DOCUMENT ”Mari semne de întrebare referitoare la sinceritate / Deficiențe grave în proiect / Atitudine agresivă / Experiență limitată în urmărirea penală”. De ce l-a avizat negativ CSM pe procurorul Remus Popa, propus de Alina Gorghiu într-o funcție de conducere

Secția pentru procurori a CSM i-a dat aviz negativ cu un vot de 5-1 procurorului Remus Popa, propus de Ministerul Justiției în funcția cheie de procuror-şef al Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie. Avizul negativ al CSM arată că Remus Popa are o ”experiență  limitată” în ceea ce privește urmărirea penală, adică exact specificul secției pentru șefia căreia candidează.

Reamintim că în ciuda avizului negativ dat de CSM la finalul lunii decembrie 2023, ministra Alina Gorghiu a continuat procedurile de interviu atât cu Remus Popa, cât și cu procuroarea Mihaiela Moraru-Iorga, propusă și ea șefă a Secției de combatere a corupției din DNA. Și Moraru-Iorga a primit aviz negativ de la CSM.

Citește aici avizul negativ al CSM, document integral

Fragmente relevante din avizul CSM:

”Analizând prezentarea proiectului de management efectuată de domnul procuror Popa Remus-Iulian, raportat, pe de o parte, la aptitudinile manageriale şi de comunicare, iar, pe de altă parte, la verificarea cunoştinţelor specifice funcţiei pentru care candidează, Secţia pentru procurori a identificat deficienţe grave atât în interiorul proiectului, cât şi în modalitatea de prezentare a acestuia. Astfel, se constată că sunt prezentate aspecte teoretice, generale, fără a se încerca şi o contextualizare practică, aplicată, a acestora.

În cadrul capitolului al IV-lea este realizată o analiză SWOT a actiivtăţii funcţionale şi a mediului organizaţional al Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, observându-se deficienţe privind încadrarea anumitor aspecte drept puncte tari/oportunităţi, respectiv puncte slabe/ameninţări, domnul procuror dând dovadă că nu stăpâneşte în mod temeinic conceptele utilizate pentru efectuarea unei analize de acestă natură.

În proiectul de management, candidatul are dificultăţi atât în a arăta că înţelege unele vulnerabilităţi sau oportunităţi, pe care le enunţă sec, cât şi în a indica soluţii pentru problemele pe care le identifică, respectiv soluţii pentru valorificarea oportunităţilor.

Chiar dacă finalitatea este enunţată în mod elocvent, se constată carenţe în ceea ce priveşte modalitatea de realizare a acesteia. Nu este menţionat cum se va urmări demersul bunei organizări a activităţii care să determine reducerea volumului de activitate, nu se menţionează cum se va realiza implicarea procurorului-şef în evaluarea lucrărilor care se înscriu în domeniul de competenţă al structurii sau cum se va realiza implementarea unui sistem eficient de preluare a dosarelor de la către parchetele cu rang ierarhic inferior.

Deşi planul de management surprinde anumite direcţii utile pentru îmbunătăţirea activităţii Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acestea sunt păstrate doar la nivel principial, fără a fi propune măsuri concrete în demersul realizării acestora, context în care aceste direcţii rămân la stadiul de deziderat cu un caracter teoretic.

După prezentarea proiectului, Secţia de procurori a adresat câteva serii de întrebări domnului procuror. Astfel, Secţia pentru procurori reţine că, la solicitarea de a menţiona dacă se consideră un model demn de urmat pentru procurorii care fac parte din secţia pentru care domnul Popa Remus-Iulian si-a depus candidatura, acesta a menţionat că „nu îmi doresc să fie un model de urmat”. Fiindu-i punctat faptul că această afirmaţie este contradictorie cu aspectele menţionate expres în proiect, domnul procuror a dat dreptate Secţiei, menţionând, însă, că se referea la atribuţiile de coordonare specifice Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportându-se la echipă, iar nu la persoană. Domnul procuror menţionează că întreaga Secţie de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să formeze o echipă ce reprezintă un model de urmat pentru unităţile de parchet din subordine, având o abordare ce denotă lipsa de asumare privind necesitatea acţionării din poziţia de lider, de coordonator al acestei echipe, condiţie necesară având în vedere că acesta candidează pentru funcţia de procuror-şef al respectivei Secţii.

Răspunsul oferit de candidat ocoleşte un răspuns concret la întrebare, atât timp cât, cu certitudine, întrebarea a rezultat din modul în care candidatul a creat, în proiectul său de management, un profil de lider care ar trebui să fie urmat de membrii organizaţiei pe care îi are în coordonare. Motivarea că nu îşi doreşte să fie un model pentru ceilalţi intră în contradicţie nu doar cu cele arătate în proiect, ci chiar cu motivarea sa de a ocupa funcţia pentru care candidează. Acest aspect ridică mari semne de întrebare referitoare la sinceritatea candidatului.

Fiind întrebat despre rezultatele sale anterioare în funcţiile deţinute anterior, domnul procuror a menţionat că, în perioada cât a deţinut funcţia de director în cadrul Inspecţiei Judiciare, au existat rezultate, nu mai bune, dar nici mai slabe decât cele ale antecesorilor sai, fără a da un răspuns elocvent privind procentul de admisibilitate a acţiunilor disciplinare, menţionând că nu sancţionarea disciplinară a reprezentat o prioritate, ci mai degrabă monitorizarea activităţii. Din nou, Secţia a apreciat răspunsul ca fiind evaziv, lipsit de convingere, de natură a duce în derizoriu importanţa întrebării. Or, una dintre obligaţiile comisiei de interviu este de a se convinge nu doar despre aptitudinile manageriale ale candidatului, ci şi de aptitudinile acestuia de asumare şi de responsabilitate.

Având în vedere candidatura domnului procuror pentru cea mai înaltă funcţie ce vizează domeniul urmăririi penale din Ministerul Public, în vederea stabilirii legitimităţii pentru ocuparea acestei funcţii, acesta a fost întrebat de către Secţie cu privire la numărul de rechizitorii, audieri şi alte acte specifice de urmărire penală precum percheziţii şi cercetări la faţa locului efectuate pe parcursul carierei sale. Acesta a abordat, din nou, o atitudine evazivă, afirmând că nu are importanţă câte rechizitorii a întocmit, întrucât ceea ce contează pentru funcţia vizată sunt competenţele de management şi leadership, iar indicatori precum numărul de acte întocmite nu reflectă abilităţile pentru ocuparea unei funcţii de conducere, dând dovadă de o viziune limitată, bazată de o disociere artificială între exercitarea funcţiei de conducere şi necesitatea evidentă a unei vaste competenţe în domeniul coordonat.

Candidatul menţionează, cu o atitudine ironică, „Oare este relevant răspunsul la întrebarea pe care mi-aţi adresat-o? Eu cred că nu.” Fiind readresată întrebarea cu privire la date concrete privind numărul de rechizitorii întocmite, domnul Popa Remus-Iulian nu doar că nu a putut oferi un răspuns concret, dar a avut o atitudine agresivă privind prelungirea discuţiilor pe acest subiect. Din nou, dar mai grav decât anterior, candidatul îşi permite să pună la îndoială utilitatea unei întrebări a intervievatorului, dovedind, prin atitudinea ironic-agresivă că nu înţelege rigorile unui astfel de interviu. Scos din zona sa de confort, reticent la a răspunde sincer şi acurat la întrebări, necunoscând sau nedorind să formuleze un astfel de răspuns, încearcă să minimalizeze importanţa sau legitimitatea întrebării.

Confruntat cu o întrebare adresată de Secţie privind necesitatea efectuării de expertize financiar-contabile în toate dosare de evaziune fiscală, având în vedere şi alternativa apelării la inspectorii antifraudă din cadrul parchetelor în faza de urmărire penală, pentru lămurirea unor aspecte de ordin financiar-contabil, domnul procuror Popa Remus-Iulian a afirmat că poate plana un dubiu asupra corectitudinii unui raport de constatare efectuat de inspectorii antifraudă, fiind astfel necesar să se apeleze la expertiză pentru a întruni cerinţele de imparţialitate. În ce priveşte întrebarea subsecventă privind fondurile necesare pentru efectuarea expertizelor, domnul procuror afirmă că Ministerul Public are în mod cert resursele financiare pentru efectuarea respectivelor expertize, dând dovadă de lipsă a unei viziuni pragmatice, de ansamblu asupra neajunsurilor sistemului, adăugând că „nu e cazul şi momentul să purtăm această discuţie”.

De altfel, la întrebarea dacă a efectuat sau supravegheat urmărirea penală în cauze având ca obiect infracţiunea de „evaziune fiscală”, candidatul a admis că nu a efectuat astfel de acte vreodată, în cariera sa. Legat de remarca Secţiei legată de caracterul matematic ce presupune aplicarea unor procente de impozit, pentru calculul prejudiciului, domnul procuror a avut o manifestare nepotrivită, menţionând că acest aspect ar trebui explicat „unui judecător care tocmai a promovat de la judecătorie şi a efectuat cercetare judecătorească În furturi şi tâlhării”, dând dovadă, astfel, de lipsă de tact şi de răbdare deficitară în cadrul interviului.

Confruntat cu întrebări vizând experienţa sa profesională, domnul procuror a dat dovadă de lipsă de capacitate de organizare, dând răspunsuri eliptice, evitând aspectele esenţiale din întrebare. În mai multe ocazii, în ce priveşte întrebări vizând experienţa în domeniul urmăririi penale, acesta a virat discuţia spre procentul de condamnări avut pe sectorul judiciar şi spre activitatea desfăşurată în cadrul Inspecţiei Judiciare, având o abordare evitantă şi, pe alocuri, agresivă, privind întrebările adresate.

În ceea ce priveşte capacitatea de relaţionare şi comunicare a domnului Popa Remus-Iulian, Secţia constată că acesta a încercat în mai multe ocazii să decredibilizeze întrebările adresate sau să conteste însăşi utilitatea si relevanţa acestora, pentru a evita să dea un răspuns.

Secţia pentru procurori constată că atât modul de răspuns la întrebările adresate de către membrii Secţiei pentru procurori, de multe ori aluziv, ambiguu, ezitant şi bazat pe o retorică excesivă, cât şi modul de expunere în planul de management a soluţiilor propuse de domnul procuror, în cea mai mare parte, cu un caracter general, denotă o lipsă de viziune cu privire la luarea unor măsuri concrete, viabile, realiste, clare, articulate şi adecvate prevenirii şi înlăturării deficienţelor identificate.

De asemenea, Secţia reţine că domnul procuror Popa Remus-Iulian deţine o experienţă limitată în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii în sectorul de urmărire penală, acest aspect prezentând o importantă relevanţă în contextul în care funcţia pentru care candidează nu presupune doar competenţe organizatorice, existenţa unor competenţe temeinice în domeniul de activitate al secţiei pentru care este propus fiind o condiţie necesară pentru exercitarea cu profesionalism a funcţiei.

Secţia reţine că domnul procuror a folosit, de multe ori, în încercarea de argumentare a răspunsului, exemple punctuale din activitatea desfăşurată pe sectorul judiciar sau din activitatea de inspector judiciar, în încercarea de a justifica deţinerea unor importante competenţe profesionale, evitând să răspundă I a întrebările ce vizau expres competenţele sale în domeniul de urmărire penală, ceea ce a denaturat substanţa mesajului ce se urmărea a fi transmis şi a condus la lipsirea acestuia de consistenţă şi a abordat în manieră evazivă întrebări punctuale, dovedind o lipsă de viziune de ansamblu asupra aspectelor puse în discuţie şi diluând legitimitatea domnului procuror pentru ocuparea funcţiei vizate.

Concluzia majoritară, după sesiunea de întrebări şi răspunsuri, a fost că domnul procuror Popa Remus-Iulian nu are o viziune de ansamblu a activităţii Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că nu este în mod real preocupat de cunoaşterea realităţilor existente la toate nivelurile Secţiei şi că nu are experienţa necesară în domeniul urmăririi penale care să justifice numirea sa în această funcţie, precum şi faptul că nu are capacitatea de asumare a unei viziuni manageriale integrative, prin indicarea de soluţii concrete, realiste şi punctuale.

De asemenea, având în vedere că majoritatea răspunsurilor nu au satisfăcut rigorile de claritate şi concreteţe, candidatul evitând, în numeroase ocazii, să dea un răspuns concis şi acurat, dând răspunsuri agresive şi enunţând întrebări retorice în loc să ofere un răspuns concret, se poate concluziona că domnul procuror nu are capacitatea de înţelegere şi comunicare necesară desfăşurării funcţiei de procuror-şef al Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Interviul candidatului a avut o durată semnificativă, cea mai mare parte din timp fiind dedicată răspunsurilor, timpul lung datorându-se dificultăţilor candidatului de a sintetiza un răspuns concret la întrebările Secţiei.

De asemenea, candidatul nu a răspuns la unele dintre întrebări, a răspuns parţial la altele şi, cel mai des, a pierdut ideea răspunsului printre explicaţii neesenţiale pentru scopul întrebării. De altfel, domnul procuror pare că nu cunoaşte o regulă de bază a interviului – aceea de a asculta înainte de a răspunde. Domnul procuror a avut momente în care a completat frazele intervievatorului chiar înainte de finalizarea întrebărilor, combătând ceea ce membrii Secţiei afirmau, fără a-i lăsa să îşi încheie argumentele. Acest aspect a fost cel mai pregnant în ultima parte a interviului, când, cerându-i-se să răspundă punctual la câteva întrebări, candidatul nu a rezistat stresului situaţiei, şi nu doar că nu a putut oferi un răspuns, dar a dovedit lipsă de tact în gestionarea unor întrebări la care nu dorea să ofere un răspuns.

Funcţia pentru care domnul procuror candidează este una dintre cele mai relevante din Ministerul Public şi ocuparea acesteia necesită calităţi precum asumare, responsabilitate, clarviziune, răbdare, lucru în echipă. În cursul interviului, candidatul nu a reuşit să facă dovada acestor calităţi. Mai mult, lipsit de rezistenţă la presiunea specifică, de altfel, a unui astfel de interviu, candidatul nu are nici o problemă în a deveni ireverenţios cu membrii Secţiei, punând sub semnul întrebării modul în care, în situaţii specifice de stres profesional, va trebui să interacţioneze cu procurorii pe care îi coordonează sau cu conducătorii ierarhici, atunci când nu este de acord cu aceştia.

Având în vedere considerentele de mai sus, în raport de importanţa, atribuţiile şi exigenţele funcţiei de procuror-şef al Secţiei de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia pentru procurori va aviza negativ propunerea ministrului justiţiei de numire în funcţia de conducere menţionată a domnului procuror Popa Remus-Iulian”.