G4Media.ro

DNA cere aviz pentru urmărirea penală a preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.…

DNA cere aviz pentru urmărirea penală a preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Procurorii îl acuză că ar fi primit mită 10 la sută din valoarea unui contract Microsoft – 2 milioane de euro

DNA a cerut aviz pentru urmărirea penală a preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, au declarat surse judiciare pentru G4Media.ro.

Tăriceanu ar fi acuzat că a luat mită două milioane de euro pe vremea când era prim-ministru, adică 10% dintr-un contract de 20 de milioane pentru licenţe software Microsoft. Potrivit surselor G4Media.ro, Tăriceanu ar fi primit mita pentru a efectua plățile aferente contractului din 2004 privind dotarea calculatoarelor din școli cu licențe Microsoft.

Potrivit surselor consultate de G4Media.ro, dosarul nu a fost instrumentat în baza protocoalelor dintre SRI și Parchete, ci pe ancheta clasică, cu denunțuri și documente.

În dosar au fost puşi deja sub învinuire doi intermediari.

Solicitarea de avizare a fost înaintată Parchetului General, care trebuie să o trimită Parlamentului, prin ministrul Justiţiei.

Contractul comercial de închiriere licenţe Microsoft a fost încheiat la data de 15 aprilie 2004 de către Guvernul Adrian Năstase și a fost extins ulterior pentru produse educaţionale Microsoft. Pentru plata facturilor la acest contract, în perioada 2005 – 2008, ar fi primit mită premierul Călin Popescu Tăriceanu, au explicat surse judiciare pentru G4media.

Contractul cadru de licenţiere Microsoft s-a încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers, la un preţ cu cel puţin 40% mai mare faţă de preţul real, având la bază un necesar nefundamentat.

Extensia cu privire la produse educaţionale s-a realizat, de asemenea, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, având în vedere că obiectul contractului cadru viza licenţele pentru administraţia publică, Fujitsu Siemens Computers nu era distribuitor de produse educaţionale, iar de discount-ul acordat de firma Microsoft în considerarea Guvernului României au beneficiat firmele private.

Mai mult, conform scrisorilor de confort şi biletelor la ordin emise, Guvernul Român garanta creditul, în timp ce firma Fujitsu Siemens Computers, care susţinea că a venit cu oferta de finanţare, nu depunea nici măcar garanţie de bună execuţie a contractului.

Din cercetările efectuate rezultă că din cele 54 milioane de dolari achitate de Guvernul României în baza contractului cadru şi a extensiei din luna noiembrie 2004, suma de 20 milioane de dolari reprezintă comisioane pretinse de persoanele implicate în derularea proiectului din cadrul Guvernului României, din ministerele și societăţilor implicate”, arăta DNA într-un comunicat din 2014.

Pe 22 mai, Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat de Înalta Curte de Casație în dosarul în care procurorii DNA l-au acuzat de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului. Decizia nu este definitivă. DNA ceruse 3 ani de închisoare pentru fostul premier. Judecătorii au schimbat încadrarea din mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului în mărturie mincinoasă.

Patru luni mai târziu, pe 25 septembrie completul de 3 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) a motivat decizia de achitare a preşedintelui Senatului Călin Popescu Tăriceanu pentru mărturie mincinoasă în dosarul ”Ferma Băneasa”. Completul a fost condus de magistratul Constantin Epure şi format din judecătorii Ştefan Pistol şi Geanina Arghir, practic acelaşi complet care l-a condamnat pe Liviu Dragnea, cu diferenţa că, în cazul liderului PSD, preşedintele completului a fost judecătorul Ştefan Pistol.

În esenţă, judecătorii au conchis că Tăriceanu s-ar fi autoincriminat dacă ar fi spus adevărul (acea realitate considerată de procurori ca fiind adevărul). E vorba de un drept protejat de CEDO, al martorului de a nu se auto-incrimina – au explicat magistrații. Fără să o spună explicit, judecătorii sugerează că procurorii ar fi putut să îl audieze pe Tăriceanu ca suspect sau inculpat, nu ca martor (detalii aici).

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

36 comentarii

  1. Acum stim de ce te agiti Tu Tăricene

  2. Foamea fara masura te face din om lichea.

  3. Da da, desigur. Și locu lui Tăriceanu, e tot la pușcărie. O șleahtă de excroci, la conducerea țării. Măcar de-arvreuși DNA cu treaba asta.

