G4Media.ro

DOCUMENTE Primarul pro-rus al Chișinăului, sprijinit de Consiliul Județean Buzău: 400.000 de…

Sursa foto: Facebook / Ion Ceban

DOCUMENTE Primarul pro-rus al Chișinăului, sprijinit de Consiliul Județean Buzău: 400.000 de euro și 400.000 de lei pentru proiecte în capitala Republicii Moldova

Consiliul Județean Buzău, condus de Petre Emanoil Neagu (PSD), a adoptat în ședința de joi două hotărâri prin care direcționează 400.000 de euro și 400.000 de lei în proiecte pentru Primăria Chișinău, potrivit deciziilor publicate pe site-ul consiliului.

Astfel, Consiliul Județean Buzău va plăti Primăriei Chișinău 350.000 pentru amenajarea Parcului Catedralei și alte 50.000 de euro pentru reparația unui pasaj pietonal subteran de pe Bulevardul Dacia, potrivit hotărârii oficiale.

În plus, Consiliul Județean Buzău a mai alocat 400.000 lei pentru organizarea și desfășurarea în comun, în perioada 2-5 iunie 2022 a ediției a IV-a a Festivalului „Buzău Fest” și ediției a II-a a evenimentului „Zilele Chișinăului”, după cum arată o altă hotărâre adoptată de CJ Buzău.

Primarul socialist pro-rus al Chișinăului, Ion Ceban, a avut la jumătatea lunii februarie un turneu punctat de întâlniri cu lideri de prim rang în România. Promotor al politicii patentate de fostul președinte moldovean Vladimir Voronin, denumită generic în Moldova „vițelul cu două mame” ce sugerează dualitate politică, Ceban a făcut un tur de forță în zona administrațiilor locale, unde vrea să atragă parteneriate cu Chișinăul, dar și la nivel central. Printre cei cu care s-a întâlnit atunci Ceban s-a numărat și Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău.

Ion Ceban este un politician ce a făcut pe rând parte din Partidul Comuniștilor (PCRM) condus de fostul președinte comunist și autoritar Vladimir Voronin, după care a fost unul dintre primii transfugi la Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) în anul 2012, condus de fostul președinte prorus, Igor Dodon.

La finele lui 2021, el a anunțat că părăsește PSRM pentru a–și creea propriul partid denumit Mișcarea de Alternativă Națională (MAN). În ultimul an, Ceban și-a schimbat strategia inițială, bazată aproape exclusiv pe sprijin din Rusia. El prropune acum o deschidere pro-europeană și mai ales pro-românească.

În 12 aprilie, Ceban a reacționat violent și l-a jignit pe primarul Constanței, Vergil Chițac, după ce acesta a anulat evenimentul de înfrățire al celor două municipii, spunând că s-a atribuit o ”semnificație politică” semnării acordului. „Amiralul a capitulat sub presiuni și frustrări personale! Este o vorbă la moldoveni „singur cânt, singur dansez” așa și în cazul lui. El a anunțat, el a renunțat. De Paște, ouăle se vopsesc dacă ele există, Dle amiral”, a scris pe Facebook primarul Chișinăului, Ion Ceban.

Într-unul dintre cele mai delicate momente pentru Moldova, copleșită de refugiații ucraineni de război, Ceban a lansat atacuri dure la adresa acestora pe modelul propagandei ruse. El a spus că „estimăm că în perioada următoare, din bunul nostru simț, ne putem trezi cu lucruri urâte, începând de la furturi, tâlhării, abuzuri și vandalism care deja au loc”.

În plus, în 20 aprilie, Ceban a criticat decizia Guvernului Republicii Moldova de a construi Ambasada Statelor Unite în centrul orașului, susținând că hotărârea a fost luată fără consultări publice, în condițiile în care Primăria avea deja proiectul unui parc ce urma să fie amenajat pe terenul pe care Executivul îl vinde. (Foto: Facebook / Ion Ceban)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Isi ia si el o masina si un ceas si aia a fost.

  2. Bucureștean aici, de ce plătește acest garbage human, că e psd-ist, banii ăștia la un mujic hin-fct, din banii pe care îi trimite toată țara, inclusiv ardealul sau oltenii din puțin lor? Cum își permite acest….gun-hoi? Cine a autorizat asta?

    • Psd, evident. Corb la corb ochii nu-și scoate. Asta este adevărată fata a psd și a apendicelui aur și usr.

  3. tradatorii P$D PNL

    • Psd este acum la putere datorita usr, noi nu am uitat! Dacă știați ca nu sunteți pregătiți de guvernare, mai bine stăteati deoparte.

  4. parcul catedralei din chisinau nu are nevoie de amenajare, arata foarte bine si e curat. nu inteleg de ce e nevoie de 350 de mii de euro in acest parc. cautati pe net sa vedeti cat de bine arata. iar 50.000 de euro pentru amenajarea pasajului subteran de pe bd dacia iar mi se pare inutil, avand in vedere ca ceban a incheiat parteneriate public private cu agentii economici care primesc spatii comerciale in subterane in schimbul renovarii acestora. asta inseamna ca ceban ia de 2 ori bani pentru aceeasi lucrare pe bulevardul dacia.
    in privinta terenului fostului stadion republican, ceban minte din nou: terenul e al guvernului, nu al primariei, asa ca nu avea ce parc sa faca primaria acolo. ambasada sua a prezentat deja proiectul noii ambasade ce va fi construita acolo in mijlocul unui… parc, deci planurile lui ceban oricum sunt inutile. sua face parcul pe banii ei, ca si ambasada, asa ca locuitorii din chisinau vor avea un parc gratis.

  5. E clar o schema de furat bani. Nu e prima oara cand USL-istii nostri actineaza impreuna cu agenti pro-rusi din Republica Moldova pt a fura bani si a se imbogati ilicit. Serviciile secrete si Justitia romana se fac din nou de ras aici. Afla presa inainte lor de o astfel de schime. Sau poate ca stiu totul dar nu fac nimic? La fel ca avioanele alea care aducea tigari peste granita din Ucraina si ai nostri habar n-aveau.

  6. Ceasul ticăie! Noile promoții de magistrați își întra în mana. Ei ne scapă de psdist ii corupți și nu numai! Sa vedeți ce va fi la Tudorache sau vanghelie! Nici firuta nu se simte bine! Și asta de la Buzău, îmbătrânit în rele va lua urma lui Oprescu!

  7. Zici PSD Buzau si zici practic Putin! Asta au adus ani de zile de PDL/PSD in succesiune rapid la tot in Buzau, de la primarie la cj! Mai tineti minte nuntile alea fabuloase la patinuar la care se venea cu elicopterul?

  8. O intrebare, stie cineva de unde este Ciolacu?