G4Media.ro

DOCUMENT Ministrul Lucian Bode a cerut amânarea moțiunii simple care îl vizează,…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

DOCUMENT Ministrul Lucian Bode a cerut amânarea moțiunii simple care îl vizează, cu doar câteva ore înainte de dezbatere. Conducerea Camerei Deputaților a reprogramat moțiunea

Ora 10.10: Biroul Permanent al Camerei Deputaților a acceptat cererea lui Bode și a reprogramat moțiunea pentru luni, 17 octombrie

Articol inițial: Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a cerut marți amânarea moțiunii simple care îl vizează și care ar fi trebuit dezbătută marți de la 11.30. Cu doar câteva ore înainte de dezbatere, el a cerut reprogramarea pentru săptămâna viitoare, motivând că are un program încărcat legat de Schengen.

Bode a cerut reprogramarea printr-un document trimis marți dimineață Biroului Permanent al Camerei Deputaților.

Lucian Bode susține în declarație că marți ”este angrenat în evenimente cu oficialități străine”, iar miercuri va merge în Belgia, la Consiliul UE.

Reamintim că deputații aveau în program dezbaterea şi votarea moţiunii simple împotriva ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, depusă săptămâna trecută de 55 de parlamentari USR şi neafiliaţi aparţinând Partidului Forţa Dreptei.

Prin moţiunea intitulată „Siguranţă şi încredere sau debandadă şi furt? Ministrul Bode trebuie să răspundă pentru dezastrul creat”, semnatarii cer ca acesta să plece de la conducerea MAI, deoarece nu a reuşit reformarea instituţiei, iar „cea mai mare reuşită” a mandatului său este „licitaţia cu dedicaţie pentru achiziţia a 600 de BMW-uri”.

„După aproape doi ani de mandat la Ministerul Afacerilor Interne, nu se mai îndoieşte nimeni că prioritatea ministrului Lucian Bode este să protejeze interesele de partid, nu pe cele ale oamenilor. Iar când nu se preocupă de interesele de partid, domnul Bode se îngrijeşte de interesele infractorilor, ale clienţilor politici şi ale prietenilor şefului său direct, Klaus Iohannis. La urma urmei, ar fi putut fi altfel când ai pus în fruntea MAI un om care, pe când era ministru al Transporturilor, a dovedit că nu dă doi bani pe lege? Sau aţi uitat episodul maşinii ministrului care, depăşind pe linie continuă, pe un pod, a provocat un accident în urma căruia au fost rănite două persoane?”, se arată în moţiune.

Semnatarii afirmă că „cea mai mare reuşită” a ministrului Bode este „licitaţia cu dedicaţie pentru achiziţia a 600 de BMW-uri de la prietenul preşedintelui Klaus Iohannis”. „Eficienţa ministrului Bode s-a văzut când l-a ajutat pe prietenul preşedintelui Iohannis să vândă Poliţiei Române 600 de BMW-uri ‘de numai 32.000 de euro, fără TVA’. Evident, printr-o licitaţie aranjată, cu un caiet de sarcini bine ajustat încât să câştige cine trebuie”, susţin iniţiatorii moţiunii.

Potrivit deputaţilor USR şi de la Forţa Dreptei, Lucian Bode a înregistrat un eşec şi în ceea ce priveşte implementarea programului de protejare a victimelor violenţei domestice.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Amanati sedinta…. cred ca l-a sunat dl Prezident Iohannis si i-a cerut DEMISIA!
    Fix ca in cazul Sorin Campeanu!
    Urmeaza Nicolae Ciuca?!
    Hai, dle Iohannis, hai ca POTI!!!!
    Macar atat sa faci in cei 10 ANI de mandat!!!

  2. Isi da demisia sa ne ofere sanse mai mari sa intram in Schengen? 😏

  3. niste PSDNLUDMR-isti

  4. La mintea usericilor tara asta nu mai are alte probleme in afara de plagiate si motiuni de cenzura.
    Motiune de cenzura= circ usr-aur si cam atat.
    Nici nu mai stii care e huserist si care e haurist.
    Sa cada la pace cu familia traditionala si pot fuziona.

  5. „Mai amanati pana se prescrie fapta”

  6. Nu va mai aluneca bine fără motiune??? Dacă va umeziti doar la scandal, dați-vă cu alifie!!!

  7. Așa ar trebui….. dar le mai scriem la mișto câte un comentariu să aibă și gura lor de mâncat o pâine 🤢🤢🤢🤢

  8. Grași mai sunt ăia doi din poză. Se pregătesc de Crăciun? Au șoriciul gros.