G4Media.ro

DOCUMENT Programul prezidențial al lui Iohannis: vrea Corp de audit pentru reforma…

Foto: InquamPhotos / Octav Ganea

DOCUMENT Programul prezidențial al lui Iohannis: vrea Corp de audit pentru reforma birocrației. Accent pus pe justiție și stat de drept, plus continuarea drumului european

Președintele Klaus Iohannis, candidatul PNL pentru al doilea mandat la Cotroceni, promite în programul său de candidat o reformă a instituțiilor de stat, precedată de analiza realizată de un nou înființat Corp de audit – o structură interdisciplinară autonomă.

Iohannis arată că în proiectul său de candidat, intitulat ”Împreună pentru România normală”, că ”2019 reprezintă momentul în care România trebuie să intre într-o nouă etapă, una de modernizare în spirit european”.

Programul candidatului Iohannis pune accentul pe respectarea statului de drept și a independendenței justiției, dar și pe necesitatea păstrării și adâncirii integrării euro-atlantice a României. Alte direcții mari menționate în program sunt debirocratizarea administrației, reconstruirea încrederii în instituții, corectarea dezechilibrelor macroeconomice și orientarea politicilor către antreprenori.

Marile priorități politice nu sunt însă însoțite de promisiuni punctuale legate de modificări de politici sau legislative.

Iohannis arată că ”cea mai importantă realizare a primului meu mandat de Președinte este fundaţia României normale. Am arătat că pot fi catalizatorul unui proiect de reconstrucţie, care să adune în jurul său toate forţele pro-democratice și pro-europene din societate”.

Cele mai importante direcții menționate în proiectul candidatului Iohannis:

  • În calitate de Președinte al României, voi acţiona cu aceeași fermitate ca și până acum, pentru întărirea statului de drept și a democraţiei, respectarea Constituţiei și a legilor, consolidarea instituţiilor statului, combaterea corupţiei, prezervarea memoriei naţionale, promovarea educaţiei ca proiect fundamental în normalizarea și modernizarea României, cultivarea spiritului civic, garantarea drepturilor și a libertăţilor fundamentale, promovarea valorilor și a principiilor europene, protejarea drepturilor tuturor minorităţilor, consolidarea profilului internaţional al României. Voi continua să fiu același Președinte echilibrat și corect de care România are nevoie.
  • România normală este statul care funcţionează pentru cetăţean, în care Guvernul lucrează cu responsabilitate pentru dezvoltarea ţării, Parlamentul legiferează bine și eficient, iar Președintele își îndeplinește atribuţiile constituţionale.
  • Cel mai important câștig al mandatului meu este că România și-a păstrat cursul pro-european și democratic. Sunt mândru de ţara mea, care, în 2019, după o atât de puternică ofensivă, și-a făcut auzită vocea în întreaga Europă și a dat un mesaj clar: avem o democraţie vibrantă, cu cetăţeni activi, implicaţi în menţinerea cursului nostru european. Suntem o ţară cu partide de opoziţie puternice, care își asumă fără echivoc democraţia.
  • În acest mandat am lucrat pentru a construi temelia pe care să ridicăm România normală, chiar dacă în multe momente lupta pentru a bloca distrugerile PSD a devenit prioritară, întrucât acestea reprezentau cel mai mare pericol la adresa României. În ciuda adversităţilor politice, mi-am urmărit consecvent și fără compromisuri obiectivele strategice.
  • Construim România normală, un stat funcţional, în slujba cetăţeanului
  • Refacem credibilitatea autorităţii publice – auditul instituţiilor
  • Un amplu proces de audit al instituţiilor din sfera administraţiei publice este indispensabil pentru reconstrucţia credibilităţii și modernizarea instituţiilor publice. Gestionarea acestui demers ar trebui să intre în sarcina unui Corp de audit, o structură interdisciplinară autonomă, în componenţa căreia să se regăsească specialiști independenţi. Acest organism va coordona întreg procesul de audit, cât și evaluarea politicilor publice, plecând de la identificarea tuturor indicatorilor relevanţi, până la măsurarea rezultatelor și propunerea de măsuri concrete, care să ducă atât la creșterea calităţii serviciilor publice, cât și la îmbunătăţirea eficienţei aparatului administrativ.
  • Reașezăm administraţia publică pe fundamente corecte Este momentul unei analize obiective a situaţiei și a unei regândiri instituţionale bazate pe un plan, pe o viziune pe termen lung, coerentă și concretă:

– Descentralizarea
– Instituirea unui sistem bazat pe merite și performanţă

  • Garantăm statul de drept și independenţa justiţiei
  • Fără compromisuri privind independenţa justiţiei și domnia legii
  • Continuăm lupta împotriva corupţiei
  • ROMÂNIA SUSTENABILĂ – Promovăm educaţia, sănătatea și solidaritatea socială
  • Consolidăm România antreprenorială
  • Necesitatea regândirii profunde a politicilor fiscale, atât la nivel central, cât și la nivelul administraţiilor locale.
  • Creșterea gradului de colectare a taxelor și impozitelor trebuie însoţită de măsuri de recuperare a prejudiciilor dovedite, rezultate din diferite forme de evaziune fiscală sau corupţie
  • Trebuie reluate cu consecvenţă reformele structurale, indispensabile pentru creșterea potenţialului economiei noastre: revenirea la criterii de eficienţă în guvernanţa corporativă, regândirea sistemelor administrative din perspectiva utilităţii sociale, dezvoltarea infrastructurilor fizice ale industriilor de reţea, eficienţa și securitatea energetică și diversificarea finanţării economiei prin piaţa de capital
  • Industria auto — cheia competitivităţii pe termen lung
  • IT&C — acceleratorul de business și inovaţie. Direcţii strategice:

– Stimularea iniţiativelor antreprenoriale și a startup- urilor în domeniul IT&C, în special în domeniul CDI, prin programe dedicate și cu accesibilitate ridicată;
– Dezvoltarea serviciilor de e-government și creșterea gradului de accesibilitate la internet, România înregistrând mari decalaje la acest capitol faţă de ţările UE;
– Corelarea constantă a curriculei universitare cu cerinţele sectorului IT&C și prevenirea emigraţiei capitalului uman înalt calificat prin măsuri stimulative.

  • România — hub energetic regional
  • Noua Strategie Naţională de Apărare a Ţării va opera cu același concept de securitate extinsă, introdus și definit în precedentul document.
  • După aproape 3 ani marcaţi de criza statului de drept în care PSD a aruncat România, după o guvernare care a eșuat în dimensiunile sale esenţiale — economice, sociale, politice și instituţionale —, proiectul de ţară pe care eu îl propun românilor este să construim împreună România normală.

Citește aici Documentul integral

Foto: Klaus Iohannis (InquamPhotos / Octav Ganea)

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

16 comentarii

  1. Corpului de audit este format din niste oameni. Cum se numesc?

  2. Un document ce prezinta in fapt calitatea de presedinte atasata domnului Klaus Johannes . Temele mari sunt clar explicate si cei cinci ani au aratat puterea unui singur om (fie el si presedinte ) in fata atacurilor nemaivazute pina acum ale deja fostului guvern si nu numai .Sunt absolut convins ca presedintele va pune in aplicare PAS cu PAS cele spuse impreuna cu un guvern si un partid ce va avea o sustinere majoritara la alegerile parlamentare .Romania, ca un tot ,va intelege ca in situatii exceptionale ,trebuiesc masuri exceptionale . Romania va intelege ca participarea la vot trebui sa fie foarte mare , va intelege ca votul dat unor partide mici (ce mai mult incurca )creaza doar haos si determina neputinta parlamentului de a lua decizii tocmai prin trecerea acestora functie de interese dintr-o barca in alta . Alegerile prezidentiale cele locale si cele parlamentare sunt de o importanta fara precedent in dezvoltarea viitoare a tarii si presedintele arata cu claritate drumul de urmat . Fara sprijinul nostru al tuturor acest deziderat nu poate fi aplicat si ne vom chinui inca 5 ani intr-o haotica si imposibila decizie parlamentara , cu multe partide cu scoruri mici obtinute in alegeri , ce se vor grupa si regrupa la nesfirsit ,fara a putea realiza mai nimic din deciziile absolut obligatorii arate de presedinte .

    • Ce plm a făcut Klaus 5 ani? Dar spune concret, fără să folosești limbajul de lemn de mai sus. De curiozitate, ai terminat Ștefan Gheorghiu?

    • I see…

    • Putea sa:
      – ceara rapoarte bine structurate (descrescator) lunare pe date anonimizate de la ITM, ANAF, ANFP, Ministerul Public, curtea conturi, etc
      – spuna ca anumite institutii nu functioneaza in parametri
      – ceara demisii (presedintele ANPC a fost demis de doua ori in ultimii ani)
      Facea treaba altora numiti politic dar nu mai intretinea „formele fara fond” spre disperarea noastra – a pulifricilor

  3. Si ce mai vrei?!Iti mai trebuie 5 ani ca sa faci ceva?!
    Incredibil personaj!Treci la dezbateri sa te vad cu argumente si nu te mai ascunde ….Asa vrei votul?!

  4. Asa se intampla cand ai RENAR si-l lasi de capul ala-l lui presedintelui său.
    Faci ‘aalt’ Corp de audit.
    Pe principiul asta, facem alt CERT.ro ca asta ține cu hoții, alt colegiu al psihologilor ca asta lasa sociopații sa lucreze la stat… etc.
    Nu-i asa gabriela.constantinescu.64?

  5. Nimic concret. Sloganuri. Limbaj de lemn identic cu al psd ului. Corpul de audit, altii care vor taia frunza la caini. Asta nu-i program, ci cateva linii generale de bun simt, exact ca la referendum.

  6. Barna, vulpoiul din Pinocchio.

    G4Media, v-a scapat ceva : https://www.riseproject.ro/articol/adevarul-despre-dan-barna

    • Locul femeii e la cratiță, la dereticat prin casa, etc…
      Ne îngroapa femeile astea reporter in istericale tip spam si uitam care e scopul nostru-n viață…
      #muepsd
      #pnlaceeasimizerie

  7. Bravo domnule presedinte !!! Va sustin pentru tot ce ati facut si veti face pentru Romania.

    Mult succes in continuare.Romanii de buna credinta sant de partea dumneavoastra.

    • Parca trolii pesedisti spuneau asa…
      De fapt, doar legile aspre mai pot salva țara asta . Si munca sustinuta de bonus de performanta.
      Stai – iei salariul minim in timp ce altii iau si de 3 ori – legal

  8. Asta e ca „Romania Educata”. Promisa cu multe surle si trambite, devenita un nimic mare. Promisiunile de munca ale lui Iohannis sunt egale cu zero.

  9. Si candidatura la președinția României trebuie condiționată,ca orice angajare ,de: varsta ( candidatul sa aibe harta sub 60 de ani si sa nu împlinească varsta legală de pensionare din sistemul public in perioada mandatului)- adica in urmatorii 4 ani,sa cunoasca bine(scris- vorbit ) 2 limbi străine utilizate in relatiile internationale- cu test in acest sens,sa aibe studii superioare si experienta dovedită în domeniu in care este specializat,sa nu sufere de boli cronice – cu verificări corespunzătoare,sa dovedească ce a facut pentru : tara,populatie anterior depunerii candidaturii,sa nu aibe legături de afaceri ,etc , cu persoane condamnate pentru săvârșirea unor infracțiuni, sa prezinte un program de guvernare viabil ( proiect de tara),sa cunoasca constituția româniei și sa dovedească atașamentul pentru tara in ultimii 20 de ani- avem candidati de varsta a 3- a,candidati care consideră romania tara din lumea a 3- a ( sau a 4- a) ,candidati care nu își recunosc varsta si nu stiu sigur cum se numesc ,unde s- au născut sau ce studii au ,candidati fugiti din țară, candidati de toate felurile ,aspiranți la banii alocați de sfatul roman strict campaniei prezidențiale- e prea mult ,noi plătim taxe si vrem sa stim pe ce ,macar sa verifice anaf-ul cum se cheltuiesc acești bani ,daca dna- ul nu s- a sesizat din oficiu dupa atatea semnături xerox si in fals