DOCUMENT Modificări majore în legile justiției: Avizul CSM pentru numirea procurorilor-șefi va fi obligatoriu / Mandatele vor fi de 4 ani, față de 3 ani în prezent / Ministerul Justiției a transmis CSM noile legi ale justiției
Ministerul Justiției a transmis CSM, spre avizare, proiectul de modificare a legilor justiției, respectiv al Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor, al Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și al Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Potrivit modificărilor la legea 303, va fi nevoie de aviz conform al CSM pentru numirea unui procuror în funcții de conducere.
Astfel, ministrul Justiției înaintează CSM propunerile pentru funcțiile de conducere de la parchetul general, DNA și DIICOT, iar în cazul unui aviz negativ, ministrul nu mai poate continua procedura de numire pentru funcția respectivă.
În această situație, va fi declanșată o nouă procedură de selecție, în urma căreia ministrul Justiției nu poate propune aceeași persoană pentru care a fost dat deja un aviz negativ.
O altă modificare se referă la durata mandelor pentru procurorii șefi: vor fi de 4 ani, cu posibilitatea reinvestirii, spre deosebire de 3 ani în prezent.
A fost redusă, în schimb, vechimea minimă pentru ocuparea funcțiilor de procurori-șefi la principalele parchete: de la 15 la 12 ani vechime minimă în funcția de judecător sau procuror.
A fost eliminată din lege prevederea că președintele României poate refuza doar o singură dată numirea în funcțiile de conducere.
Revocarea din funcțiile de procuror general și procurori-șefi DNA, DIICOT se va face la propunerea ministrului Justiției, cu avizul secției pentru procurori a CSM.
Citește aici proiectul propus de Ministerul Justiției.
Cele trei proiecte ale legilor justiției și expunerile de motive pot fi consultate aici.
sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii