DOCUMENT Comisiile de specialitate ale Parlamentului recomandă încuviințarea decretului președintelui de prelungire a stării de urgență / Condiționările impuse guvernului
Comisiile de specialitate ale Parlamentului au adoptat miercuri un raport favorabil proiectului de hotărâre de încuviințare a decretului prin care președintele Klaus Iohannis a prelungit cu o lună starea de urgență pe întreg teritoriul României.
Raportul a fost adoptat cu majoritate de voturi, 21 de parlamentari au votat ”pentru”, opt au votat ”împotrivă”, iar cinci s-au abținut.
Senatorii și deputații au inclus însă în proiectul de hotărâre și o serie de condiții pe care guvernul să le respecte:
- restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți se dispune numai prin acte normative cu putere de lege și trebuie să fie determinată exclusiv de prevenirea și combaterea pandemiei de Covid-19;
- Guvernul să acționeze pentru deplina respectare și aplicare a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale;
- Guvernul să prezinte săptămânal Parlamentului un raport cuprinzând măsurile adoptate sau preconizate pentru prevenirea și combaterea pandemiei;
- în maximum o lună de la încetarea stării de urgență, Guvernjul să prezinte Parlamentului un raport cu toate măsurile luate;
- în maximum 60 de zile de la încetarea stării de urgență, Curtea de Conturi va efectua un control al modului de gestionare a resurselor publice pe perioada și va prezenta un raport Parlamentului.
Parlamentul se va reuni joi în ședință de plen reunit online pentru a da votul final pentru încuviințarea decretului președintelui de prelungire a stării de urgență.
Proiectul de hotărâre adoptat de comisiile Juridice reunite ale Camerei Deputaților și Senatului:
În temeiul prevederilor art. 93 alin. (1) din Constituția României, republicată, observând prevederile art. 13 pct 16, art. 73 și art. 74 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului din 03.03.1992, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 110 din 5 februarie 2018, cu completările ulterioare, ținând cont de prevederile art. 34 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării asediu și regimul stării de urgență, aprobată prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare,
Conștienți de pericolul global pe care îl reprezintă pandemia cauzată de SARS-COV 2 și de necesitatea unor eforturi comune coordonate ale instituțiilor și autorităților statului român,
Considerând o excepție necesitatea recurgerii la instrumente deosebite și măsuri excepționale pentru a preveni și combate epidemia COVID – 19,
Reafirmând principiile constituționale potrivit cărora drepturile și libertățile cetățenilor, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme garantate, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român si idealurilor Revoluției din Decembrie 1989,
Asumându-ne o concepție comună despre aceste drepturi și libertăți este de cea mai mare importanță pentru realizarea deplină a acestui angajament,
Preocupați de modul în care Guvernul acționează în plan medical, sanitar pentru prevenirea răspândirii epidemiei,
Îngrijorați de lipsa unor măsuri riguroase și rapide de atenuare a efectelor economice ale crizei,
Ținând cont de necesitatea reluării cât mai grabnice a activităților economice și a funcționării instituțiilor autorităților centrale și locale,
Reafirmând că scopul stării de urgență este de sporire a eficienței actului administrativ și nu știrbirea calității democrației prin lipsă de transparență decizională și limitarea excesivă a exercițiului unor drepturi fundamentale,
Reafirmând rolul Parlamentului ca organ reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării, precum și faptul că acțiunea sa pe durata acțiunii de urgență trebuie să constituie o garanție împotriva oricăror excese sau abuzuri comise de autoritățile împuternicite să adopte măsuri excepționale în această perioadă,
Reamintind că Guvernul răspunde politic pentru întreaga sa activitate în fața forului legislativ,
Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1.
Se încuviințează măsura prelungirii stării de urgență pe teritoriul României, pentru o perioadă de 30 de zile, instituită de președintele României prin Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.
Art. 2.
(1) Pe durata stării de urgență, restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți se dispune numai prin acte normative cu putere de lege.
(2) Restrângerea prevăzută la alin. (1) trebuie să fie determinată exclusiv de prevenirea și combaterea epidemiei COVID-19, temeinic motivată și cu respectarea strictă a exigențelor art. 53 alin. (2) din Constituția României.
(3) Durata restrângerii exercițiului unor drepturi și libertăți nu poate depăși durata stării de urgență.
Art. 3.
(1) Modificarea, completarea sau abrogarea, după caz, a unor dispoziții prevăzute în acte normative cu putere de lege, motivate de prevenirea și combaterea epidemiei COVID-19 se dispune numai prin acte normative cu putere de lege.
Art. 4.
Pe durata stării de urgență, Guvernul va acționa pentru deplina respectare și aplicare a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ratificată prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicat în Monitorul Oficial nr. 135 din 31 mai 1994.
Art. 5
(1) Pe perioada stării de urgență, periodic, la fiecare 7 zile, sau ori de câte ori este necesar, Guvernul prezintă Parlamentului un raport cuprinzând măsurile adoptate sau preconizate pentru prevenirea și combaterea epidemiei COVID-19 și motivele care le-au determinat.
(2) În termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgență, Guvernul va prezenta Parlamentului un raport complet privind măsurile adoptate pe perioada stării de urgență pentru prevenirea și combaterea epidemiei COVID-19, măsurile care au restrâns exercițiul unor drepturi sau libertăți fundamentale și măsurile cu caracter economic și social, temeiurile care au determinat luarea măsurilor și efectele produse, precum și conformitatea acestora cu exigențele dispozițiilor art. 53 și art. 93 din Constituția României, ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 21 ianuarie 1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare.
(3) În termen de 60 de zile de la încetarea stării de urgență, Curtea de Conturi va efectua un control al modului de gestionare a resurselor publice pe perioada stării şi va prezenta Parlamentului un raport cuprinzând cele constatate, concluzii și propuneri, în condițiile prevăzute de art. 140 alin. 9 3 din Constituția României.
Foto: Inquam Photos / George Călin
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
asta dupa principiu ” hotul striga hotii”
ca firutza care nu stie cum sa faca achizitii in perioada asta nu e in guvern… zic si eu…
amendamente 100% populiste, doar pt a castiga voturi!
In PLUS: „In maxim 1 AN, Curtea de Conturi a Romanieisa prezinte un Raport al Cheltuirii Banilor publici in perioada 2017-2019, in cei 3 ANI de guvenrare PSDragnea!
De acord, PSDeilor?
Asta TREBUIE sa FACA Curtea de Conturi in fiecare An, dar din 2017 Dragnea l-a pus pe prietenul Mihai Busuioc si a blocat Curtea de Cionturi si a dat liber la furat Banii publici!
In PLUS: „In maxim 1 AN, Curtea de Conturi a Romanieisa prezinte un Raport al Cheltuirii Banilor publici in perioada 2017-2019, in cei 3 ANI de guvenrare PSDragnea!
De acord, PSDeilor?
Asta TREBUIE sa FACA Curtea de Conturi in fiecare An, dar din 2017 Dragnea l-a pus pe prietenul Mihai Busuioc si a blocat Curtea de Conturi si a dat liber la furat Banii publici!
Sunt vax albina conditionarile astea iar lucrul acesta il stiu foarte bine chiar cei care le-au redactat !
Bineinteles ca Iohannis si Orban nu vor tine cont de ele nici macar 0,1% !
PSD insa nu putea sa dea un raport favorabil fara sa sa comenteze nitel de ochii lumii pesediste
Sunt 40 de state ale lumii care nu au declarat starea de urgenta si care nu au impus masuri legislative speciale in legatura cu excesiv de mediatizata pandemie. Polonia, Germania, Suedia, Grecia si alte tari europene nu au declarat stare de urgenta. Germania combate epidemia cu mijloace strict medicale. Polonia la fel. In Italia s-a declarat stare de urgenta de la sfarsitul lui ianuarie si s-au restrans dreptul la libera circulatie si la intruniri publice, dar nu s-au restrans alte drepturi si libertati (dreptul la inviolabilitatea domiciliului, dreptul la proprietate privata, libertatea economica si altele). Spania si Portugalia au declarat stare de urgenta pe timp de doua saptamani (cu posibilitatea prelungirii) si au limitat circulatia persoanelor si unele activitati economice neimportante. Romania, care in momentul declararii starii de urgenta avea, comparativ, un foarte mic numar de cazuri de imbolnavire, este pe primul loc in Europa in ce priveste caracterul extraordinar de represiv al masurilor impuse incepand cu declararea starii de urgenta la 16 martie. S-au restrans (fara precizarea limitei pana la care au voie sa fie aplicate aceste restrangeri) cam toate drepturile si libertatile cetatenesti normale intr-o democratie: „a) libera circulație; b) dreptul la viață intimă, familială și privată; c) inviolabilitatea domiciliului; d) dreptul la învățătură; e) libertatea întrunirilor; f) dreptul de proprietate privată; g) dreptul la grevă; h) libertatea economică.” (Decretul nr. 165 / 15 martie 2020 al presedintelui Klaus Iohannis). In Italia amenzile merg pana la 200 de euro, in Grecia, pana la 150 euro, iar in Romania, cu slariul mediu mult mai jos decat in Italia si Grecia, s-au legiferat amenzi aberante, care merg pana la echivalentul a 20.000 euro. De o luna Romania este condusa de un fel de junta militara formata la Ministerul de Interne, care a emis si de cate doua ori pe saptamana, in cascada, ordine continand alte restrictii si interdictii, dintre care unele de-a dreptul absurde. S-a creat un clivaj in societate intre cetatenii cu varsta de pana la 65 de ani si cei cu varsta de la 65 de ani in sus. Aceasta discriminare care tine inchise in arest la domiciliu milioane de persoane, dintre care o parte perfect valide si sanatoase, ca si masura interzicerii circulatiei rutiere pe timp de noapte, s-a mai luat doar in Serbia. In schimb, proprietatea de stat nu este afectata de Covid. Lovita este, ca pe timpul comunismului, numai proprietatea privata. Este un miracol ca, stiind ca aproape in toate celalete tari masurile luate sunt rationale si se concentreaza pe combaterea epidemiei cu mijloace strict medicale, cetatenii din Romania accepta inca sa fie tratati ca in Uganda dictatorului Idi Amin.