G4Media.ro

Doar conturile verificate de pe Twitter vor apărea în feedul cu recomandări…

Sursa foto: Pixabay

Doar conturile verificate de pe Twitter vor apărea în feedul cu recomandări al platformei de socializare, anunță Elon Musk

Miliardarul Elon Musk a declarat marţi că numai conturile verificate de pe Twitter vor apărea în feedul cu recomandări al platformei de socializare, în cadrul noilor măsuri luate de directorul general al acesteia pentru creşterea veniturilor, transmite CNBC, citată de News.ro.

Tab-ul ”For You” al Twitter afişează tweeturi ale unor personae necunoscute de utilizatori, dar care le sunt recomandate de algortimul platformei.

Până acum, aici erau afişate conturi de la orice utilizator, indiferent dacă erau verificate sau nu.

Dar Musk a anunţat luni seara târziu că, de acum înainte, numai conturile verificate vor fi afişate în secţiunea “For You”.

Musk afirmă că măsura ”este singura modalitate realistă pentru a preveni boturile AI să preia controlul”.

El a mai spus că numai utilizatorii verificaţi vor putea să voteze în sondaje.

De când a cumpărat Twitter anul trecut, Musk a încercat să schimbe modul în care compania face verificarea conturilor.

Înainte de preluarea de către Musk, Twitter obişnuia să verifice utilizatorii cu o bifă albastră, ca o modalitate de a identifica dacă un cont se potriveşte cu persoana sau compania despre care spune că este. Acest proces a fost gratuit şi aplicat celebrităţilor, jurnaliştilor, oficialilor guvernamentali şi organizaţiilor.

Musk a introdus anul trecut un serviciu de abonament numit Twitter Blue, care permite unui utilizator să plătească 8 dolari pe lună pentru a fi verificat şi pentru a obţine bifa albastră.

Twitter a declarat săptămâna trecută că va începe să-şi retragă ”programul verificat moştenit” şi să elimine semnele de bifare ”verificat” la 1 aprilie.

Compania le cere persoanelor cu bifa veche să se înscrie la serviciul de abonament Twitter Blue.

Musk a încercat să găsească modalităţi de a genera noi fluxuri de venituri pe Twitter, verificarea plătită fiind o politică emblematică.

Dar compania a pierdut o valoare de piaţă imensă. Musk le-a spus angajaţilor săptămâna trecută că Twitter este acum evaluată la 20 de miliarde de dolari, potrivit unui e-mail trimis angajaţilor şi văzut de New York Times. Aceasta este în scădere cu peste 50% faţă de cele 44 de miliarde de dolari plătite de Musk pentru companie anul trecut.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...