G4Media.ro

DNA extinde ancheta de la Spitalul Judeţean Botoșani în dosarul privind fraudarea…

Sursa foto: Pixabay

DNA extinde ancheta de la Spitalul Judeţean Botoșani în dosarul privind fraudarea concursurilor de ocupare a unor funcţii / Mită de până la 10 mii de lei pentru promovarea unui concurs

Procurorii Serviciului teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au început urmărirea penală a altor trei angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani în dosarul privind fraudarea concursurilor de ocupare a unor funcţii la cel mai mare spital din judeţul Botoşani, se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de DNA, relatează Agenția de presă Rador.

Potrivit sursei citate, procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de asistenta-şefă a Secţiei Boli Infecţioase Adulţi, Mirela Titiliuc, acuzată de două infracţiuni de luare de mită, asistenta coordonatoare a Secţiei Camera de Gardă Psihiatrie, Anca Surugiu, acuzată de luare de mită, în formă continuată, dar şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, precum şi faţă de angajatul Claudiu Anichei, pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

”În perioada 2020-2022, inculpaţii Titiliuc Mirela, Surugiu Anca şi Anichei Claudiu ar fi deţinut diferite calităţi în cadrul comisiilor de examinare înfiinţate la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă ‘Mavromati’ Botoşani pentru ocuparea unor posturi de electrician, muncitor necalificat supraveghere bolnavi psihici periculoşi, asistent medical debutant pe durată determinată şi infirmier. În acel context, inculpaţii Surugiu Anca şi Anichei Claudiu ar fi furnizat unor candidaţi subiectele stabilite de comisie, ce urmau să fie date la probele de concurs, în scopul facilitării promovării acestora, prin obţinerea unei note minime, respectiv nota 7,00”, au precizat procurorii DNA.

Anchetatorii susţin că Mirela Titiliuc şi Anca Surugiu ar fi pretins şi primit, direct sau prin intermediari, de la alţi candidaţi bunuri şi sume de bani cuprinse între 500 lei şi 10.000 lei. Ulterior, ca urmare a ‘ajutorului’ oferit de inculpaţi, toţi candidaţii au promovat concursurile la care s-au înscris.

”În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane”, se mai arată în comunicatul procurorilor anticorupţie.

DNA precizează că, pe timpul cât se află sub control judiciar, cei trei angajaţi ai spitalului trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care să nu depăşească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar şi să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia au săvârşit fapta.

‘Inculpaţilor Titiliuc Mirela, Surugiu Anca şi Anichei Claudiu li s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive’, adaugă DNA, informează Agerpres.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...