
DOCUMENT La presiunea magistraților, Ministrul Cătălin Predoiu anunță cu întârziere de câteva luni un proiect de lege care prevede posibilitatea audierii părților prin videoconferință/ Proiectul va fi discutat miercuri în ședința de Guvern
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a inițiat un proiect de lege care stabilește regulile de funcționare a instanțelor și parchetelor din România, în vremea pandemiei, după focarele apărute.
Printre prevederile propuse de Predoiu se numără posibilitatea ca la nivelul colegiului de conducere al instanțelor să se stabilească restrângerea activității în funcție de numărul de cazuri de infectare cu COVID-19 apărute, fără însă să fie stabilită o limită.
De asemenea, se prevede posibilitatea ca ședințele de judecată din cauze civile să fie transmise online pe portalul instanțelor, părțile din procesul civil sau penal să fie audiate prin videoconferință și chiar, acolo unde este posibil, instanțele să pună la dispoziția părților tehnica necesară.
Și în dosarele penale aflate pe rolul parchetelor, Ministerul Justiției propune ca audierea să se facă prin sistem de videoconferință. Iar o altă măsură prevede ca Procurorul General să poată dispune „trimiterea uneia sau mai multor cauze la un parchet egal în grad, dacă măsura se impune în interesul rezolvării acestora”.
Consultă proiectul de lege aici.
Proiectul de lege va fi dezbătut miercuri în ședința de Guvern, pentru aprobare înainte să ajungă în Parlament.
Context
Asociațiile de magistrați – atât Forumul Judecătorilor din România (FJR), Asociația Inițiativa pentru Justiție (AIJ), cât și UNJR, AMR, AJADO și APR – au atras atenția asupra creșterii alarmante a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus în instanțe și parchete. Ele au solicitat MJ și CSM măsuri pentru digitalizarea instanțelor astfel încât procesele să se desfășoare online.
G4Media.ro a realizat aici harta infectării cu coronavirus în parchete și instanțe.
În urmă cu câteva zile, Bogdan Marin, judecător la Tribunalul București, a murit în urma infectării cu COVID-19. Magistratul avea 47 de ani și era internat la Terapie Intensivă de joi. Detalii pe larg aici.
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.