DOCUMENTE Codul penal și Codul de procedură penală, pe ordinea de zi de marți a Comisiei Iordache / Planul PSD: Miercuri să fie dat votul final în Camera decizională pe modificări / Fără UDMR și minorități, cele două Coduri ar fi respinse
Deputatul PSD, Florin Iordache, președintele Comisiei speciale de modificare a legilor justiției și a Codurilor penale, i-a convocat în ședință pentru marți la ora 14:00 pe senatorii și deputații membri ai comisiei, pe ordinea de zi aflându-se rapoartele finale pentru modificarea Codului penal și Codului de procedură penală.
Planul social-democraților este ca modificările aduse anul trecut celor două Coduri și care au trecut examenul Curții Constituționale să fie votate din nou marți în comisie, urmând ca miercuri să intre în plenul Camerei Deputaților, forul decizional în acest caz.
Pentru ca cele două acte normative să fie adoptate în forma dorită de PSD, este nevoie de votul deputaților UDMR sau al minorităților, deoarece PSD și ALDE nu mai au majoritate în Camera Deputaților. Partidele conduse de Dragnea și de Tăriceanu numără în prezent mai puțin de 160 de deputați, în condițiile în care numărul minim de voturi pentru adoptarea Codurilor penale este de 165.
În ciuda criticilor dure din partea Comisiei de la Veneția și a altor instituții internaționale specializate, coaliția PSD-ALDE a menținut modificările controversate aduse celor două Coduri penale.
Modificările aduse celor două Coduri, după deciziile Curții Constituționale, au fost deja adoptate de Senat: în decembrie 2018 Codul de procedură și săptămâna trecută Codul penal.
Mesajul de convocare transmis de Florin Iordache membrilor comisiei speciale:
- Următoarea ședință a Comisiei va avea loc marți, 23 aprilie 2019, începând cu ora 14.00 la sala Mihai Viteazul. Pe ordinea de zi a ședinței se află următoarele:
1. PL-x 406/2018, reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a Legii nr.78/2000 pentru prevenirea,descoperirea și sancționarea faptelor de corupție ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 650 din 25 octombrie 2018, .
2. Pl-x nr. 373/2018, reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și a legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 633/2018 din 12 octombrie 2018. Camera Deputaților este cameră decizională.
Principalele modificări aduse Codului penal (vezi documentul de lucru transmis de Florin Iordache membrilor Comisiei speciale: Tabel CP 23 aprillie 2019):
Se reduc termenele de prescripție a răspunderii penale (art. 154) astfel:
- De la 10 ani la 8 ani (când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani);
- De la 8 ani la 6 ani (când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani).
Emiterea, aprobarea sau adoptarea de acte normative au fost exceptate de la infracțiunea de favorizare a infractorului (prevedere din OUG 13) – art. 269.
Infracțiunile de dare de mită (art. 290) și de cumpărare de influență (art. 292) au fost dezincriminate parțial: făptuitorii nu se pedepsesc dacă denunță fapta în termen de maximum un an de la producerea ei, cu condiția ca procurorii să nu se fi sesizat înainte. În prezent, nu există limită de timp până la care pot fi denunțate respectivele infracțiuni.
A fost dezincriminată total infracțiunea de neglijență în serviciu (art. 298 se abrogă).
Au fost înjumătățite pedepsele pentru infracțiunile de delapidare (art. 295) și abuz în serviciu (art. 297), dacă autorii faptelor achită prejudiciul până la rămânerea definitivă a sentinței.
A fost abrogat articolul 13 indice 2 din legea 78/2000 privind prevenirea faptelor de corupție: ”În cazul infracțiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime”.
Recomandările Comisiei de la Veneția referitoare la modificările aduse Codului Penal:
- Reconsiderarea și modificarea articolelor care incriminează infracțiunile de corupție, în mod special darea de mită(art. 290) – în forma modificată, prevederea îi descurajează pe cei care dau mită să coopereze cu anchetatorii -, traficul de influență și cumpărarea de influență (art. 291 și 292), delapidarea (art. 295) și abuzul în serviciu (art. 297);
- reconsiderarea și modificarea altor prevederi cu impact mai general, precum articolele care vizează termenele de prescripție(art. 154 – 155) – forma în care au fost modificate reprezintă un risc uriaș ca multe infracțiuni să fie prescrise înainte de a putea fi investigate și judecate -, mărturia mincinoasă (art. 273) și compromiterea intereselor Justiției (art. 277);
- reconsiderarea și modificarea prevederilor referitoare la confiscarea extinsă(art. 112 indice 1), definiția funcționarului public (art. 175) și pedeapsa accesorie (art. 65) pentru a le aduce la standardele prevăzute de obligațiile internaționale ale României.
