DNA îl acuză pe ministrul Justiției Tudorel Toader că a mințit în scrisoarea pentru Financial Times: Datele pe care se fundamentează argumentația domnului ministru al Justiției nu sunt reale
Direcția Națională Anticorupție (DNA) îl acuză pe ministrul Justiției, Tudorel Toader, că a prezentat informații nereale în scrisoarea trimisă publicației Financial Times.
Reacția DNA vine după ce cotidianul britanic a publicat joi o scrisoare semnată de Tudorel Toader, intitulată ”Coerciția în campania anti-corupție din România”, în care ministrul Justiției o desființează pe Laura Codruța Kovesi susținând că aceasta nu ar trebui numită în fruntea Parchetului European. Toader susține că DNA ar fi făcut, sub conducerea lui Kovesi, 3.420 de dosare unor judecători și procurori și o citează pe judecătoarea Dana Gârbovan, care s-ar fi declarat ”șocată”.
Redăm mai jos integral comunicatul DNA:
”În cursul zilei de 7 martie 2019, DNA a transmis publicației Financial Times o adresă prin care rectifică unele informații nereale transmise de ministrul Justiției, dl. Tudorel Toader. într-o scrisoare adresată aceleiași publicații.
Cu referire la scrisoarea transmisă de ministrul Justiției din România, dl. Tudorel Toader, reprodusă de publicația pe care o reprezentați în ediția din data de 7.03.2019, Biroul de Informare și Relații Publice al Direcției Naționale Anticorupție este abilitat să precizeze următoarele:
Având în vedere că datele pe care se fundamentează argumentația domnului ministru al Justiției nu sunt reale, ceea ce este de natură a afecta valoarea de adevăr a concluziei celor expuse cu privire la activitatea DNA, pentru corecta informare a opiniei publice, vă prezentăm datele reale, rezultate din statisticile oficiale, privind investigațiile referitoare la magistrați, majoritatea acestor investigații fiind deschise ca urmare a unor plângeri/denunțuri primite de la persoane nemulțumite de soluțiile dispuse în cauze civile sau penale în care respectivele persoane au fost implicate.
De exemplu, pentru a susține că DNA ar fi exercitat o formă de presiune asupra magistraților care judecau în cauze penale, domnul ministru menționează faptul că nou formata secție pentru magistrați – Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție – a preluat 1422 de dosare de la DNA, iar aproape 70% au fost constituite din oficiu, nu ca rezultat al vreunei plângeri sau denunț.
În realitate, la momentul începerii activității, Secția respectivă a preluat de la DNA un număr de 275 de dosare aflate în lucru, dintre care 34 sesizări din oficiu, ceea ce reprezintă un procentaj de 12%.
Aceasta cifră – 275 de dosare – este menționată în Raportul de activitate al DNA pe anul 2018, care i-a fost transmis pe cale oficială domnului ministru încă din luna februarie 2019, și a fost dată publicității cu ocazia prezentării publice a acestui raport, fiind conținută și în comunicatul de presă din data de 22 februarie 2019
Un alt exemplu se referă la afirmația ministrului Justiției că, pe perioada mandatului doamnei Laura Kovesi, DNA a deschis investigații față de 3420 de judecători și procurori, mai mult de jumătate din numărul total de magistrați din România.
În realitate, numărul total de investigații privind magistrații înregistrate la DNA în perioada 01.01.2014 – 30.07.2018 (4 ani și 7 luni) a fost de 2.396, dintre care, în aceeași perioadă 1.922 au fost dosare clasate pentru ca s-a constatat că sesizările erau nefondate.
Dintre aceste cauze, doar 10,4 % au fost sesizări din oficiu. Prin urmare, reiese că majoritatea dosarelor au fost deschise ca urmare a unor sesizări formulate de persoane fizice sau juridice. Mai mult, în 521 de sesizări nu apare numele magistratului sau instituția din care face parte.
Și aceste date au fost prezentate public și se află pe site-ul instituției la http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=9320
Potrivit legislației din România, există obligația ca orice sesizare (plângere, denunț) primită de parchete, care îndeplinește condițiile de formă, să fie înregistrată ca dosar penal.”
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii