G4Media.ro

DNA: 65 de inculpaţi în dosare de corupţie au fost condamnaţi definitiv…

DNA: 65 de inculpaţi în dosare de corupţie au fost condamnaţi definitiv în luna iunie

Peste 60 de inculpaţi în dosare de corupţie instrumentate de DNA au fost condamnaţi în luna iunie prin 28 de hotărâri judecătoreşti definitive, printre aceştia aflându-se magistraţi, un rector şi un şef de cabinet al ministrului de Interne.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis marţi AGERPRES, în cursul lunii iunie, în dosare de corupţie instrumentate de procurorii anticorupţie, au fost condamnaţi definitiv 65 de inculpaţi, iar pedepsele dispuse de judecători faţă de aceştia variază între 8 ani şi 2 luni închisoare şi 4 luni cu amânarea pedepsei.

Printre cei condamnaţi definitiv figurează: un şef cabinet al ministrului de Interne; 2 preşedinţi de consiliu judeţean; vicepreşedinte ANRP; un primar municipiu; un judecător; un procuror; un avocat; un rector; 4 directori instituţii ale statului (DGASPC, Romsilva, etc); 2 primari de comună.

”Având în vedere că, în multe cazuri, între pronunţarea deciziilor, motivarea acestora şi transmiterea acestor decizii de către instanţele de judecată, în format electronic, se înregistrează o anumită diferenţă de timp, DNA a decis publicarea unor informări cu privire la soluţiile de condamnare definitive, la momentul pronunţării acestora, sub formă de comunicate de presă. În acest fel, DNA răspunde cerinţei de informare a opiniei publice asupra întregului proces penal în cazuri de mare corupţie, inclusiv asupra finalităţii dosarelor trimise spre judecare”, precizează sursa citată.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

15 comentarii

  1. Bun, desi va fi greu atat timp cat CCR e infestata de ticalosi PSDisti.

  2. Cifrele sunt minuscule. Cum explica DNA ca multi alti inculpati au scapat de acuzatii, fiind achitati definitiv? Chiar ieri citeam un articol pe g4media despre cum au achitati vreo 60 de indivizi din vama Constanta.
    Si cum ramane cu miile de dosare clasate in mod abuziv de DNA, cu toate ca era vorba de fapte de coruptie extrem de grave? despre ele presa nu sufla o vorba.
    Nu vedeti ca DNA apara infractorii si actioneaza selectiv? la fiecare corupt condamnat exista alti 100 care scapa si fura in continuare. Cu 60 de condamnati pe luna nu se face primavara.

    • In condițiile in care prietenii tai au facut ferfeliță justitia si au blocat instrumente ale procurorilor, 65 e o cifra mare. Hai sa ne oprim cu propaganda mincinoasa 😉

    • @Ioan: care or fi „prietenii mei” care au facut ferfelita justitia?
      Cum se explica ca exista mii de dosare clasate de DNA, fara sa mai ajunga in instanta? chiar asa, toti sunt niste nevinovati?

      65 de condamnari este o cifra ridicol de mica la nivel de tara.

    • DNA nu a amortit, ci este corupt pana in maduva oaselor. 28 de dosare castigate, mii de dosare clasate direct sau pierdute in instnta. De ce DNA nu publica nimic despre ele?
      Traiti cu iluzia ca DNA este o structura care isi face treaba. In realitate, DNA a sprijinit coruptia din PSD, actionand putin si foarte selectiv. Rezultatele se vad: avem o tara devastata de coruptie. 65 de inculpati in 28 de dosare sunt praf in ochi, sunt mult prea putine ca sa schimbe mare lucru. DNA = coruptie PSD! sunt cele doua fete la aceeasi moneda. PSD fura, DNA se face ca lucreaza.

    • in legatura cu achitatii din portul Constanta au fost 39 nu 60 , apoi in legatura cu miile , milioanele de dosare clasate ‘abuziv’ , stii ca si eu ca si tine putem sa facem o plangere la DNA si apoi ei sunt obligati sa inceapa deschiderea dosarului , chiar am si eu o problema cu toate ‘ragaielile’ astea pe care le tineti voi drept stindard .
      Voi chiar nu aveti o problema cum guverneaza astia , cum se recupereaza aceste prejudicii(adica putin spre deloc), nu aveti o problema ca taie bursele si calatoriile prapaditilor de studenti, care oricum nu sunt electorat psd, voi chiar nu traiti in tara asta?! credeti ca daca postati toooaaate aberatiile posibile va mai ia cineva in serios?!

    • poti sa faci si publice statisticile astea? cu „miile de dosare”???? ca nu le vad unde sunt. acei 60 de indivizi acuzati erau toti in acelasi dosar, deci nu veni sa sustii ca alea erau 60 de dosare, ca te faci de ras. probabil asa numeri tu mii. apoi, ca in dna s-or fi infiltrat corupti nu m-ar mira. tu daca ai fi corupta, nu ai proceda la fel? ce arme are DNA sa lupte contra unora ca ei? a luptat Kovesi, i-a dat la o parte, si apoi tot ei au castigat. deci….

      refuzi sa vezi imaginea de ansamblu. dar nu ma mir. au dat legi care le-au taiat celor din DNA accesul la informatii, SRI nu mai trimite la DNA, adio informatii. de unde vrei dovezi sa ii acuze pe hoti? ca „stii tu” ca fura? aia e vax, sper ca realizezi. au dat legi si au scapat unii DEFINITIV condamnati. da? dar tu vezi ca DNA e de vina. apoi, tu e clar ca nu te pricepi dpdv juridic. cica „clasate”. pai daca s-au prescris, ce voiai sa faca ei? le-au tinut ei prea mult? posibil, acuza-i oficial si demonstreaza. dar la fel de posibil, la multe pur si simplu nu au avut dovezi cat sa fie siguri ca il vor castiga in instanta. ca daca le trimit incomplete si pierd, tot tu vii si tipi ca de ce l-au pierdut. pai uite de ce. mai pune si judecatori care nu vor sa fie oameni corecti, si ai o imagine de ansamblu buna deja.

      problema nu e de numar, nu asa se pune problema. problema e de cat au furat si cat s-a recuperat la cei condamnati definitiv. si aici adevarul e ca nu prea s-a recuperat. de aia si fura cu ardoare, ca stiu ca mai mult ca sigur vor ramane cu banii. ia sa fi stiut ca nu au sanse sa ramana cu banii.

      ok, s-or fi facut si greseli, dar tu arunci niste statistici inventate de tine fara niciun suport. demonstreaza miile alea de care vorbesti.

    • @ Andrei G: lasa fanatismul cu DNA-ul, ca nu tine.
      Mai bine fa la DNA o cerere in baza legii 544/2001 si intreba-i cate dosare au clasat in ultimii 5 ani, pe fiecare an in parte. Si cate dosare au pierdut in instnta. S-ar putea sa nici nu-ti raspunda, ca de, e o informatie jenanta.
      De ce DNA face public atunci cand castiga un dosar, dar ascunde sistematic cand pierde in instanta? de ce nu publica dosarele de clasare?

      Tu crezi ca DNA claseaza doar cand s-a prescis fapta. Fals! DNA claseaza cu nesimtire pe motiv ca „fapta nu exista”, mai exact refuzand sa analizeze probele existente. Probele sunt la dosar insa pur si simplu nu le mentioaza in decizia de clasare! Au si alte metode de a clasa un dosar. Tu crezi ca probele se rezuma doar la interceptari? Eu vorbesc de probe simple – documente – pe care orice procuror DNA le poate obtine fara nici un fel de mandat.
      Repet: DNA este corupt, scapa infractorii pe banda.

      https://www.g4media.ro/inca-o-clasare-de-rasunet-a-dna-parchetul-anticoruptie-a-inchis-dosarul-in-care-vintu-acuza-ca-i-a-dat-mita-un-milion-de-euro-lui-tariceanu-pentru-numirea-lui-liviu-mihaiu-guvernator-al-deltei.html

      https://www.g4media.ro/exclusiv-marele-dosar-eads-a-fost-clasat-de-procurorii-dna-fostii-ministri-de-interne-marian-saniuta-vasile-blaga-si-dan-nica-scapa-de-acuzatii-contractul-pentru-securizarea-frontierelor-a-fost-de.html

    • Carmen I, ciuma rosie ti-a infectat creierul complet, nu ai scris nici un rand adevarat sau cu putin sens.
      Dar este bine ca exista troli psdistoizi ca tine, ne mentine atenti si ne creste spiritul civic, noua celor normali la cap.

    • @carmen: sorry, dar tu chiar nu stii ce vorbesti. nu esti in stare sa probezi nimic din ce spui, miile de dosare de fapt nu exista. etc. nu stiu, poate tine cu altii ce spui tu, cu mine unul deloc.
      ceri documente ca sa inceapa cazul – ma umfla rasul. eu zic sa mai studiezi, poate o sa intelegi ce erori majore de logica faci. probele pe siguranta nationala erau extrem de importante (alea furnizate de SRI, si de cine altcineva puteau fi furnizate, cand DNA nu are personal sepcializat pe interceptari), iar coruptia e de siguranta nationala. multumeste ratatilor de la CCR, pentru ce decizii au dat.
      AU DEZINCRIMINAT ABUZUL IN SERVICIU? DA. pa. multe cazuri de coruptie de acolo plecau, ca asta erau abuzuri in serviciu. acum adio. se fura cu legea in mana, nu dna e de vina pentru asta. prostii care au votat psd sunt de vina, si prostii care au stat acasa ca le e lene „sau nu au pe cine vota”.

    • @mario: faptul ca jignesti arata cu adevarat la ce nivel intelectual te situezi. Se pare ca esti incapabil sa porti o discutie normala.

      @Andrei: ti-e lene sa te duci la sediul DNA si sa depui o cerere in baza legii accesului liber la informatiile de interes public? Exista miile de clasari, trebuie doar sa intrebi. Sau vrei sa fac eu asta in locul tau?
      Cauta pe G4media si o sa vezi ca vorbesc de niste clasari DNA, ti-am dat 2 linkuri, dar sunt mult mai multe cazuri decat pot prezenta ziaristii.
      Se pare ca tu nu pricepi argumentele. Nu toate cazurile de coruptie DNA sunt de nivel de siguranta nationala ca sa justifice interceptari si asa mai departe. Multe cazuri se pot demonstra pe baza de simple documente publice, fara interceptari. DNA poate functiona relativ normal si fara sa asculte telefoanele. Chiar crezi ca dovedirea coruptiei se poate face numai pe baza de conversatii?

      Iar abuzul in serevicu nu a fost dezincriminat in totalitate. Abzul in serviciu a ramas valabil, insa infractiunea se produce numai daca functionarul incalca legislatia primara, nu si legislatia secundara (ordoante, HG, ordine de ministru etc,).

  3. Nu am auzit de alte noi dosare trimise în instanţă…

  4. Eu cred că DNA-ul a amorţit… nu am auzit de instrumentare dosare noi, nu am auzit de dosare noi trimise în instanţă…

    • nu ajung chiar toate in presa. oricum, stirea asta e ca sa le dea peste ochi alora de tot ziceau de dosare pierdut de DNA. luati de-aici.

  5. Pe dosare incepute in vremea doamnei Kovesi.