DOCUMENT Motivarea judecătorilor: Mircea Beuran a fost înregistrat în timp ce recunoștea că ar fi primit 10.000 de euro pentru a truca un concurs la Universitatea de Medicină / Tribunalul a invocat exodul medicilor nemulțumiți de pilele din sistemul de sănătate
Mircea Beuran a fost înregistrat atât de denunțătoare, cât și de procurori în dosarul instrumentat de DNA privind o presupusă luare de mită, arată motivarea judecătorilor care au decis arestul la domiciliu.
Judecătorul de la Tribunalul București arată în motivare că denunțătoarea avea microfoane pe ea la o întâlnire la care i-a cerut înapoi medicului – profesor cei 10.000 de euro plătiți în 2018 pentru un post de asistent la Universitatea de Medicină. Potrivit motivării, Mircea Beuran ar fi amenintat-o pe denuntatoarea careia ii coordona doctoratul că va rupe relațiile.
Citește aici motivarea judecătorilor
Judecătorul arată în motivare care sunt probele procurorilor: declaraţiile martorilor înregistrările ambientale, interceptările efectuate în cauză, înregistrările efectuate de martora denunţătoare, precum şi înscrisurile existente la dosarul de urmărire penală.
”Fapta presupus a fi săvârşită de către inculpat sunt de o gravitate extremă care se răsfrânge asupra siguranţei şi eficienţei sistemului public de sănătate, în contextul în care medicii (care doresc posturi) accesează, prin intermediul inculpatului, aceste posturi, pe baza unor criterii pecuniare şi nu conform competenţei profesionale, urmate de obţinerea unor foloase considerabile pentru inculpații cu funcții de decizie. Prin acțiunile sale, inculpatul a transformat o instituție publică de prestigiu (…) în propria „piață de desfacere”, ca sursă
personală de venituri ilicite”, se arată în motivarea instanței.
Judecătorul a motivat decizia de arest la domiciliu amintind de exodul medicilor: ”Este de notorietate faptul că tinerii absolvenţi ai facultăţii de medicină se orientează către state membre ale Uniunii Europene care le asigură un climat normal, firesc de exercitare a profesiei, fără alte condiţionări cu excepţia celor de competenţă, astfel că judecătorul de drepturi şi libertăţi îşi exprimă convingerea, ca în viitor, prin măsuri administrative oneste să fie asigurată egalitatea de şanse pentru toţi candidaţii, fără discriminare sau alte beneficii materiale”.
”Sub aspectul pericolului concret pentru ordinea publica judecătorul are in vedere gravitatea deosebita a infracțiunii de care inculpatul este acuzat, de natura sa determine o puternica tulburare sociala, o stare de neliniște si insecuritate in rândul colectivității generate de faptul ca persoane bănuite de comiterea unor astfel de infracţiuni ar putea fi judecate in stare de libertate şi de gravitatea in concret a faptelor comise raportat la modalitatea de săvârşire”, se mai arată în motivare.
Potrivit aceluiași document, Mircea Beuran s-a apărat în instanță susținând că a fost provocat atunci când a recunoscut că a primit banii.
”Inculpatul a contestat acuzaţia formulată, arătând, în esenţă, că a existat o provocare din partea autorităţilor statului în ceea ce priveşte discuţia înregistrată în mediu ambiental şi din care rezultă recunoaşterea sa de restituire a sumei de … (…) către …, probatoriul administrat până în prezent este insuficient în dovedirea infracţiunii de luare de
mită şi că fapta nu are legătură cu atribuţiile sale de serviciu.”
Judecătorul l-a contrazis, însă, și a explicat că autoritățile nu au urmărit decât să dovedească acuzația de luare de mită.
Context. Tribunalul București a decis arest la domiciliu pentru Mircea Beuran în dosarul de corupție instrumentat de DNA. Procurorii ceruseră arest preventiv. Decizia Tribunalului București poate fi atacată cu recurs.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
18 comentarii