DOCUMENT Comisia Europeană stabilește ”culoare de solidaritate” pentru a ajuta Ucraina să exporte produse agricole. România, direct vizată de măsurile de sprijin pentru a ajuta Ucraina să-și transporte produsele în UE pe mare, pe Dunăre și pe uscat
Comisia Europeană a adoptat joi un set de acțiuni necesare pentru a ajuta Ucraina să își exporte produsele agricole, potrivit documentului făcut public de executivul european.
Chiar dacă nici un stat nu e nominalizat explicit în document, o parte consistentă a acțiunilor anunțate de Comisia Europeană se referă la accesul mărfurilor ucrainene prin porturile de la Marea Neagră, pe cale fluvială și prin intermediul statelor vecine – ceea ce înseamnă că România este vizată de aceste măsuri.
Comisia arată că în urma invadării Ucrainei de către Rusia și a blocadei porturilor ucrainene, cerealele și alte produse agricole ucrainene nu mai pot ajunge la destinație, ceea ce amenință securitatea alimentară mondială. Ca arate, Comisia Euroepană arată că e nevoie urgentă de a stabili rute logistice alternative care să utilizeze toate modurile de transport relevante.
Prin decizia de joi, Comisia prezintă un plan de acțiune pentru a stabili „culoare de solidaritate” cu scopul de a se asigura că Ucraina poate exporta cereale, dar și că poate importa bunurile de care are nevoie, de la ajutor umanitar la hrana pentru animale și îngrășăminte.
Situația actuală. Mii de vagoane și camioane așteaptă efectuarea procedurilor vamale pe partea Ucrainei, potrivit Comisiei Europene, iar durata medie actuală de așteptare pentru vagoane este de 16 zile, în timp ce la unele frontiere este de până la 30 de zile. Multe alte loturi de cereale sunt în continuare depozitate în silozurile ucrainene, gata pentru export.
Printre provocările se numără dimensiunile diferite ale ecartamentului feroviar: vagoanele ucrainene nu sunt compatibile cu cea mai mare parte a rețelei feroviare a UE, astfel încât majoritatea mărfurilor trebuie transbordate în camioane sau vagoane care corespund ecartamentului standard al UE.
Măsurile urgente anunțate de Comisia Europeană pentru eliminarea blocajelor din transporturi:
Comisia, împreună cu statele membre și cu părțile interesate, va lucra pe termen scurt la următoarele acțiuni prioritare:
– Material rulant de marfă suplimentar, nave și camioane: Comisia invită actorii de pe piața UE să pună urgent la dispoziție vehicule suplimentare. Pentru a corela cererea și oferta și pentru a stabili contactele relevante, Comisia va realiza o platformă logistică de corelare și va solicita statelor membre să desemneze puncte de contact dedicate culoarelor de solidaritate (ghișeu unic).
– Capacitatea rețelelor de transport și a terminalelor de transbordare: Ar trebui să se acorde prioritate transporturilor ucrainene de produse agricole exportate, iar administratorii de infrastructură ar trebui să pună la dispoziție sloturi de cale ferată pentru aceste exporturi. De asemenea, Comisia invită actorii de pe piață să transfere urgent încărcătorii mobili de cereale către terminalele de frontieră relevante pentru a accelera transbordarea. Un acord privind transportul rutier cu Ucraina va elimina, de asemenea, blocajele. Pentru a încuraja operatorii de transport din UE să permită intrarea vehiculelor lor în Ucraina, Comisia va analiza, de asemenea, opțiunile pentru suplimentarea garanțiilor financiare.
– Operațiuni vamale și alte controale: Comisia îndeamnă autoritățile naționale să aplice o flexibilitate maximă și să asigure un personal adecvat pentru a accelera procedurile la punctele de trecere a frontierei.
– Depozitarea mărfurilor pe teritoriul UE: Comisia va evalua capacitatea de stocare disponibilă în UE și se va coordona cu statele membre pentru a contribui la asigurarea unei capacități mai mari de depozitare temporară a exporturilor ucrainene.
Pe termen mediu și lung, Comisia va lucra, de asemenea, la creșterea capacității de infrastructură a unor noi coridoare de export și la stabilirea de noi conexiuni de infrastructură în cadrul reconstrucției Ucrainei. Următoarea rundă a cererilor de propuneri din cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei (MIE) va permite sprijinirea proiectelor de îmbunătățire a legăturilor de transport cu Ucraina, inclusiv pentru conexiunile feroviare și terminalele feroviar-rutiere. În acest context, Comisia a adoptat astăzi o decizie în vederea semnării unui acord la nivel înalt cu Ucraina, prin care se actualizează hărțile pentru rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T), ca parte a politicii Comisiei de extindere a TEN-T la țările învecinate.
Comisarul pentru transporturi, Adina Vălean, a declarat joi că „20 de milioane de tone de cereale trebuie să părăsească Ucraina în mai puțin de trei luni utilizând infrastructura UE. Aceasta este o provocare de proporții gigantice; prin urmare, este esențial să se coordoneze și să se optimizeze lanțurile logistice, să se creeze noi rute și să se evite, pe cât posibil, blocajele. Comunicarea noastră abordează soluțiile de urgență, dar și măsurile pe termen mediu și lung pentru o mai bună conectare și integrare a infrastructurii Ucrainei cu cea a UE. Atât pentru soluțiile pe termen scurt, cât și pentru cele pe termen lung, vom acționa împreună cu autoritățile ucrainene și în strânsă colaborare în special cu statele membre învecinate, care au depus eforturi enorme pentru a ajuta în timpul acestei crize.”
Context. În condiții normale, 75 % din producția de cereale a Ucrainei este exportată, generând aproximativ 20 % din veniturile naționale anuale din export. Înainte de război, prin porturile ucrainene de la Marea Neagră treceau 90 % din exporturile de cereale și semințe oleaginoase. Aproximativ o treime din exporturi sunt destinate Europei, Chinei și, respectiv, Africii. (sursa foto: Portul Constanța)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii