G4Media.ro

DOCUMENT Copiii sub 6 ani, scutiți de carantină fără testare împotriva Covid-19…

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: George Călin

DOCUMENT Copiii sub 6 ani, scutiți de carantină fără testare împotriva Covid-19 la întoarcerea din țări aflate în zone galbene și roșii

Autoritățile au modificat, luni, condițiile de intrare în țară din zonele cu risc epidemiologic și au ridicat vârsta copiilor exceptați de la testare la revenirea din zone galbene și roșii, limita fiind de 3 ani până acum. Astfel, de acum, copiii până în 6 ani sunt scutiți de carantină și nu vor mai fi nevoiți să prezinte un test negativ la reîntoarcerea în țară.

De asemenea, a fost menținută exceptarea de la carantină a copiilor între 6 și 16 ani care se întorc din zonele roșii și galbene, dacă prezintă un test negativ la revenire.

Art.1 – Hotărârea nr. 43 din 01.07.2021 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență privind aprobarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat, criteriile pe baza cărora se stabilesc acestea, precum și a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc din acestea în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 2 iulie 2021, se modifică și completează după cum urmează:

1. La articolul 3 alineatul (2) literele d) și e) se modifică și vor avea următorul cuprins:
,,d) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 6 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2;
e) copiii cu vârsta mai mare de 6 ani și mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);”

2. La articolul 4, literele d) și e) se modifică și vor avea următorul cuprins:
,,d) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 6 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2;
Pagina 2 din 2
e) copiii cu vârsta mai mare de 6 ani și mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);”

3. La articolul 5 literele d) și e) se modifică și vor avea următorul cuprins:
,,d) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 6 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2;
e) copiii cu vârsta mai mare de 6 ani și mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);”

4. La articolul 9 literele c) și d) se modifică și vor avea următorul cuprins:
,,c) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 6 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2;
d) copiii cu vârsta mai mare de 6 ani și mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);”

5. După articolul 9 se introduce un nou articol, art. 91, cu următorul cuprins:
Art. 91 (1) Membrii delegațiilor sportive care sosesc în România pentru participarea la competiții sportive organizate pe teritoriul național, din țări aflate în zona roșie de risc epidemiologic se exceptează de la măsura carantinei instituită conform prevederilor prezentei hotărâri, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în țară și participă doar la activități în cadrul competițiilor menționate.
(2) Excepția prevăzută la alin. (1) se aplică și cetățenilor străini sau apatrizi, definiți potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care fac parte din delegațiile sportive ce sosesc în România pentru participarea la competiții sportive organizate pe teritoriul național, indiferent de zona de risc epidemiologic în care este încadrată țara din care sosesc, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în țară și participă doar la activități în cadrul competițiilor menționate.

Art.2 – Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României Partea I și se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

sursa foto: Inquam Photos/ Autor: George Călin

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Un exsudat faringian corect pote decela prezenta virusului SARS-CoV-2.

  2. Masura cu copii sub 6 ani e luata in speranta ca poate poate se vor infecta si vor aduce virusul in țara si atunci toate afacerile generate de covrig (mascte, testar, vaxinuri) vor merge din nou, plus masurile de carantina si stare exceptionala, care imbogatesc pe unii si saracesc pe altii.
    Ar trebui ca daca in perioada urmatoare crestel numarul de infectari, conducere ministerului sanatatii, grupul strategic si toti falsii specialisti ce apar la tv, inclusiv directorii de spitale unde vor inflori infectarile, sa fie arestati, judecati si condamnati.
    Si atunci sa vedeti cum se vor lua masuri corecte de oprire a pndemiei fara afectarea drepturilor si libertatilor.
    Dar tot ce face guvernul, e un circ interesat material.

    • Ioi, dar sunt tare curios care sunt masurile de oprire a pandemiei fara afectarea drepturilor si libertatilor…. Spune repede, ca stau ca pe ace, astept cu rasuflarea taiata!

    • AAABBBCC! Nu mai pot sa-mi tin rasuflarea! Te rog, nu ma lasa in ignoranta, spune-mi masurile alea de oprire a pandemiei fara afectarea drepturilor si libertatilor, ai mila!

  3. Decizia nu are nicio un fundament stiintific. Copiii poarta si transmit virusul, cu sau fara simptome. Daca mai ramanea un dubiu ca guvernantii nu dau doi bani pe vietile „supusilor”…

    • Guvernantii le-au pus la dispozitie un vaccin dar supusii tot se dau victime, e gratis, e la botu calului dar supusii tot o dau cotita, ca drepturi, ca cipuri, ma intreb daca chiar avem nevoie de supusi din astia asa prosti, poate acum apare o selectie naturala.

    • Ia de vaccineaza-te dorele si lasa copiii in pace. Ia auzi la el, ia covidul de la copii si moare.

      Ai vaccin de 8 luni de zile, e la liber, protejeaza-te.

  4. Pai nu a spus ieri catu ca suntem pregatiti pt valul 4..5…6….n+1? Pui la indoiala cuvantul lui?!

  5. Asta e smecherie de la grupul de soc militienesc ca sa vanda teste la toate familiile in concediu.
    Ba chiar ar putea sa „descopere” ca sunt multi virusati, sa ceara vaxx la <12 ani daca mai vor sa mearga la scoala. Milioane de minori, milioane de clienti.

    • Daaa, iti dai seama ce castiguri enorme fac unii din vaccinarea GRATUITA? Si statul, plateste ditamai suma de 10-15 euro pentru o doza, cam cat costa un meniu la mare. Iti dai seama ce cheltuiala colosala implica asta? N-au cum sa si-o recupereze daca evita inchiderea unor ramuri economice ca turismul sau horeca, evenimentele culturale, iar scutirea cheltuielilor de mii de euro in ATI pentru jdemii de cetateni e fix pix, n-au cum sa iasa pe plus, nu renteaza!
      Suntem pe crestere de numar de cazuri. Cam dublu in 10 zile (medie saptamanala). Si avem doar 35% varianta Delta. Cand vor fi 100% Delta vom avea dublarea cazurilor la fiecare saptamana. Bucurati-va de luna august, ca septembrie vine cu restrictii, cazuri multe si aglomerare la ATI.