Doctorii din listele PSD pentru parlamentare. Șefi de spitale și de universități de medicină, aflați în sistemul medical de decenii, vor influența din Parlament legile din sănătate
Alexandru Rafila, Adrian Streinu Cercel, Leonard Azamfirei sunt ultimele nume grele din sănătate care și-au trecut oficial apartenența la PSD doar în ultimele zile. Aceștia li se adaugă altor medici cu funcții în sistem, mai vechi membri PSD, precum Florian Bodog, care a fost inclusiv ministru al Sănătății.
Cunoscut în toate categoriile sociale odată cu pandemia de COVID, mai ales datorită prezenței constante în media cu poziții echilibrate și argumentate profesional de la debutul epidemiei, Alexandru Rafila va deschide lista PSD București la alegerile parlamentare. Anunțul cooptării sale în PSD a fost făcut în 15 octombrie, într-o conferință de presă organizată la sediul central al PSD, la care a fost prezentat de președintele partidului, Marcel Ciolacu.
Alexandru Rafila, 58 de ani, este profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, președintele Societății Române de Microbiologie, medic la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București. Rafila este și reprezentantul României în Comitetul Permanent al Biroului Regional OMS pentru Europa, mandat pe care l-a început în 2017 și care se încheie în primăvara anului 2021. Anterior, a avut un mandat în Consiliul de Administrație al Centrului European de Control al Bolilor.
De peste 20 de ani, Alexandru Rafila a avut mai multe funcții în instituții publicii, comisii și organizații de specialitate în domeniul medical:
- Director General al Direcției Generale de Sănătate Publică și Inspectia Sanitară de Stat
- Director Institutul de Sănătate Publică București
- Comitetul Național de Vaccinologie – vicepreședinte
- Comisia Consultativă de Medicină de Laborator – președinte, vicepreședinte
- Comisia Consultativă de Epidemiologie – vicepreședinte
- Comisia Națională de Luptă Anti-SIDA – secretar
- Comitetul Național de Coordonare a Fondului Global – președinte
- Membru al Comitetului Național pentru Gripa Pandemică
- Membru al Comitetului Național pentru infecția cu virusul Ebola
Alexandru Rafila este și membru în societăți științifice internaționale și membru în comitetul director a șapte reviste medicale.
În aprilie 2010, a fost decorat de președintele Traian Băsescu cu Ordinul “Meritul Sanitar” în grad de “Cavaler”, pentru
„contribuția deosebită în cercetarea și practica medicală, precum și în semn de apreciere a activității meritorii desfășurate în cadrul sistemului sanitar”.
Luni, 18 octombrie, liderul PSD Marcel Ciolacu a făcut un nou anunț: managerul Institutului Național „Matei Balș”, Adrian Streinu-Cercel, se va afla pe locul doi, după Gabriela Firea, pe lista PSD București pentru Senat.
Numele lui Adrian Streinu Cercel, în vârstă de 64 de ani, a apărut în mai multe scandaluri de-a lungul vremii.
Streinu Cercel a absolvit în anul 1982 Facultatea de Medicină. A fost medic la Spitalul de Boli Infecțioase Colentina, iar apoi la Matei Balș. După 1990 a participat la diverse cursuri în Franța, SUA și Spania.
În perioada 1988-1999, a fost consilier al ministrului Sănătăţii.
Adrian Streinu Cercel este managerul Institutului „Matei Balș” încă din anul 1997. Anterior a fost directorul Spitalului de Boli Infecțioase Colentina. Este și profesor la universitatea „Carol Davila”. În perioada 2009-2012 a fost secretar de stat în Ministerul Sănătății.
Streinu Cercel este membru titular al Academiei de Științe Medicale din România. În ultimii 30 de ani a fost reprezentant al România în diverse organisme medicale, a făcut parte din mai multe societăți medicale, din Colegiul Medicilor, în Consiliul Științific al Agenției Naționale a Medicamentului, a condus mai multe comisii organizate de Ministerul Sănătății pe diverse patologii.
În anul 2015, Agenția Națională de Integritate constata că Adrian Streinu Cercel s-a aflat în incompatibilitate, întrucât a deținut simultan două funcții: în perioada 11 martie 2008 – 12 martie 2012, a deținut, simultan, funcțiile de Manager al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, București, și Secretar științific al Senatului Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, iar în perioada 19 noiembrie 2010 – 23 mai 2012, a deținut, simultan, funcțiile de Secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății și Manager al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”.
Despre presupuse conflicte de interese ale managerului de la Matei Balș a scris Rise Project, într-o investigație privind finanțarea Fundației private Matei Balș, condusă de Streinu-Cercel, de către companii ale industriei pharma, producătoare de medicamente pentru boli infecțioase. Potrivit Rise Project ar fi vorba despre 2 milioane de euro.
De-a lungul timpului, de la gripa aviară la Colectiv până la pandemia de Covid, declarațiile medicului Adrian Streinu Cercel au generat mai multe scandaluri.
Patru milioane de români se vor îmbolnăvi de gripă aviară, iar două milioane de români vor muri, spunea Streinu Cercel în 2006: “Intr-un prim val al pandemiei, adica in primele 4 – 5 luni, se pot imbolnavi pana la 4 milioane de romani, iar 2 milioane dintre acestia vor muri. Oamenii trebuie sa stie ca ne asteptam la un virus foarte agresiv” (sursa aici).
O declarație în contextul pandemiei de gripă porcină i-a adus și demisia din Ministerul Sănătății. „Scenariul asta cu 20 de mii de morti? Este una din variantele oficiale, dar e minim, asta e mizilic”, declara Streinu cercel în 2009. „Sa zicem bogdaproste daca ne va da cineva vaccin in aceasta perioada in care o sa avem 5-6 saptamani de infectie cu potential sever”, adăuga acesta. (sursa aici)
În decembrie 2015, Adrian Streinu Cercel afirma că răniții în incendiul din clubul „Colectiv” care au fost transferați în belgia nu aveau infecții nosocomiale, ci „colonizati cu un anumit tip de bacterii”, ceea ce „este o diferenta majora”.
„Persoanele respective nu sunt infectate, ci clonizate potential cu anumiti germeni”, a afirmat Streinu Cercel, adaugand ca „nu exista spital, in tara sau in strainatate, in care sa nu existe riscul infectiilor nozocomiale”. El a adaugat ca „la pacientii cu arsuri majore, rata de infectie a celor care decedeaza este de peste 70%, arata statisticile internationale”. Adrian Streinu Cercel a mai afirmat ca nu exista un risc mai mare in cazul pacientilor tratati in tara, acuzand faptul ca „aici media face un deserviciu”. „Germenii circula, nu au niciun fel de granita. Daca va imaginati ca exista o granita va inselati”, a mai spus Adrian Streinu-Cercel. (sursa aici)
De la debutul pandemiei de COVID-19, Adrian Streinu Cercel a avut mai multe declarații controversate. Inițial, a minimalizat în primă fază pericolul coronavirusului, declarând în 27 ianuarie că „focarul este un punctişor pe harta Chinei. Riscul ca virusul să ajungă în România este substanţial redus”.
El a cerut cere imunitate în fața justiției pentru achizițiile cu prețuri umflate din timpul crizei coronavirusului: ”Să apară un cadru legislativ care să ne pună la pază de ce va veni. După ce se termină bolâșnița asta, respectiv pandemia, or sa vină alții să ne tragă de mânecă: „Dar cum ați realizat voi achizițiile?” Să vă spun mai departe la ce mă gândesc?”, a spus el la Antena 3 pe 27 martie, potrivit Nesweek.
Însă propunerea ca persoanele de peste 65 de ani să fie izolate în centre instituționalizate, pentru a fi ferite de infectare, a dus ruperea relațiilor sale oficiale cu Ministerul Sănătății. În 23 aprilie, ministrul Nelu Tătaru a anunțat că l-a demis pe Adrian Streinu Cercel de la șefia Comisiei de management clinic și epidemiologic al COVID 19 din Ministerul Sănătății.
Luni, 19 octombrie, președintele PSD Marcel Ciolacu a anunțat o nouă achiziție pe listele PSD dintre somitățile din domeniul medical. Momentul a fost însă marcat de greșeala lui Ciolacu, care l-a prezentat cu numele Ambrozie Leonard pe rectorul Universității de Medicină și Farmacie Târgu Mureș, Leonard Azamfirei.
Leonard Azamfirei, 63 de ani, este medic specialist anestezie terapie intensivă, membru corespondent al Academiei de Științe Medicale, aflat la al treilea mandat de rector al UMF Târgu Mureș. Din luna septembrie, Azamfirei este vicepreședinte al Consiliului Național al Rectorilor, organism condus de Sorin Cîmpeanu.
Azamfirei s-a opus constant înființării înființării unei facultăți în limba maghiară la UMF Târgu Mureș. În schimb, la începutul anului 2020, a anunțat că înființează facultate în limba engleză, după cum a scris Edupedu.ro.
În 2019, Leonard Azamfirei a făcut parte din delegația României pentru promovarea candidaturii țării la Consiliul de Securitate al ONU, statut pe care țara noastră nu l-a obținut. Detalii aici
Și la Bacău PSD mizează pe un doctor cunoscut în comunitate. E vorba despre dr. Bianca Purcărin, 42 de ani, cadru medical la Spitalul Județean de Urgență, aflată în prima linie a luptei cu Covid. Ea deschide lista de la Senat.
În PSD sunt și medici cu carnet mai vechi de partid, precum Florian Bodog, fost ministru al Sănătății, este senator și șeful secţiei de Chirurgie plastică şi estetică a Spitalului Judeţean Oradea. A fost conducător de doctorat însă în iulie, Înalta Curte de Casație și Justiție i-a retras titlul de profesor abilitat şi dreptul de a conduce doctorate, pe motiv că nu a îndeplinit criteriile minime pentru această avansare profesională. Detalii aici
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
25 comentarii