DOCUMENT Ion Rădoi, suspendat din funcția de președinte al sindicatului de la metrou din cauza dosarului penal
Biroul Executiv al Sindicatului Liber Metrou din Metrorex l-a suspendat din funcția de președinte pe Ion Rădoi, potrivit unui document consultat de G4Media. Rădoi, trimis în judecată de DNA în aprilie 2022, a fost suspendat din funcție pentru ”fapte incompatibile cu funcția de președinte al sindicatului”, potrivit deciziei citate.
Decizia a fost luată în 17 august 2022.
Ion Rădoi a fost trimis în judecată pentru folosire a influenţei sau autorităţii având ca scop obţinerea de foloase necuvenite şi şantaj, în dosarul care vizează exploatarea nelegală a spaţiilor comerciale de la metrou.
Procurorii susțin că în perioada 2018 – 2021, invocând existenţa unui litigiu cu SC Metrorex SA, SC Sindomet Servcom SRL – controlată de Rădoi – ar fi refuzat să predea spaţiilor comerciale, continuând exploatarea nelegală a acestora şi obţinerea de venituri care se ridică la peste 10 milioane de lei.
În 2021, Ion Rădoi l-ar fi constrâns pe ministrul Transporturilor să acorde în continuare firmei sindicatului drepturile de a folosi spaţiile comerciale ocupate în mod abuziv, prin organizarea unui protest ilegal.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii