G4Media.ro

DOCUMENT Schimbare majoră în arhitectura atragerii de fonduri europene pentru viitorul buget…

DOCUMENT Schimbare majoră în arhitectura atragerii de fonduri europene pentru viitorul buget UE (2021 – 2027) propusă de Ministerul Fondurilor Europene. Descentralizare completă la fondurile pentru primari, Ministerul Dezvoltării își pierde relevanța

(Articol actualizat) Ministerul Fondurilor Europene propune o schimbare majoră în arhitectura instituțională de gestionare a fondurilor europene aferente Politicii de Coeziune din viitorul cadru financiar al UE (2021-2027), potrivit unui memorandum ce va fi discutat azi de guvern și făcut public de executiv (vezi aici documentul integral). Memorandumul nu a fost adoptat în ședința de guvern în care a fost prezentat, potrivit informatiei oficiale de presă referitoare la proiectele de acte normative adoptate sau de care Guvernul a luat act în cadrul ședinței din 20 decembrie 2019.

Principala modificare față de situația actuală este descentralizarea completă a gestionării fondurilor din Programul Operațional Regional (POR), adică acea linie de finanțare adresată comunităților locale și din care, de obicei, atrag fonduri europene primăriile.

Descentralizarea înseamnă, potrivit propunerii Ministerului Fondurilor Europene, ca Ministerul Dezvoltării să își piardă calitatea de gestionar al POR în favoarea celor opt Agenții de Dezvoltare Regională (ADR), în coordonarea Ministerului Fondurilor Europene.

Există însă și o problemă menționată în documentul oficial: cele 8 agenții de dezvoltare sunt acum ONG-uri care nu pot îndeplini funcția de autoritate de management. Potrivit propunerii, trebuie găsite soluții care să le permită ordonantare de credite ale bugetului de stat, fiind indicată modificarea Legii nr.500/2002 privind finanțele publice.

Cum ar arăta structura instituțională, potrivit propunerii oficiale:

Programe operaționale aferente implementării fondurilor reglementate prin proiectul de Regulament Comun, în cadrul Politicii de Coeziune:

1. Programul Operațional Transport
2. Programul Operațional Dezvoltare Durabilă
3. Programul Operațional Creștere Inteligentă şi Digitalizare
4. Programul Naţional de Sănătate (multifond)
5. Programul Operațional Capital Uman
6. Programul Operațional Incluziune sociala si Dezvoltare Teritorială Integrată (multifond)
7. Programele Operaţionale Regionale – implementate la nivel de regiune
8. Programul Operațional Asistenţă Tehnică (multifond)
9. Programele de cooperare teritorială

Se propune ca Ministerul Fondurilor Europene să îndeplinească funcția de Autoritate de Management pentru următoarele programe operaționale / naționale 2021-2027:
ü Programul Operațional Dezvoltare Durabilă
ü Programul Operațional Creştere Inteligentă şi Digitalizare
ü Programul Naţional de Sănătate
ü Program Operațional Capital Uman
ü Programul Operațional Incluziune sociala si Dezvoltare Teritorială Integrată
ü Programul Operațional Asistenţă Tehnică
ü Programele de cooperare teritorială

Se propune ca Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor să îndeplinească funcția de Autoritate de Management pentru:
ü Programul Operațional Transport

Se propune ca, la nivel regional, Agențiile de Dezvoltare Regională (ADR), actuale Organisme Intermediare pentru Programul Operațional Regional 2014-2020, să îndeplinească funcția de autoritate de management pentru programele operaționale regionale 2021-2027, în coordonarea Ministerului Fondurilor Europene.

Foto: Wikipedia

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

8 comentarii

  1. Merită încercat, să mai scăpăm de slugile din ministere care ne parazitează bugetul.

    • Si sa mute ANFP inapoi la MAI.
      Ponta si cu Dragnea numai decizii proaste au luat – peste capul ministrilor in functie de la acel moment

  2. Autoritati de management sunt mai toate ministerele: de la MAI pana la cel al turismului etc, care acceseaza bani prin diverse fonduri europene (FSE, FDR etc). De retinut este ca acesti bani sunt kn prima instanta furnizati de la bugetul Romaniei ca ulterior sa fie rambursati. De aici rezulta gradul scazut al absorbitei fondurilor europene.

    Exista tot atat de multe organisme intermediare aferente autoritatilor de management, de aici si posibilitatea dublei finantari prin programe cadru diferite, de ex. POCU (fost POSDRU) finantat prin fondul european FSE si fostul POSCCE finantat prin FDR.

    Pe scurt situatia fenomenului proiectelor europene, strategice sau granturi din Romania:
    1. Grad redus de absorbtie a fondurilor europene
    2. Dubla finantare, cel putin, a implementarii unor idei.

  3. Întru totul de acord! Obligatoriu trebuie întreprinse măsuri pentru modificarea mecanismelor de atragere, repartiție și verificare a fondurilor, atât în privința celor europene, cât și a celor interne. Nu am priceput niciodată de ce trebuie să existe acea anomalie de Minister al Dezvoltării, atâta timp cât există Ministerul Fondurilor Europene, care, în opinia mea, trebuie să gestioneze toate programele operaționale, precum și fondurile interne, destinate unor cofinanțări de proiecte. De asemenea, recunosc este problema mea și cred că și a altora, desfințarea PNDL-urilor, care nu-și justifică existența, fiind niște mecanisme de deturnare a fondurilor publice, fără un control sever în privința angajării acestora. Tot timpul când îmi aduc aminte de aceste pușculițe de partid, inevitabil îmi zboară gândul la acel escroc de popă, mădălin iscru, un derbedeu care a obținut peste o sută de contracte prin aceste hăuri, prin încredințare directă, din care nu s-a ales nimic de Doamne ajută, s-a înstărit acest jeg cu chip uman. Trebuie o reformă serioasă și amplă, derulată într-un termen rezonabil, care să reașeze în mod corect și obiectiv modalitățile de gestionare a tuturor fondurilor, indiferent că sunt externe sau interne. Începutul este promițător, așteptăm continuarea și finalizarea acestui demers. Mult succes!

    • Daca nu avem Antifrauda… fiecare face ce vrea: hoțul, poliția, anaf-ul
      Nu exista control preventiv

  4. Abia reusea Romania cu AM la nivel de Bucuresti, unde mai gaseai ceva Oameni Competenti..
    Intrebare: exista la aceste ADRuri Resursa umana COMPETENTA si suficienta, necesara?!
    Ma indoiesc.
    Marea problema a Romaniei privins Gradul scazut de absorbtie a banilor de la UE a fost Capacitatea Adminsitrativa redusa, adica in mare parte LIPSA de OAMENI COMPETENTI, bine pregatiti, cu absoventi de la Spiru Haret ce sanse sunt?!
    2018: Corina Cretu: „Sunt probleme privind capacitatea administrativă, nu s-a redus birocraţia, iar domeniul trasporturilor este unul în care România a pierdut bani.”

  5. Cred ca aceste Agenturi vor deveni stat in stat.
    Statul Incompetent nu moare.
    Se transforma!
    Pe langa faptul ca se va angaja un concurs dur de pile si cunostinte pentru ocuparea posturilor calde si plătite regeste , se va ajunge ca un numar mare de incompetenti locali, absolventi de Spiru, Brâncoveanu etc, sa fie responsabili cu fondurile europene.
    Vai mama lor!
    Se vor crea 8 Centre de Incompetență Regională!

  6. MDRAP s-a compromis inca din 2015, cand s-a bucurat ca il pune Curtea de Conturi sa sisteze plata primelor de stat clientilor sistemului bancilor pentru locuinte si sa nu tina seama de contractele a peste 400.000 de romani prosti care au avut incredere in institutiile (mai ales cele fundamentale) Statului Roman (care credeam ca e de drept!!!) si si-au investit economiile in ele (in contracte).