
DNA transmite că ancheta care a vizat un jurnalist a fost demarată în urma unui denunţ a șefului DSVSA Iași / A existat încuviinţarea instanţei / Nu au existat indicii cu privire la săvârşirea de infracţiuni şi dosarul s-a clasat
DNA a transmis, luni, că ancheta care a vizat un jurnalist a fost demarată în urma unui denunţ al directorului DSVSA Iaşi şi a existat încuviinţarea instanţei pentru strângerea de probe, inclusiv măsuri de supraveghere tehnică. Pentru că nu au existat indicii cu privire la săvârşirea de infracţiuni, dosarul s-a clasat, transmite News.ro.
”Dosarul penal s-a înregistrat pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie- Serviciul Teritorial Iaşi la data de 20 februarie 2023, ca urmare a denunţului formulat de directorul executiv la acel moment, al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Iaşi, care a reclamat faptul că a fost contactat telefonic de o persoană necunoscută care s-ar fi prezentat ca fiind «un prieten de-al unor prieteni» de-ai denunţătorului şi care i-ar fi cerut să se întâlnească pentru a discuta anumite aspecte privind procedura de import din Ucraina. În esenţă, potrivit denunţului formulat, persoana necunoscută ar fi urmărit ca directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Iaşi să determine subordonaţii să-şi încalce atribuţiile de serviciu, în schimbul unor sume de bani”, afrată, luni, DNA, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, pentru lămurirea obiectului cauzei şi în vederea stabilirii situaţiei de fapt, procurorii anticorupţie au dispus şi solicitat ulterior măsuri de supraveghere tehnică, solicitare ce a fost încuviinţată de către instanţă, în intervalul 08.03.2023 – 24.04.2023.
”În datele de 08.03.2023 şi 09.03.2023 au fost puse în executare măsurile de supraveghere audio-video privind persoanele vizate. În urma cercetărilor efectuate în cauză, inclusiv prin exploatarea rezultatelor măsurilor de supraveghere tehnică ce au fost autorizate de către instanţa competentă, nu au reieşit probe care să conducă la formularea unei acuzaţii cu privire la o persoană, nefiind obţinute date sau indicii suplimentare în legătură cu eventuala implicare în săvârşirea vreunei infracţiuni a persoanei vizate de denunţ”, a mai transmis DNA.
Potrivit procurorilor, ulterior, ”după analizarea tuturor probelor administrate în cauză, a rezultat că persoana respectivă, identificată ca fiind jurnalistul în cauză, ar fi acţionat în acest sens cu intenţia de a realiza o anchetă jurnalistică pentru a aduce la cunoştinţa cetăţenilor informaţii pe care le-a considerat de interes public privind atitudinea unor funcţionari din cadrul instituţiilor statului atunci când li se oferă foloase necuvenite”.
”Totodată, din actele dosarului a rezultat că presupusa intenţie a directorului D.S.V.S.A. Iaşi de a determina subordonaţii să-şi încalce atribuţiile de serviciu, în schimbul unor sume de bani, nu a existat în realitate, acesta fiind şi cel care a denunţat presupusele fapte organelor de urmărire penală. Astfel, la data de 21 septembrie 2023, procurorii anticorupţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus clasarea dosarului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală (fapta nu a fost comisă cu forma de vinovăţie prevăzută de lege)”, a mai transmis DNA.
Potrivit instituţiei, măsurile de supraveghere tehnică, dispuse conform Codului de procedură penală, au fost comunicate oficial jurnalistului respectiv la data de 20 septembrie 2023.
”Direcţia Naţională Anticorupţie reiterează faptul că îşi desfăşoară activitatea cu respectarea strictă a cadrului legal şi a tuturor garanţiilor procesual penale prevăzute în Constituţie şi legi. Totodată, Direcţia Naţională Anticorupţie reafirmă convingerea că investigaţiile jurnalistice au un rol esenţial în identificarea faptelor de corupţie, presa reprezentând un sprijin real şi constant pentru activitatea instituţiei prin contribuţia semnificativă la credibilitatea anchetelor penale”, a mai transmis DNA.
Mai mulţi jurnalişti reclamă, luni, că au fost urmăriţi şi supravegheaţi de către DNA Iaşi. Timp de mai multe luni au observat că sunt urmăriţi pe stradă şi au aflat ulterior că le-au fost ascultate telefoanele. Se întreabă dacă nu cumva au avut microfoane şi în locuinţe, în timp ce plângerile unor jurnalişti din Iaşi care au fos ameninţaţi nu au fost anchetate.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii