DOCUMENT Un profesor debutant are 2.400 de lei net pe lună / Salariile de bază ale profesorilor au ajuns la maximul grilei de salarizare din Legea 153/2017
Salariile de bază ale profesorilor au ajuns la maximul grilei de salarizare, conform unui răspuns al Ministerului Educației pentru Prefectura județului Hunedoara, document obținut de Edupedu.ro. Luând în calcul creșterea salariilor profesorilor din luna februarie, salariile de bază ale cadrelor didactice au atins maximul grilei din 2022. Personalul nedidactic din sistemul de Învățământ ar urma să primească o creștere salarială de 10%, pentru a atinge maximul grilei, fără să fie menționată perioada de când s-ar aplica.
Documentul este semnat de Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației.
Salariul net unui profesor debutant cu studii superioare de lungă durată este de circa 2.400 de lei, potrivit acestor grile.
Salariile cadrelor didactice ar fi trebuit să crească până la nivelul grilei de salarizare din 2022 încă din anul 2020, dar majorarea a fost succesiv amânată de Guvernele Orban și Cîțu, iar anul trecut Guvernul Ciucă a aprobat două creșteri de câte 4 procente. În februarie, Edupedu.ro a scris, pe surse, că profesorii vor primi între 3% și 8% în plus la salariu în luna februarie, pentru salariul din ianuarie.
În documentul Ministerului Educației apare că salariul profesorilor are o creștere medie de 6.41%, iar personalul nedidactic va avea o creștere a salariului de 10%: „În cazul personalului didactic de predare creșterea medie este de 6.41%, pentru personalul didactic auxiliar creșterea medie este de 6.52% deoarece se ajungea la salariile prevăzute în Anexa 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2022, iar pentru personalul nedidactic salariile acestora vor crește cu 10%, în conformitate cu prevederile alin. (1) al art. 1 din O.U.G. nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative:
Art. 1 – „(1) Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcție/salariilor de funcție/indemnizațiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 10% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2022, fără a se depăși valoarea nominală pentru anul 2022 stabilită potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.”
Întrebat de Edupedu.ro dacă personalul nedidactic nu a primit creșterea de 10% în luna februarie, pentru luna ianuarie, liderul sindicat Marius Nistor a răspuns că „a primit 10%, dar trebuie să ajungă la maximul salarial prevăzut de legea 153. Pentru asta, ar mai avea nevoie de încă o creștere de 6-8%”.
Citește tot articolul pe Edupedu.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu