G4Media.ro

DOCUMENT Promisiunile lui Klaus Iohannis privind Educația, pentru un nou mandat: Aplicarea…

Sursa Foto: PNL

DOCUMENT Promisiunile lui Klaus Iohannis privind Educația, pentru un nou mandat: Aplicarea proiectului ‘România educată’, început acum 5 ani

La 5 ani după inițierea proiectului “România educată”, care nu s-a concretizat în nimic altceva decât un raport scris, președintele Klaus Iohannis le cere alegătorilor un nou mandat, “pentru ca soluțiile identificate să fie puse în aplicare”. Candidatul PNL pentru al doilea mandat la Cotroceni, Klaus Iohannis, și-a publicat programul electoral, în care anunță “urgențele” viitoarei guvernări, în ceea ce privește educația: “accesul fiecărui copil la o educație de calitate”, “diminuarea decalajelor dintre urban și rural, integrarea copiilor aflați în situații de risc și reducerea abandonului școlar”.

“Aceste măsuri ar trebui să ducă la clasarea României în primele 30 de state de pe mapamond, în cadrul testelor PISA, până în 2030“, spune Klaus Iohannis. Alte obiective ale candidatului liberal la președinție sunt “reformarea școlilor cu rezultate slabe, astfel încât minim (sic!) 80% dintre copiii fiecărei generații ar trebui să obțină cel puțin media 5 la testarea de la finalul educației gimnaziale și cel puțin 75% dintre aceștia ar trebui să promoveze bacalaureatul până în 2030“.

De precizat că aceste ținte, care depășesc orizontul 2025 al celui de-al doilea mandat, se regăsesc în proiectul “România educată” lansat acum un an de președintele Klaus Iohannis.

 

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. …proiectul ala cu 6% din PIB alocat direct-directorilor din școli? Haha

  2. „….. Aplicarea proiectului ‘România educată’, început acum 5 ani…….”

    Dumas: Dupa 20 de ani!!!!

  3. G4, iertati indrazneala, dar nu am vazut stirea ca USR a publicat TOATA conversatia lui Barna de pe grupul intern USR. Omul macar a explicat, a raspuns la intrebari din partea USR-istilor. Nu merita totusi sansa de a explica?

    Nu contest ancheta RISE, dar nu e corect sa fie prezentate impartial ambele puncte de vedere?!

  4. G4, nu ne mai provocati cu acest primaras!