  4. Acest lacheu al lui dragnea este la fel de hot,penal,ticălos și jeg ca și jigodia de dragnea.La pușcărie cu amândoi și confiscarea averilor.

    • pericolul confiscariui averii este aproape ca moartea pentru acesti mafioti, planul lor e sa fure miliarde, iar daca DNA ii trimite in inchisoare pe citiva ani atunci ei oricum vor iesi multimilionari, in plus cu atitia bani vor avea conditii mai bune in puscarie ca multi romani simpli care mincesc pentru citiva lei. acolo in puscarie ei pot avea internet, telefon mobil, orice. din puscarie ei continua sa dirijeze cu imperiul lor.

  5. Dna scapa-ne de hotii astia!!!Din cauza lor sufera o tara intreaga.Acum intelegem si noi Tari draga,de ce ati inventat voi statul paralel.Cine stie cate alte magarii ati mai facut voi!

  6. Despre ce cerere vorbim, deputații și senatorii pot urmăriți și judecați penal? Au imunitate doar daca este vorba de votul și deciziile lor politice. Art 72 din Constituție

    • trădiceanu e urmărit pt. fapte pe care le-ar fi comis în calitatea de prim ministru, deci de membru al guvernului. Ca atare, nu poate fi cercetat decât pe baza acordului Senatului. Vezi art. 109, alineatul (2) din Constituție.

  7. Iohannis a ordonat slugilor de la DNA sa îl atace pe Tăriceanu deoarece se apropie alegerile prezidențiale și are nevoie de muniție împotriva sa!

  8. Tampicene,acum a venit momentul sa te milogesti tu de pesedisti sa nu dea curs cererii DNA !
    Si iata cum, tocmai cand erai pe cai mari, cu ganduri de marire si de independenta fata de Dragnea, o sa intri cuminte la locul tau in randul doi !!!

    PS. Iar incep coincidentele ? Dar de data asta in favoarea lui Dragnea ! 😉

    • Dosarul miroase de la o poștă a hamster trecut bine de cea de a doua tinerețe, probabil a încercat să-l roadă, dar a fost surprins în fapt sau poate nu-l mai ajută…dinții…

  9. Ce tara minunata!

  10. Scepticismul poporului deja… Ori hoţia s-a prescris, ori acuzaţia vine de la un DNA care se preface că mai există, ori e vreun conflict constituţional, ori Senatorii îl vor apăra ca pe Vosganian, ori în RO pentru prejudiciile mari procedura e că nu se recuperează… Avantaj Dragnea, că odată autoachitat, ar suspenda şi înlocui personal pe Iohannis!

  11. Am pierdut speranta si in DNA dupa ziua de azi de la CC.
    E ca si cum: „Vedeti, DNA lupta in continuare!”
    Lupta pe dracu’!
    AVIZUL E CU NU, BAAAA!

    • Astia m-au imbolnavit de scenarita!
      Ia uite ce mi-a bubuit mintea: Dragnea are, totusi, probleme in partid si simte vulnerabilitatea si pericolul pierderii majoritatii si, deci, puterii. El trebuie sa ramana la putere cat mai mult posibil pentru a putea handrali si intarzia justitia in ce-l priveste. In parte, a reusit si cu decizia CCR de azi, care va duce la blocarea instantelor si la megaintarzieri in pronuntari in dosare vechi si noi. Dar, pentru el, nu-i suficient, vrea sa se asigure…
      Ce sa faca? Pai sa-l faca pe Tariceanu dependent de el si sa-l lase fara marja de joc si fara cale de iesire. Cum? Apeland la prietenii lui procurori DNA care l-au protejat 13 ani si comandandu-le un dosar greu pentru Tariceanu. Si iaca dosarul! Adica povestea asta nu se stia de ani si ani de zile?!!!!!!!!!!!!!
      Suntem un stat irecuperabil. Care aveti sub 40 de ani, taiati-o fratilor.

    • Si da, avizul e ca NU.

    • m-am gindit si eu ca acest aviz e initiat de Dragnea care vrea sa fie in aceeasi luntre cu Tariceanu, doar pina astazi bolsevikul de Tariceanu zicea ca nu e de acord cu OUG pe justitie deoarece la el e totul ok, dar acuma cu un dosar DNA Tariceanu va dori si el acel OUG si mutilarea justitiei.

    • oricum ar fi dar TAriceanu merita puscarie pe vreo 30 de ani cu confiscarea averii

    • Asa e, taiati-o ca eu am facut parte din acele generatii de sacrificiu si astia vor numai vieti sacrificate. Dar ei nu au facut nimic.
      E greu sa pleci din tara, eu sunt plecat, te apuca dorul, dar merita macar pentru a-ti deschide creierul. Sa traiesti si sa muncesti, sa vezi cum gandesc oamenii aceia, pasiunile lor, merita.
      Si poate, cand unii dintre noi ne-om intoarce acasa, poate vom aduce si schimbarea cu noi.

  12. Bravo DNA, tocmai ai dat OG de amnistie si gratiere si te-ai autodesfintat. Si cu asta putem pleca linistiti. In tara asta nu vor mai ramane decat slugoi lui dragnea si toate ….. irinele din dotare. Cine mai are un pic de demnitate nu mai poate sta in mocirla numita romania, in care trebuie sa suporti un prim ministru cretin si un guvern de idioti, un parlament plin de hoti si mafioti . Nu poti romane sa te sufoci in mitocania si prostia ibecililor din toate ,dar toate nivelurile de decizie. Dreptatea vai fi hotarare de partid , judecatori nu au taria de caracter sa riposteze, mai ales ca sunt rasplatiti cu salarii si pensi pe masura. Se poate stinge lumina. Erdogan este mic copil.

  13. Cine n-are noroc, n-are!

  14. Numarul 1 – procese penale;
    Numarul 2 – condamnat si judecat penal;
    Numarul 3 – urmarit penal.
    Astia 3 conduc o tara! Cat mai toleram?

  15. Rectificare: Numarul 1 – dosare penale.

  16. Incredibil cat de corupta poate fi Romania. Seful senatului : luare de mita. Presedintele camerei deputatior : doua condamnari, dintre care una la inchisoare de plus de trei ani.

    Cam ceea ce ati crede voi, despre o alta tara cu asemenea personaje, numarul doi si trei, al statului ?

    Ce rusine a ajuns sa fii roman, datorita coruptiei generalizate 🙁

  17. Acum e mai clar de ce l-a infipt pe Gargamel la Justitie. Ca sa vamuiasca prin ala ce trece spre procurori si sa incetineasca sau sa zadarniceasca un eventual atac la el.
    In rest joaca la doua capete – se mai opune la anumite chestii pe care le vrea Dragnea ca sa dea bine la public in speranta ca prinde ceva la alegeri si isi pastreaza niste promisiuni (atuuri in maneca fata de Dragnea) ca sa nu fie aruncat din trenul asta.
    Daca n-ar fi asa rudimentara, as numi-o abilitate politica. In fapt e activitate mafiota.

  18. Structura nazisto-bolsevica numita DNA , nu trebuie sa obtina aviz favorabil pentru urmarirea penala a domnului Tariceanu .

  19. Cam pretentios acest spagar parlamentar…

  20. Deci sa recapitulam datele problemei! Tariceanu primeste mita de la preacinstitii de la Microsoft, dar platile catre acestia le face….. Boc! CINEVA NU E ZDRAVAN LA CAP, dragii mosului!! Ori microsoftistii care au gresit destinaratul spagii? Ori preaanticoruptii de la deneea care au gresit penalu? PS Prin reducere la absurd Sa presupunem ca Motocicleanu- cuprins de mustrari – declara DA am primit bani si i-am impartit cu aliatii mei din DA in 2009 (si impreuna cu al mic am hotarat sa ii platim , cum au cerut ei, pe parteneri ) Eu cred ca se prabuseste tot Statu Vertical Concluzie Pe fruntea lui Tariceanu scrie NUP!

  21. Deci sa recapitulam datele problemei! Tariceanu primeste mita de la preacinstitii de la Microsoft, dar platile catre acestia le face….. Boc! CINEVA NU E ZDRAVAN LA CAP, dragii mosului!! Ori microsoftistii care au gresit destinaratul spagii? Ori preaanticoruptii de la deneea care au gresit penalu? PS Prin reducere la absurd Sa presupunem ca Motocicleanu- cuprins de mustrari – declara DA am primit bani si i-am impartit cu aliatii mei din DA in 2009 (si impreuna cu al mic am hotarat sa ii platim , cum au cerut ei, pe parteneri ) Eu cred ca se prabuseste tot Statu Vertical Concluzie Pe fruntea lui Tariceanu scrie NUP!