DNA, despre ancheta in rem pe panourile cărții lui Ciucă: Dosarul a fost înregistrat în urma trimiterii pe cale administrativă de către Parchetul General / Nu este urmărită penal nicio persoană
DNA a transmis, printr-un comunicat de marți seară, că dosarul penal in rem în cazul panourilor de promovare a cărții lui Nicolae Ciucă a fost deschis conform procedurii, după ce Parchetul General a declinat speța pornită de la sesizarea AUR.
DNA a mai precizat că în speță nu este urmărită penal nicio persoană și că instituția ”își reafirmă ralierea la principiile statului de drept, în care instrucția penală este efectuată într-un mod independent și imparțial, cu respectarea dispozițiilor legale”.
Marți, Antena 3 a vorbit despre o anchetă in rem deschisă de DNA în cazul panourilor publicitare de promovare a cărții ”Un ostaș în slujba țării”, folosită electoral pentru lansarea lui Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale, din partea PNL.
Plângerea penală în urma căreia procurorii au deschis dosarul a fost depusă de George Simion, candidatul partidului extremist AUR la alegerile din 24 noiembrie, în 8 august. Simion l-a acuzat pe Ciucă de ”deturnarea fondurilor publice” prin amplasarea panourilor electorale cu cartea care nu apăruse la vremea respectivă. Vezi detalii, aici.
De precizat că subiectul anchetei in rem deschisă în august este reluată de Antena 3 în plin scandal Nordis care îl are în centru pe premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegerile prezidențiale.
- G4Media.ro a publicat, luni, în exclusivitate un document de zbor (cunoscut în industria aviatică drept ”gendec”) din care rezultă fără echivoc că liderii PSD, Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Alfred Simonis și Laura Vicol au zburat în anul 2022 cu jetul privat închiriat de la Țiriac Air de compania Nordis, care a intrat la începutul lunii octombrie în insolvență. Marcel Ciolacu nu a participat la dezbaterea prezidențială de luni seară, de la Digi24, dar a intrat în direct la Antena 3 unde a fost lăsat să vorbească în voie despre Nordis, după ce anterior a avut reacții contradictorii pe subiect: Inițial a negat vehement că a mers la Nisa, apoi a spus că a mers cu un zbor de linie, iar în cele din urmă, a spus că dacă a mers, a făcut-o pe banii lui. Vezi cronologia declarațiilor lui Ciolacu și ale liderilor PSD implicați în cazul Nordis, aici.
Ulterior plângerii depuse de George Simion în august, Parchetul General a declinat dosarul la DNA, iar speța și-a urmat cursul administrativ, așa cum se arată în comunicatul DNA:
- ”Menționăm faptul că dosarul a fost înregistrat pe rolul Direcției Naționale Anticorupție la data de 02.09.2024 în urma trimiterii pe cale administrativă de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a unei sesizări formulată de către o persoană fizică. Direcția Națională Anticorupție își reafirmă ralierea la principiile statului de drept, în care instrucția penală este efectuată într-un mod independent și imparțial, cu respectarea dispozițiilor legale. Consecventă practicii de comunicare care răspunde interesului major al opiniei publice, Direcția Națională Anticorupție va transmite public, în condițiile legii, orice informație privind activitatea instituției”, a transmis DNA, marți seară.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank