G4Media.ro

DOCUMENT Ordonanța Militară nr. 4 – Persoanele peste 65 de ani pot…

DOCUMENT Ordonanța Militară nr. 4 – Persoanele peste 65 de ani pot ieși oricând din casă pentru problemele medicale. Magazinele și farmaciile, obligate să servească cu prioritate pe cei peste 65 de ani în intervalul 11 – 13, când vor limita accesul persoanelor sub 65 de ani

Ordonanța Militară 4, anunțată duminică seară de ministrul Marcel Vela, le permite persoanelor peste 65 de ani să iasă oricând din casă pentru a-și rezolva problemele medicale, având declarația pe propria răspundere.

De asemenea, persoanele peste 65 de ani pot ieși din casă și în intervalul 20-21, fără nici o declarație pe proprie răspundere, pentru a asigura nevoile animalelor de companie, potrivit Ordonanței Militare 4.

Aceeași ordonanță militară mai prevede că magazinele de alimente și produse de strictă necesitate sunt obligate să asigure cu prioritate accesul persoanelor de peste 65 de ani în intervalul orar 11.00-13.00, limitând, în acest interval, accesul persoanelor din alte categorii de vârstă.

Ce prevede Ordonanța Militară 4:

Art.1 – (1) Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în exteriorul locuinței/gospodăriei, este permisă și în afara intervalului orar 11.00-13.00 dacă aceasta se face pentru rezolvarea problemelor de natură medicală, precum tratamentele oncologice planificate, dializă etc. folosind mijloacele proprii de deplasare sau ale familiei/susținătorilor sau, după caz, mijloacele de transport sanitar special destinat.

(2) Pentru verificarea motivului deplasării în situațiile prevăzute la alin. (1) se prezintă o declarație pe propria răspundere completată în prealabil, care trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței, motivul și locul deplasării, data și semnătura.

(3) Circulația persoanelor prevăzute la alin.(1), în afara locuinței/gospodăriei, este permisă și în intervalul orar 20.00 – 21.00, dacă aceasta se face pentru a asigura nevoile animalelor de companie/domestice doar în proximitatea locuinței/gospodăriei. Declarația pentru acest interval orar nu este necesară atunci când deplasarea se face în acest scop.

(4) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
———————
Art.2 – (1) Operatorii economici care comercializează alimente și produse de strictă necesitate și care își desfășoară activitatea în condițiile dispuse prin ordonanțe militare în perioada stării de urgență își vor organiza programul de lucru pentru a facilita și a asigura, cu prioritate, accesul persoanelor de peste 65 de ani în intervalul orar 11.00-13.00, limitând, în acest interval, accesul persoanelor din alte categorii de vârstă.

(2) Măsura se aplică începând cu data de 30 martie 2020

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

14 comentarii

  1. Nu aveți impresia ca bătrânii sunt încurajați sa iasă din casa?!
    Le-au dat tinerii statisticile morbide peste cap și s-au gândit sa le îndrepte ca să fim și noi în rândul lumii, ce dracu!!

    • Ai dreptate. Mai mare tîmpenie decât asta nu am auzit de când sunt. Hai ca pentru doctor inteleg, dar seara ce rost mai are? Ii expun degeaba.

    • Pare o lucratura aici…

    • Cosmine, vii tu sa scoti seara cainele vecinei mele? Seara batranii ies DOAR cu cainele in lesa, lucru foarte corect, daca ma intrebi pe mine.

  2. Cred ca masurile restrictive nu ar trebui relaxate in privinta oamenilor mai in varsta. Nu stiu cat de corecte sunt datele de aici privind Italia https://www.statista.com/statistics/1105061/coronavirus-deaths-b
    Grupul 60+ pare sa aiba o rata a decesului de cateva ori mai mare. Considerati ca este o idee buna ce faceti? Care sunt masurile luate efectiv pentru a le permite o izolare eficienta? Ce fac directiile de asistenta sociala? Si astia sunt ca si DSP pusi pe frecat menta?
    Dati niste ordonante la misto si va tineti de gogomanii.
    Am impresia ca va platim salarii regesti si tot ce obtinem sunt gangaveli, mistouri si arogante. Cand e vorba sa faceti ceva concret va scapati in pantaloni.

    • Trebuia sa încerce sa mascheze cumva situația dramatica din toate spitalele județene de urgenta care sunt subordonate la nivel local și abandonate de Ministerul Sănătății!
      A fost foarte bună descentralizarea sistemului de sanatate, iată rezultatele!
      Nici management, nici dotări, nici proceduri, doar salarii și șpăgi!

  3. Isi bat joc de noi toti liderii planetei. Cand se vor ridica restrictiile virusul va circula iar liber multi ani de acum incolo, vezi sars,ebola,hiv,etc

    • @Abc – Asa este, dar ideea nu e sa dispara virusul pentru ca e aproape inposibil, ci pentru a lasa timp pana la dezvoltarea unui vaccin, plus ca in felul asta nu se vor aglomera intr-un timp foarte scurt toate cazurile grave. Asta se tot spune de cand a inceput pandemia asta, dar se pare ca oamenii nu au urechi sa auda sau le lipseste ceva sa intealga.

  4. e mult mai important sa plimbam cainele decat sa avem seniorii sanatosi!
    probabil ca ordonanta 5 va ridica orice restrictive pentru persoanele +65 de ani!

  5. Trebuia sa încerce sa mascheze cumva situația dramatica din toate spitalele județene de urgenta care sunt subordonate la nivel local și abandonate de Ministerul Sănătății!
    A fost foarte bună descentralizarea sistemului de sanatate, iată rezultatele!
    Nici management, nici dotări, nici proceduri, doar salarii și șpăgi!

  6. Ma așteptăm la masuri restrictive nu la relaxare. Nu mai înțeleg nimic. Are dreptate Cristoiu cind spune ca ăștia sunt încă în campanie electorala.