DNA, după acuzaţii legate de achiziţii suspecte făcute în insituție: Procurorul şef a solicitat Curţii de Conturi să verifice dacă s-au respectat procedurile legale / Procedura de auditare nu a fost încheiată
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a transmis, joi, după acuzaţii privind realizarea unor achiziţii în cadrul unui proiect, că procurorul-şef a solicitat Curţii de Conturi, încă din această vară, să verifice dacă s-au respectat procedurile legale, iar acest proces de auditare nu a fost încheiat. Rise Project susţine că şeful biroului IT din DNA a decis câştigătoarea licitaţiei, fiind vorba despre compania unde lucrează soţia sa, relatează News.ro
Reprezentanţii DNA au transmis, joi, un punct de vedere în legătură cu informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la posibile nereguli în cazul procedurii de achiziţie publică derulate de Direcţia Naţională Anticorupţie în cadrul Proiectului “Combaterea criminalităţii şi a corupţiei”, proiect finanţat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021.
“Una din procedurile de achiziţie derulate de către Direcţia Naţională Anticorupţie în cadrul Proiectului finanţat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021 s-a finalizat prin încheierea unui contract la 26.10.2020 cu SC Asseco See SRL. La data de 06.07.2023 procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a adresat Curţii de Conturi o solicitare de verificare a modalităţii în care s-au respectat dispoziţiile legale în procedurile de achiziţie”, au precizat reprezentanţii DNA.
Ei au adăugat că procedura de auditare nu a fost finalizată şi trebuie păstrată confidenţialitatea până la încheierea acesteia.
“După definitivarea concluziilor cu privire la constatările misiunii de audit vizând legalitatea procedurii şi eventualele responsabilităţi, Direcţia Naţională Anticorupţie va informa cu privire la măsurile stabilite la nivel intern.
Conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie subliniază, încă odată, că asigurarea respectării legalităţii, transparenţei şi tratamentului egal în procedurile de achiziţie pe care le-a derulat sau le derulează sunt principii fundamentale în desfăşurarea activităţii”, a mai precizat sursa citată.
Jurnaliştii Rise Project au scris că DNA a încheiat în ultimii patru ani contracte de peste două milioane de lei cu firma Asseco See, iar una dintre persoanele care au decis cine câştigă licitaţiile este şeful biroului de IT, Corneliu Sterea, a cărui soţie lucrează la Asseco See din mai 2020.
Rise Project a notat că una dintre achiziţii a fost finanţată din fonduri norvegiene menite să combată corupţia şi a menţionat că, potrivit Curţii de Conturi, achiziţia este nelegală şi a fost făcută netransparent.
Citește integral investigația Rise Project
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank