DOCUMENT Foștii procurori DNA Mircea Negulescu și Lucian Onea scapă de controlul judiciar după ce Înalta Curte a respins recursul Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție
Mircea Negulescu și Lucian Onea, foștii procurori DNA de la Ploiești, au scăpat de controlul judiciar după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul SIIJ, în ședința de miercuri. Judecătorii care au luat decizia sunt Eleni Cristina Marcu și Ștefan Pistol.
Cu toate acestea, Lucian Onea, fostul șef al ST Ploiești, nu se poate întoarce la serviciu până când judecătorii ÎCCJ nu iau o decizie în privința excepțiilor invocate de procuror.
Onea va afla în ședința din 17 februarie dacă magistrații îi vor admite excepțiile invocate privind nulitatea actelor de urmărire penală la adresa lui și dacă astfel ÎCCJ va returna dosarul la SIIJ. Dacă se va întâmpla acest lucru, fostul procuror DNA va scăpa de suspendarea din magistratură și va reveni la locul de muncă.
Context
Dosarul foștilor procurori DNA, Lucian Onea și Mircea Negulescu, zis Portocală, înaintat Instanței supreme de către Secția specială de investigare a magistraților (SIIJ), a plecat de la un document a cărui autenticitate a fost probată de criminaliști și nu e negată de procurorii SIIJ, potrivit rechizitoriului celor doi consultat de G4Media.ro.
Este vorba de un înscris olograf, o hârtie pe care fostul deputat PSD, Sebastian Ghiță, acum fugit în Serbia, își notase de mână o serie de calcule și sume de bani pentru voturi, pe care le-ar fi cheltuit în Republica Moldova la alegerile prezidențiale din 2014. În total 350.000 de euro.
Documentul a fost expertizat grafologic prin comparație cu scrisul de mână al lui Ghiță de pe o cerere din 27 februarie 2015 prin care solicita ridicarea controlului judiciar. Pe 17 februarie acel an, Ghiță fusese plasat sub măsură preventivă de DNA Ploiești în dosarul Hidro Prahova privind presupusa fraudă cu fonduri europene de la lucrările de canalizare din județ și în care era cercetat cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herțanu (vezi aici).
În baza acestui document olograf autentic, Ghiță a fost cercetat pentru infracțiunea de corupere a alegătorilor de către DNA Ploiești și este încă sub investigație. Pe de-o parte, SIIJ spune în rechizitoriu că a disjuns partea de dosar cu infracțiunea de corupere a alegătorilor presupus săvârșită de Ghiță, pe de altă parte, DNA a comunicat G4Media.ro că a trimis acest dosar la Parchetul Curții de Apel Ploiești (vezi aici).
Așadar, dosarul procurorilor Onea și Negulescu a plecat de la acest document autentic și de la modalitatea controversată în care a intrat în posesia procurorilor DNA Ploiești.
În plus, este vorba și de niște tabele cu nume de alegători din Republica Moldova despre care procurorii SIIJ susțin că ar fi fost falsificate de Vlad Cosma, la instigarea lui Onea și Negulescu, fiind constrâns de cei doi procurori.
Tot la instigarea procurorilor DNA Ploiești, Cosma ar fi ”plăsmuit” un denunț din partea unui anonim, Serghei Petruș. Ar fi trimis denunțul închipuit, proba autentică (hârtia cu scrisul lui Ghiță) și tabelele fabricate de la Chișinău la DNA Ploiești pentru a susține teza că Ghiță ar fi mituit alegătorii din Republica Moldova ca să voteze cu Victor Ponta la prezidențialele din 2014.
Fotografie la zi a situației frontului Onea-Negulescu vs Ghiță-Cosma
Ghiță și Cosma jr. și-au rezolvat (cel puțin pentru moment) dosarele din instanță. Ghiță a scăpat de dosarul cu procurorii și polițiștii din Ploiești după ce SIIJ a retras apelul, iar în cel cu fostul primar al Ploieștiului a fost achitat în primă instanță. După decizia CCR privind completurile de 3 judecători nespecializate pe corupție, și acest dosar ar trebui să se rejudece de la zero. La fel, procesele familiei Cosma.
În schimb, Onea a fost revocat din DNA și este plasat de mai bine de un an sub control judiciar și are interdicție de a profesa. Negulescu a fost suspendat și apoi exclus in magistratură. Acum, este angajat ca jurist la un depozit de fier vechi.
foto: Lucian Onea, sursa foto: Inquam Photos/ George Călin
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii