reluat de îndată ce va fi posibil, după finalizarea activităţilor de cercetare şi îndepărtarea vehiculelor avariate de pe carosabil”

La faţa locului sunt se află echipaje ale Poliţiei Rutiere şi Serviciului Criminalistic care fac cercetări pentru lămurirea condiţiilor în care s-a produs accidentul.

Poliţia Braşov recomandă şoferilor să respecte semnalizarea şi c conducă prudent.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...