Principalele modificări aduse Codului de procedură penală (vezi documentul de lucru transmis de Florin Iordache membrilor Comisiei speciale: Tabel CPP 23 aprilie 2019):
A fost menținută interdicția comunicărilor publice și a declarațiilor, precum și furnizarea de informații, direct sau indirect, despre o persoană urmărită penal sau trimisă în judecată (art. 4). Articolul a fost introdus la propunerea PSD și UDMR și a fost considerat constituțional de către CCR.
Martorul, la fel ca inculpatul, se poate consulta cu avocatul pe tot parcursul audierii și poate astfel întrerupe interogatoriul, deși legea spune că jură pe Biblie să spună adevărul și numai adevărul (1rt. 116). Acest lucru face inutilă audierea având în vedere că ea poate fi întreruptă oricând, deşi esenţa audierii este să fie spontană. Un martor ostil sau mincinos poate acum să pună pauză ori de câte ori întrebările sunt incomode.
Anchetatorii nu pot audia persoanele care au avut relații de conviețuire cu inculpatul (art. 117). Acest lucru face posibil practic să refuze să depună mărturie orice persoană care a avut o relaţie similară celor de familie cu suspectul, indiferent care este obiectul audierii şi permite ca orice martor să poată să se eschiveze de la audiere invocând o relaţie anterioară (legea nu prevede care este durata în care se poate considera că persoanele au stabilit relaţii similare celor de familie) cu suspectul indiferent dacă este adevărat sau nu.
Înregistrarea de către un martor a unei conversaţii purtate de un inculpat cu o altă persoană într-un loc privat nu poate fi folosită în procesul penal deoarece martorul nu este nici parte şi nici subiect procesual principal (art. 139).
Mandatele de securitate națională (MSN) nu se mai pot utiliza în dosarele obișnuite. Cu alte cuvinte, dacă în timp ce monitorizează o persoană pentru infracţiuni de terorism, SRI află că acea persoană sau altele comit şi o infracţiune de corupţie, evaziune fiscală sau un viol, de exemplu, serviciul nu mai poate trimite probele la Parchet pentru ca faptele să fie instrumentate în cadrul unor dosare penale de corupţie, evaziune fiscală sau viol. Doar probele pentru terorism rămân valabile în dosarul de terorism.
Sintagma ”suspiciuni rezonabile” a fost înlocuită cu sintagma ”probe sau indicii temeinice”.
A fost menținută interdicția pentru procurori de a ridica la percheziții probe care dovedesc alte infracțiuni în afară de cea pentru care a fost autorizată percheziția (art. 162).
Au fost limitate denunțurile la maximum un an de la comiterea faptei pentru ca o persoană să beneficieze de dispozițiile referitoare la reducerea limitelor de pedeapsă.
Recomandările Comisiei de la Veneția referitoare la modificările aduse Codului de procedură penală:
- revizuirea totală a modificărilor aduse actului normativ astfel încât să existe certitudinea că reforma nu va avea un impact negativ asupra funcționării sistemului de justiție penală;
- în timp ce toate modificările ar trebui revizuite în întregime, trebuie modificate substanțial regulile privind comunicările referitoare la anchetele penale în desfășurare (art. 4), cele privind începerea urmăririi penale(art. 305), supravegherea tehnică (art. 139), consemnarea activităților de supraveghere tehnică (art. 143), obținerea de date privind situația financiară a unei persoane (art. 153), percheziția informatică (art. 168), drepturile inculpatului (art. 83), drepturile avocatului suspectului și inculpatului (art. 93);
- revizuirea dispozițiilor finale și tranzitorii
Vezi aici integral observațiile finale ale Comisiei de la Veneția asupra modificărilor aduse la Codul Penal și la Codul de Procedură Penală.
Foto: Inquam Photos / George Călin
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii