G4Media.ro

DOCUMENT România, afectată de propunerea Finlandei pentru viitorul buget al UE. ”Președinția…

DOCUMENT România, afectată de propunerea Finlandei pentru viitorul buget al UE. ”Președinția finlandeză a reușit să enerveze pe toată lumea” – surse europene

Finlanda, țară care deține până la finalul anului președinția rotativă a Consiliului UE, a făcut publică schița de buget a Uniunii Europene pentru perioada 2021 – 2027. Propunerea a fost respinsă categoric de premierul portughez, în mai multe postări pe Twitter, dar și de ambasadorii celor mai multe state membre, fiind considerată ”părtinitoare” pentru că reprezintă aproape exclusiv poziția Finlandei și a altor patru state considerate radicale anti-coeziune.

”E imposibil de lucrat pe acest document. Reprezintă practic poziția Finlandei, Suediei, Austriei, Danemarcei și Olandei, grupul celor cinci state contributoare considerate radicale în cererile lor de diminuare a bugetului UE și mai ales a bugetului pentru coeziune”, au declarat pentru G4Media.ro surse europene.

Documentul prezentat public de președinția finlandeză prevede tăieri de fonduri pentru viitorul buget UE de la politicile de coeziune (fondurile europene dedicate statelor mai puțin dezvoltate), de la politicile de transport, energie și fondul de apărare, potrivit analizelor specialiștilor din România și a celor citate de publicația Politico.

”Propunere președinției finaldeze este o greșeală uriașă, în loc să încerce un echilibru între propunerea Comisiei Europene și cea a Parlamentului European. E o propunere împotriva majorității din Consiliul UE și împotriva Parlamentului European. Pe scurt, tot ce nu avea nevoie UE. Trebuie respinsă rapid”, a scris pe Twitter Antonio Costa, premierul Portugalia, una dintre țările care beneficiază de fonduri însemnate de coeziune.

Una dintre marile nemulțumiri ale statelor membre este alocarea bugetară de doar 1,07% din PIB-ul Uniunii Europene, în timp ce Comisia Europeană ceruse 1,11%, iar Parlamentul European – 1,3%. ”Această scădere a bugetului UE e cerută de conributorii radicali, care însă sunt și marii beneficiari ai Uniunii Europene. Grupul prietenii coeziunii, din care face parte și România, e extrem de nemulțumit de această alocare propusă de Finlanda, care înseamnă practic tăieri de la fondurile de coeziune și cele destinate agriculturii”, au mai declarat pentru G4Media.ro sursele citate.

Ce urmează. Propunerea Finlandei va fi discutată formal de liderii statelor membre UE în Consiliul European de săptămâna viitoare, unde sunt mari șanse să fie respinsă, dat fiind blocajul total din partea statelor beneficiare ale fondurilor de coeziune. O nouă propunere e așteptată de la președinția croată a UE, care începe la 1 ianuarie 2020, și e de așteptat un efort al tuturor statelor membre pentru a încheia negocierile pe timpul președinției rotative a Croației. În caz că nu se va ajunge la un compromis până la jumătatea anului, preluarea președinției rotative a UE de către Germania de la 1 iulie 2020 e văzută drept momentul optim pentru adoptarea viitorului buget, dată fiind capacitatea politică a Berlinului de a negocia un compromis cu toate statele membre.

Miza pentru România. Bucureștiul își dorește un viitor buget UE care să suplimenteze fondurile de coeziune și cele dedicate agriculturii, pentru a reduce diferențele de dezvoltare față de restul statelor membre. Negocierile se nunță însă delicate, dată fiind ieșirea din UE a Marii Britanii – un contributor net la bugetul comunitar, dar și slăbirea poziției de negociere a României din cauza slabei performanțe a guvernelor PSD în ce privește atragerea fondurilor europene.

Foto: Facebook / Comisia Europeană

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

17 comentarii

  1. Orbanii vor banii, Club Med plus coruptii iliberali au ajuns la mina capitalistilor nordici. Acum ne place ue, nu? De la Haga, cu dedicatie pentru Orbani, multa ue!

    • Chiar daca nu esti un adept al unui anumit politician poti sa te exprimi in mod decent.Se pare ca realizarea acestui deziderat este foarte dificila!

    • @mhm
      Ca sa fim corecti, trebuie sa spunem ca orbanul nostru nu are nicio traba cu celalalt orban

  2. Scopul PSD a fost si este distrugerea pozitiei Romaniei in UE si instaurarea unei neincrederi generalizate a Romanilor in propriile forte si in Occident – adica fragezirea Romaniei pentru a putea fi preluata de mafia Romaneasca (adica grupul de interese PSD) si tarata cu forta in sfera de influenta a mafiei ruse (adica guvernul Rusiei si grupul de interese din jurul lui).

    • Ti-ai schimbat numele retardatule cretin?! Mars in pizda ma-tii de aici!

    • @Ioan
      Ai perfecta dreptate, nu te lua dupa uselisti

  3. Eu as zice ca inteleg pozitia lor. Nu stiu daca ati fost in Asia – hong kong, coreea de sud, japonia, dar europa arata ca o femeie la 57 de ani care incearca sa minta ca e la 37. Probabil toate tarile astea ar fi mult mai dezvoltate/prospere fara sa fie in ue si regreta faptul ca nu pot concentra mai multe fonduri pe ele insele.

    • Ai o bila turcoaz pt. analogie.

    • Daca ii pui impozite finlandei si taxe vamale pe exporturi olandei si ceri ca city-ul austriac sa plateasca taxe acolo unde face banii, nu in austria, vezi cum se potolesc. Daca nu erau in UE, majoritatea lor ar fi fost intr-un rahat mai adanc decat noi, cu toata coruptia noastra.

  4. UE e o forma de castrare chimica. Pur si simplu nu merge. 🙂 Una era cand au luat Americanii de pomana si cu multa violenta un Continent si l-au feliat dreptunghiular si alta e cand ai „Istoria” vietii a unor popoare care s-au marsavit de cand cerul si pamantul si acum vrei sa le faci un Guvern Mondial, cand ei inca nu stiu sa se spele pe maini si n-au unde sa-si faca nevoile fiziologice … Asta-i adevarul. Romania n-avea ce cauta in UE pana cand fiecare roman nu avea WC corespunzator, apa curente, gaze, servicii de sec. XXI. 🙂

    • *apa curenta

      ** Inca o treaba : Stiti exemplul parintelui maniac-obsesiv care-si tortureaza copilul sa ajunga ‘mare’ pana cand clacheaza psihic/ se sinucide etc. ?

      Asa-s si astia, doar ca nu se uita la ei in ograda: Coruptia din Belgia, Franta, Olanda …

    • Da … O sa se stearga lumea mai bine la cur dupa …

    • Lexiconovici,troll imputit ,mars la Moscova si trage-i o pupatura pe obiala criminamuluui Volodea Kremlinovici ! Te doare amintirea sovrom-urilor ?

  5. In fine…suparare mare in Est si in Portugalia. De ce oare sunt suparate doar cele mai corupte state din UE? Se diminueaza „fondurile” pentru furat? Well….”ghinion”, cum ar spune Iohannis. Au dreptate finlandezii sa nu mai acorde bani cu nemiluita, mai ales ca urmeaza un Brexit dur si o criza economica in 2020. Puneti-va pe treaba, faceti proiecte fezabile in agricultura, iar apoi vor veni si banii europeni.

  6. Lexiconovici,troll imputit ,mars la Moscova si trage-i o pupatura pe obiala criminamuluui Volodea Kremlinovici ! Te doare amintirea sovrom-urilor ?

    • Nick-ul 1001 a fost atins ! Acelasi IQ demn de granita cu Ungaria. 😀 Alba-neagra cu lupii. :))

  7. Nu vă …impacientați, boys Este numai inceputul a …ceea ce vine ! 2020 va aduce multe si mari bucurii, Chiar de ANUL NOU ! Cine n-are nervii tari, mai tari decât i-ați dovedit până acum, ȚINEȚI- VĂ BINE !