DOCUMENT Curtea Constituțională a publicat motivarea deciziei în cazul revocării lui Kovesi. Argumentele majorității CCR versus argumentele Liviei Stanciu

Curtea Constituțională a publicat joi motivarea deciziei prin care îl obligă pe președintele Klaus Iohannis să o revoce din funcție pe șefa DNA. Motivarea nu cuprinde nici un termen impus președintelui României pentru semnarea decretului de revocare și nici nu prevede sancțiuni pentru eventuala nerespectare a acestei decizii, așa cum G4Media.ro a scris în exclusivitate încă de joi dimineață.

Documentul arată că trei judecători au făcut opinie separată (Livia Stanciu, Daniel Morar și Ștefan Minea), iar alți doi au semnat o opinie concurentă (Marian Enache și Simona Maya Teodoroiu).

• Citește aici documentul integral

Principalele explicații din motivare:

– Președintelui nu i se poate recunoaşte o putere discreţionară, ci o putere de verificare a regularităţii procedurii.

– Dacă în cazul numirii în funcţia de conducere ministrul justiţiei deţine o marjă largă de apreciere, iar Preşedintele României una limitată, în cazul revocării, ministrul justiţiei are o marjă de apreciere minimă, din moment ce limitările impuse de lege sunt extrem de stricte, şi, în aceste condiţii, Preşedintele României îi poate opune numai dreptul său de a verifica legalitatea propunerii, putând-o refuza doar în cazul în care propunerea nu respectă condiţiile legii, caz în care procedura încetează.

– Având în vedere că întreaga procedură se desfăşoară în condiţiile în care competenţa discreţionară/ marja de apreciere a ministrului justiţiei – ministru care joacă un rol central în cadrul procedurii – este minimă, competenţa discreţionară/ marja de apreciere a Preşedintelui nu poate fi recunoscută în niciun fel. Prin urmare, Preşedintele României are doar o competenţă legată în cadrul acestei proceduri, limitată la verificarea condiţiilor de legalitate a procedurii.

– Nu se poate aplica teza din art.77 din Constituţie în sensul că Preşedintele ar putea refuza o singură dată propunerea de revocare, acest
principiu general recunoscut şi aplicat extensiv de Curtea Constituţională prin Decizia nr.98 din 7 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.140 din 22 februarie 2008, putând viza numai situaţia numirilor în funcţie.

– Curtea observă că, în răspunsul său, Preşedintele a considerat că argumentele ministrului justiţiei „nu sunt de natură să creeze convingerea cu privire la oportunitatea măsurii propuse”, ceea ce înseamnă că acesta a realizat o analiză a argumentelor ministrului justiţiei şi, printr-un act decizional propriu, a determinat soluţia pe care a considerat-o mai adecvată. Or, o competenţă de verificare a legalităţii propunerii de revocare nu echivalează cu şi nu are drept scop analizarea evaluării realizate de ministrul justiţiei în considerarea art.51 alin.(2) lit.b) din Legea nr.303/2004, astfel cum a procedat Preşedintele României.

– Curtea constată că Preşedintele României a realizat în cazul dat o „evaluare a evaluării” ministrului justiţiei, cu alte cuvinte a temeiniciei
motivelor cuprinse în propunerea de revocare, plasându-se deasupra autorităţii ministrului justiţiei, ceea ce încalcă art.132 alin.(2) din Constituţie.

– Argumentele cuprinse în propunerea de revocare a procurorului din funcţia de conducere, prevăzută de art.54 alin.(1) din Legea nr. 303/2004, precum şi temeinicia acestora se subsumează competenţei discreţionare a ministrului justiţiei, şi nu a Preşedintelui României

– Președintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi.

Fragmente din Opinia separată semnată de Livia Stanciu:

– Instanța de contencios constituțional ar fi trebuit să constate că în cauză nu a existat un conflict juridic de natură constituțională între Ministrul Justiției, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte, în principal, și între Guvernul României și Președintele României, în subsidiar, generat – așa cum au susținut autorii sesizării – de refuzul Președintelui României de a da curs propunerii de revocare din funcție a Procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, deoarece:

• Ministrul Justiției nu reprezintă o autoritate publică constituțională în sensul articolului 146 lit.e) din Constituția României și deci nu poate fi parte într-un conflict juridic de natură constituțională;
• Guvernul României, deși poate avea calitatea de parte într-un conflict juridic de natură constituțională, reprezentând o autoritate publică constituțională, în sensul art.146 lit.e) din Legea fundamentală, nu are însă nici o competență, nici o atribuție – nici de rang constituțional și nici de rang legal – în ceea ce privește cariera magistraților, astfel că nu se poate constata că Președintele României și-ar fi arogat, competențe care potrivit Constituției să aparțină Guvernului sub acest aspect, deci nu se poate pune în discuție existența unui conflict juridic de natură constituțională între aceste două autorități publice;
• în cadrul procedurii de revocare a Procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Președintele României a pronunțat o hotărâre, în sensul nerevocării din funcție a acestuia, încheind, finalizând practic procedura declanșată de Ministrul Justiției, astfel că nu poate fi pusă în discuție problema creării de către Președinele statului a unui blocaj instituțional;
• nu s-a putut stabili o depășire din partea Președintelui României a limitelor de competență pe care legea i le conferă în procedura de revocare a Procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Laura Codruța Kovesi;
• nu s-a putut stabili o imixtiune a Președintelui României în competențele celorlalte instituții implicate în procedura de revocare a Procurorului-șef DNA, respectiv în competențele Ministrului Justiției și ale Consiliului Superior al Magistraturii;
• nu s-a putut stabili o încălcare a principiului cooperării loiale între autorități din partea Președintelui României.

– instanţa constituţională – în raport cu respectarea propriului statut jurisdicţional – nu poate impune obligarea Președintelui României la emiterea, într-un anume mod și cu un anumit conținut stabilit de ea, a acestui act administrativ. Aceasta deoarece Curtea Constituţională s-ar substitui atribuțiilor unei instanțe de contencios administrativ, mai exact ar acționa în fapt ca o instanţă de contencios administrativ.

– A admite faptul că, în cadrul contenciosului constituţional, se poate constata refuzul nejustificat şi se poate dispune obligarea autorităţii publice la emiterea actului administrativ, ar avea semnificaţia unei schimbări a statutului Curţii Constituţionale, din arbitru între puterile statului, în parte componentă a uneia dintre acestea.

– Prin obligarea Președintelui României de a emite decretul de revocare din funcție a Procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Laura Codruța Kovesi, instanța de contencios constituțional, din punctul nostru de vedere, a depășit cadrul specific de soluționare a unui conflict juridic de natură constituțională

– Curtea Constituțională nu se poate substitui Președintelui României,

– instanța de contencios constituțional nu îl putea obliga pe Președintele României să emită un decret de revocare din funcție a Procurorului-șef al DNA, într-o procedură deja finalizată, în care Președintele și-a exercitat competențele, în conformitate cu dispozițiile
legale.

– Conduita Președintelui României, materializată în refuzul revocării Procurorului-șef DNA, nu a fost de natură a determina un blocaj instituțional, întrucât în cadrul procedurii de revocare, fiecare instituție implicată în această procedură și-a exercitat atribuțiile, conform competențelor prevăzute de lege, respectiv prevăzute în art.54 alin.(4) din Legea nr303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor

– nu există niciun temei pentru care a fost eliminat dreptul de apreciere și de examinare al Președintelui statului în procedura de revocare a procurorilor din funcțiile de conducere de la nivelul parchetelor de rang înalt și de a fi astfel obligat să accepte orice propunere de revocare formulată de Ministrul Justiției. Este de fapt o golire de conținut a atribuțiilor Președintelui statului, sub acest aspect. Dreptul Președintelui statului de a refuza motivat propunerea venită din partea Ministrului Justiției reprezintă o garanție suplimentară că se păstrează independența procurorilor.

– Atribuirea prin prezenta decizie a Curții a unei competențe exclusive Ministrului Justiției în procedura de revocare din funcție a procurorilor de rang înalt afectează statutul acestora din urmă, prin posibilitatea influențării carierei acestora în mod arbitrar. În lipsa oricărui factor extern, de natură să mențină un echilibru al diverselor interese ce pot apărea în privința funcțiilor de conducere de la nivelul Parchetelor, sunt create premisele instabilității funcției și a intervenționismului, ce nu pot avea decât consecințe negative asupra bunei
funcționări a Parchetelor și a sistemului judiciar, în general.

– Nimeni, nici măcar instanța de contencios constituțional, nu-i poate impune Președintelui României să adopte o hotărâre, fie în sensul revocării persoanei cu funcție de conducere în cadrul Parchetelor de rang înalt, fie în sensul respingerii revocării.

Concluzia Liviei Stanciu:

– instanța de contencios constituțional ar fi trebuit să constate că în cauză nu a existat un conflict juridic de natură constituțională între Ministrul Justiției, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte, în principal, și între Guvernul României și Președintele României, în subsidiar, generat – așa cum au susținut autorii sesizării – de refuzul Președintelui României de a da curs propunerii de
revocare din funcție a Procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, deoarece:

– Ministrul Justiției nu reprezintă o autoritate publică constituțională în sensul articolului 146 lit.e) din Constituția României și deci nu poate fi parte într-un conflict juridic de natură constituțională;
– Guvernul României, deși poate avea calitatea de parte într-un conflict juridic de natură constituțională, reprezentând o autoritate publică
constituțională, în sensul art.146 lit.e) din Legea fundamentală, nu are însă nici o competență, nici o atribuție – nici de rang constituțional și nici de rang legal – în ceea ce privește cariera magistraților, astfel că nu se poate constata că Președintele României și-ar fi arogat, competențe care potrivit Constituției să aparțină Guvernului sub acest aspect, deci nu se poate pune în discuție existența unui conflict juridic de natură constituțională între aceste două autorități publice;
– în cadrul procedurii de revocare a Procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Președintele României a pronunțat o hotărâre, în sensul nerevocării din funcție a acestuia, încheind, finalizând practic procedura declanșată de Ministrul Justiției, astfel că nu poate fi pusă în discuție problema creării de către Președinele statului a unui blocaj instituțional;
– nu s-a putut stabili o depășire din partea Președintelui României a limitelor de competență pe care legea i le conferă în procedura de revocare a Procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Laura Codruța Kovesi;
-nu s-a putut stabili o imixtiune a Președintelui României în competențele celorlalte instituții implicate în procedura de revocare a Procurorului-șef DNA, respectiv în competențele Ministrului Justiției și ale Consiliului Superior al Magistraturii;

– nu s-a putut stabili o încălcare a principiului cooperării loiale între autorități din partea Președintelui României.

Fragmente din opinia separată a lui Daniel Morar:

– sesizarea formulată de primministrul României trebuia respinsă şi constatat că nu există un conflict juridic de natură constituţională între Ministrul Justiţiei, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, în principal, şi între Guvernul României şi Preşedintele României, în subsidiar, determinat de refuzul Preşedintelui României de a da curs cererii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi.

– atât Preşedintele României, cât şi ministrul justiției şi-au exercitat competenţele prevăzute de Constituţie și lege, fără să îşi aroge competenţe care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice, ori să refuze îndeplinirea anumitor acte care intrau în obligaţiile lor constituţionale. Fiecare autoritate publică şi-a îndeplinit atribuţiile conform cu prevederile Constituţiei, astfel încât, în aceste condiţii, diferendul invocat de prim-ministrul României cu privire la refuzul Preşedintelui României de a da curs cererii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi, nu poate fi echivalat cu un conflict juridic de natură
constituţională între ministrul justiţiei, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte.

Fragmente din opinia separată a lui Ștefan Minea:

– nu se poate vorbi despre un conflict juridic de natură constituțională între autorități publice din moment ce una din părțile între care s-a iscat diferendul nu are calitatea cerută de textul constituțional – aceea de autoritate publică.
– cererea privind soluționarea conflictului juridic de natură constituțională dintre ministrul justiției și Președintele României, formulată de Guvern trebuia să fie respinsă ca inadmisibilă, întrucât nu a existat și nu există (între susnumitele părți) un conflict juridic de natură constituțională între autorități publice, așa cum statuează art.146 lit.e din Constituția României.

În curs de actualizare