DOCUMENT Rafila a venit cu norme de aplicare a Planului pentru combaterea cancerului, în ultima zi a termenului stabilit prin lege / Ministrul anunță și ordonanță de urgență pentru modificări la planul adoptat de Parlament
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila (PSD), a prezentat, vineri, într-o conferință de presă, o serie de norme de aplicare a Planului pentru combaterea cancerului, în forma în care acesta a fost adoptat de Parlament. Ministrul susține, în continuare, că planul trebuie modificat și a precizat că este pregătit un proiect de ordonanță de urgență în acest sens.
Ministrul a prezentat normele de aplicare în ultima zi a termenului stabilit prin lege pentru a face acest lucru. Amintim că Federația Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer avertizase că, dacă Alexandru Rafila nu va elabora normele de aplicare a planului până la 1 iulie, îl va acționa în instanță pe acesta. Detalii aici.
Cel mai important pas realizat prin normele de aplicare a legii este stabilirea cadrului necesar pentru înființarea Registrului Național de Cancer. Astfel, se reglementează organizarea activităţii de înregistrare a datelor bolnavilor de cancer, în vederea dezvoltării sistemului de informații în oncologie și se înființează Centrele regionale de coordonare metodologică și de implementare a Registrului Național de Cancer.
În ceea ce privește prevenția, medicii de familie vor trebui să realizeze consultații preventive de depistare precoce a cancerului, în mod activ tuturor persoanelor înscrise pe listă.
Set de analize gratuite care includ și markeri de depistare a cancerului (diferențiat pe grupe de vârstă și sex), potrivit Ministerului Sănătății:
• Hemoleucogramă,VSH;
• Glicemie, Colesterol seric total, LDL colesterol;
• Creatinina serică cu determinarea ratei de filtrare glomerulară;
• Determinarea raportului albumină/creatinină urinară;
• Examinare DXA (osteodensitometrie);
• PSA la bărbaţi;
• TGO, TGP;
• TSH şi FT4 la femei;
• Senologie imagistică ;
• Examen Babes-Papanicolau.
Planul prevede, de asemenea, extinderea serviciilor din ambulatoriul clinic și paraclinic pentru accesul facil al pacientului oncologic la diverse analize, dezvoltarea pachetelor de servicii de spitalizare de zi pentru diagnosticul cancerului, reglementări privind tratamentul, inclusiv introducerea a 23 de molecule noi în Lista medicamentelor gratuite (2022-2023), scurtarea duratei accesului la PET-CT și asigurarea de consiliere psihologică pacienților și aparținătorilor acestora.
Ministerul Sănătății precizează că au fost mărite toate tarifele la serviciile medicale paraclinice pentru pacienții oncologici, respectiv:
• Toate tarifele din ambulatoriul clinic s-au majorat cu 12,5% pentru asistența de specialitate în oncologie;
• Tarifele serviciilor de reabilitare în ambulatoriu s-au majorat cu 78%;
• Tarifele pentru spitalizare de zi s-au majorat cu 16% ;
• Toate tarifele pe zi de spitalizare (cronici și îngrijiri paliative în spitale) s-au majorat cu 15,9%
• Tarifele pentru o zi de îngrijiri paliative la domiciliu s-au majorat cu 94%. În plus se acordă și o majorare în funcție de distanța până la locul de acordare a îngrijirilor în mediul rural.
Documentul integral prezentat de Ministerul Sănătății.
Context. Prezentarea acestor norme vine după ce ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a susținut, timp de două luni, că planul trebuie refăcut, pentru că nu este bun.
Amintim că Alexandru Rafila a semnat ca inițiator legea deja în vigoare prin care a fost adoptat Planul național pentru combaterea cancerului, promulgat în noiembrie 2022 de către președintele Klaus Iohannis într-o ceremonie la Palatul Cotroceni.
Alexandru Rafila a ieșit, pentru prima dată cu declarații publice critice în privința legii la finalul lunii aprilie 2023, când a anunțat că sunt necesare „modificări și adaptări ale textului”. Apoi și-a tot întărit aceste declarații, spunând că o comisie de specialiști lucrează la „corectarea” planului. Această poziție a fost criticată vehement de Federația Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, care a sesizat inclusiv Avocatul Poporului și care a anunțat că îl va da în judecată pe ministru. Alexandru Rafila a fost criticat inclusiv din interiorul propriului partid, de către deputatul Patriciu Achimaș-Cadariu, care a fost coordonatorul tehnic al planului și care l-a acuzat pe ministru de „neglijență criminală”.
Ministrul Sănătății a anunțat, în 31 mai, într-o conferință de presă, amânarea aplicării Planului național pentru combaterea cancerului. Ministerul Sănătății trebuia să publice până în iunie normele de aplicare a planului adoptat prin lege promulgată în noiembrie anul trecut. Alexandru Rafila a lansat, în consultare publică, un nou plan, care să fie adoptat printr-o altă lege sau prin ordonanță de urgență.
În 6 iunie, președintele Klaus Iohannis Iohannis i-a transmis un mesaj public ministrului Rafila: „Este timpul să dărâmăm barierele şi nu să creăm noi oprelişti care amână punerea în aplicare a Planului naţional pentru combaterea cancerului”.
G4Media a scris din 19 mai despre cinismul de la vârful Ministerului Sănătății.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii