G4Media.ro

DOCUMENT Noi reguli pentru examenele naționale și revenirea la școală: Limita de…

Foto: edupedu.ro

DOCUMENT Noi reguli pentru examenele naționale și revenirea la școală: Limita de 10 elevi în clasă a fost eliminată, dispenserele cu dezinfectant în fiecare clasă și măsurile pentru igienizarea și dotarea toaletelor, la fel

Limita de 10 elevi în fiecare clasă a fost eliminată din măsurile prevăzute în școli pentru examenele naționale de Bacalaureat și Evaluarea Națională, potrivit unui ordin comun al ministrului Sănătății și ministului Educației, publicat marți seară în Monitorul Oficial.

Acest act abrogă precedentele două ordine comune (4.220 din 8 mai și 4.259 din 15 mai) care stabileau măsurile pentru redeschiderea unităților de învățământ. În plus, au fost eliminate prevederile privitoare la existența dispenserelor cu dezinfectant în fiecare clasă sau la intrarea în săli, plus setul de condiții impus pentru igienizarea și dotarea toaletelor.

Noua prevedere legată de așezarea elevilor în clasă este următoarea: ”în sălile de clasă activitățile și examenele se vor desfășura prin stabilirea locurilor, astfel încât să existe o distanță între elevi sau candidați, pe rânduri și între rânduri, de 2 m unul față de altul”.

Citește articolul integral pe Edupedu.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

7 comentarii

  1. Ce se mentioneaza in titlul acesta e oaecum incorect. Regulile au fost clarificate. Ele sunt mult mai stricte si elimina lucrurile de gațada, cum era povestea cu dispenserele cu dezinfectant la intrarea in toaleta dar si sapun si apa. Adica cel ce intra pe maini intai se deziinfecta cu biocid apoi se spala pe maini. Sa nu exageram, e suficient spalatul. Dispenserile cu biocid trebuie sa existe acolo unde nu exista apa si sapun, de exemplu in salile de clasa.
    O intrebare: Vor exista aceleasi reguli si in restaurante, in cluburi, la terase, in statiuni? Sau acolo vor fi mai lejere, la presiunea patronatelor din turism.
    In romania exista doua sindicate puternice, de fapt trei.
    -sindicatul patronatului din turism, care dicteaza durata anului scolar si vacantele, influenteaza buletinele meteorologice si prognozele meteorologice pe termen lung si influenteaza masurile luate de stat
    pentru favorizarea operatorilor din turism in comparatie cu alte ramuri economice prin reducerea taxelor, prin oferirea vaucerilor de vacanta pentru bugetari (ei sunt cei care au impus lucrul acesta).
    -Sindicatul patronatului ,,fabricilor de diplome”, care impune an de an scaderea gradului de dificultate la examene, scaderea ribgurozitatii actului educational, de la disciplina pana la notare. Acestia sunt cei care fac cele mai mari presiuni in mod constant asupra ministerului invatamantului sa elimine examenele nationale, sa dea diplloma de bac la toata lumea, sa se admita la bac absolventi fara diplooma de bac.
    -Sindicatul personalului din invatamant, care este interesat doar de salarii, de favoruri si cupleaza cu primele doua sindicate pentru scaderea nivelului de dificultate a materiei si a examenelor si pentru prelungirea vacantelor si marirea numarului de zile libere, deoarece aceasta este si in favoarea lor.
    Parerea mea

  2. Ce se mentioneaza in titlul acesta e oareum incorect. Regulile au fost clarificate. Ele sunt mult mai stricte si elimina lucrurile de fațada, cum era povestea cu dispenserele cu dezinfectant la intrarea in toaleta dar si sapun si apa. Adica cel ce intra la toaleta, intai se deziinfecta cu biocid apoi se spala pe maini. Sa nu exageram, e suficient spalatul. Dispenserile cu biocid trebuie sa existe acolo unde nu exista apa si sapun, de exemplu in salile de clasa.
    O intrebare: Vor exista aceleasi reguli si in restaurante, in cluburi, la terase, in statiuni? Sau acolo vor fi mai lejere, la presiunea patronatelor din turism.
    In romania exista doua sindicate puternice, de fapt trei.
    -sindicatul patronatului din turism, care dicteaza durata anului scolar si vacantele, influenteaza buletinele meteorologice si prognozele meteorologice pe termen lung si influenteaza masurile luate de stat
    pentru favorizarea operatorilor din turism in comparatie cu alte ramuri economice prin reducerea taxelor, prin oferirea vaucerilor de vacanta pentru bugetari (ei sunt cei care au impus lucrul acesta).
    -Sindicatul patronatului ,,fabricilor de diplome”, care impune an de an scaderea gradului de dificultate la examene, scaderea ribgurozitatii actului educational, de la disciplina pana la notare. Acestia sunt cei care fac cele mai mari presiuni in mod constant asupra ministerului invatamantului sa elimine examenele nationale, sa dea diplloma de bac la toata lumea, sa se admita la bac absolventi fara diplooma de bac.
    -Sindicatul personalului din invatamant, care este interesat doar de salarii, de favoruri si cupleaza cu primele doua sindicate pentru scaderea nivelului de dificultate a materiei si a examenelor si pentru prelungirea vacantelor si marirea numarului de zile libere, deoarece aceasta este si in favoarea lor.
    Parerea mea

  3. Ce valoare are examenul de bacalaureat și capacitate ,cănd elevii au pierdut jumătate din anul școlar ?Cadrele din învățământ și au lut salariile ,chiar dacă jumătate din programa școlară nu s a predat!!! Copiii noștri nu au beneficiat de pregătirea la care aveau dreptul prin lege !!! Dar sunt obligați sa susțină examene , doar din jumătatea de programă școlară predată. Să justifice ce? Salariile care s au dat pe o programă școlară nepredată ? Copiii obțin doar o jumătate de diplomă de bacalaureat !!!! Chiar dacă obțin note mari!!! Sunt nepregătiți .Iar cei care intră la liceu ,deja au un mare o mare problemă!!!Cum vor recupera toată materia neparcursă????

    • Ai mare dreptate. In lunile martie și aprilie unii profesori nu și-au făcut materia si in luna mai s-au trezit sa ne indese materia in cap deoarece au auzit ca se sancționează profesorii care nu lucrează online.Noi rămânem cu jumătate de materie dar profesorii tot isi iau salariul. Eu propun ca ministerul educației sa nu ne mai puna sa dam examenele si sa aleagă ori sa înghețe anul ca sa putem relua materia ori sa intram la liceu/facultate pe baza mediilor obținute anii trecuți. Nu imi place ce mi se întâmplă atât mie cat si tuturor colegilor mei din toata tara.

    • Corect

    • D na Elena sunteti cam iritată! Cum va permiteți să spuneti ca ne am luat salariile pe o materie nepredata? Nu va doresc sa fiti in locul unui cadru didactic în această perioadă!! Nopți întregi, uneiri pana la 3 dimineata, stam sa ne familiariza cu diferite platforme online prin care sa putem avea o comunicare cat mai eficienta cu elevii noștri. Pe lângă asta, noi nu am fost formați în licee și facultăți de prestigiu pentru a deveni informaticieni!! Noi am invatat pedagogie, psihologie, metodica etc. Iar acum trebuie sa ne transformăm peste noapte în informaticieni. Dar ne tine! Ca suntem autodidacti! Ia gândește te dragă d na iritată ce s ar intampla cu un medic generalist care peste noapte ar trebui să se transforme puțintel în chirurg! Si asta prin autoformare. Fara cursuri de specializare!! Asa ca mai incet cu acuzele! Te invit în tagma noastra sa vad daca faci fata! Sa înveți o viață întreagă, sa ti plătești cursuri de specializare…..Te asteptam cu drag! Probabil ca intr o lună ai demisiona! Pupici!

  4. Doamna Andreea , dvs . aveți copiii? Eu da . Copilul meu este dezorientat și panicat de tot ce s-a întâmplat în ultimele luni .Este un elev bun,trebuie să susțină examenul de bacalaureat și este în situația de a nu putea face acest lucru . Din cauza stresului , izolării face atacuri de panică ,a slăbit foarte mult. .Facem ședințe de psihoterapie !!Școala ar trebui să-i formeze, să le prezinte modele ! Doar că în momentul de față copii nu contează.Sunt doar niște cobai pentru un sistemul de învățământ depășite și bolnav . Nu contest gradul dvs.de pregătire și nici munca dvs. Eu vreau să spun ,că ce li se întămplă copiiilor noștri de două luni de zile nu este sănatos și corect.Stresul și incertitudinea ,faptul că se creionează doar scenarii și nu se găsesc soluții se iau DECIZII ,apoi fără nicio explicație sunt anulate , nu face decât să creeze panică și incertitudine . Dacă vă iubiți profesia de ce acceptați să lucrați în acest sistem în care primează DECIZIILE POLITICE DE PARTID ? Este condus de oameni de PARTID ,care au numai interese personale !!! Eu cred că anul școlar ar trebui să fie înghețat!!! De ce să încheiați situația școlară la cei corigenți , într-un mod absolut nedemn pentru profesia pe care o aveți ?De ce să susțineți examene și să eliberați JUMĂTĂȚI de DIPLOME? DE CE ? Pentru că pentru dv. nu contează decât că va-ți încasat salariul!!! Nu vă interesează că cei care vor intra la liceu au lipsă informație pentru jumătate din anul școlar .Cum vor recupera materia ?Vă spun eu.Uni pe BANII părinților ,plătind meditații alți DELOC ,pentru că nu-și permit părinții să PLĂTEASCĂ meditații .Aceasta este România Educată!!!