G4Media.ro

Dodon vrea să pună pumnul în gură ONG-urilor sub pretexul „imixtiunilor externe”.…

Dodon vrea să pună pumnul în gură ONG-urilor sub pretexul „imixtiunilor externe”. Liderul prorus vrea să adopte modelul Rusiei și Ungariei contra „agenților străini”

Fostul președintele prorus și liderul socialiștilor de la Chișinău, Igor Dodon, a declarat vineri în cadrul unui interviu pentru agenția rusă de presă RIA Novosti că, dacă va ajunge din nou la putere, unele dintre primele legi pe care partidul său le adopta vor fi legate de activitatea și funcționarea ONG-urilor finanțate din exterior.

„Trebuie să ne ocupăm serios de securitatea țării separat, structurile abundă în agenți străini, avem nevoie de o lege separată pentru a ne ocupa de ONG-uri, de activitățile consilierilor, de finanțarea administrației prezidențiale din fonduri externe. Este necesar să luăm experiența Rusiei și a țărilor occidentale, care limitează foarte clar capacitatea de a influența politica internă din exterior, un exemplu în această direcție fiind și Ungaria”, a declarat Dodon.

El a mai spus că toate aceste legi trebuie adoptate de urgență, iar acest lucru trebuie făcut în primele două luni ale activității noului Parlament.

De altfel, ONG-urile și mass media independente sprijine cu fonduri din Occident au fost unele dintre principalele ținte în campania pentru prezidențialele din 2020, atunci când Dodon și echipa sa le-a atacat din plin.

Deputatul socialist Bogdan Țârdea, ideologul și șeful propagandei de partid a PSRM, a publicat o carte cu rapoartele financiare ale ONG-urilor. Atunci, multe ONG-uri au semnalat că cifrele prezentate de Țârdea în cartea sa sunt eronate și au amintit că rapoarte lor financiare se regăsesc pe site-urile lor și sunt transparente pentru oricine dorește să le consulte.

Acest model de cenzură este inspirat din Rusia. În iulie 2012, Parlamentul Rusiei a adoptat legea privind „agenții străini”, solicitând ONG-urilor ruse să se înregistreze la Ministerul Justiției din Federația Rusă drept „organizații care îndeplinesc funcții de agenți străini” dacă primesc finanțare din străinătate și se implică în activități descrise în mod vag ca „activități politice”;

În iunie 2014, legea a fost modificată pentru a permite Ministerului rus al Justiției să înregistreze, din proprie inițiativă, ONG-urile drept „agenți străini”.

Lucrurile au degenerat și mai mult și în noiembrie 2017, domeniul de aplicare al legii a fost extins pentru a impune utilizarea etichetei de „agenți străini” împotriva oricărui organ mass-media străin care primește, direct sau indirect, finanțare din străinătate.

Ultimele modificări aduse legii privind „agenții străini”, care extind statutul de „agenți străini” pentru a include persoane private, inclusiv bloggeri și jurnaliști independenți, au fost adoptate de Duma de Stat de la Moscova pe 21 noiembrie 2019 și au fost ratificate la 2 decembrie 2019 de către președintele Rusiei, Vladimir Putin.

Parlamentul European și mai multe ONG-uri importante pentru drepturile omului și cele ale jurnaliștilor a dezaprobat acest demers menit să intimideze și să cenzureze media în Rusia.

Sperietoarea războiului

Dodon a continuat retorica negativă la adresa Occidentul și a vorbit de faptul că Vestul și-a stabilit sarcina de a crea o majoritate parlamentară anti-rusă în Republica Moldova după alegerile anticipate, care va urma instrucțiunile geopolitice.

Anterior, purtătoarea de cuvânt al MAE rus, Maria Zaharova, a declarat, în cadrul unui briefing, că Statele Unite și UE încearcă să intervină în viitoarele alegeri parlamentare din Republica Moldova. În același timp, Ministerul de Externe al Republicii Moldova a declarat că nu a primit plângeri de la agențiile guvernamentale cu privire la intervenția în organizarea alegerilor parlamentare anticipate din alte state.

Potrivit lui Dodon, Occidentul intenționează să facă tot posibilul pentru a „trage Federația Rusă într-un nou conflict regional”.

„Cum va fi [acest conflict n.red]– doar declarații, fie să se alăture sancțiunilor anti-ruse, fie, și mai rău, să facă unele provocări în Transnistria, în ce formă va fi – vom vedea, dar cred că vor merge pe toate fronturile”, a subliniat Dodon.

Supărări de campanie electorală

Dodon a avut vineri și o întrevedere cu ambasadorul SUA la Chișinău, Dereck Hogan, căruia i-a reproșat o pretinsă ingerință în politica internă ce ar contraveni, în viziunea lui Dodon, statutului său diplomatic

Mi-am exprimat îngrijorarea în legătură cu imixtiunea factorilor externi în procesul electoral. În special, m-am referit la vizitele dlui Hogan la Comisia Electorală Centrală, în toiul campaniei electorale, care ar putea fi calificate ca tentativă de a influența procesele politice din Republica Moldova, ceea ce nu corespunde statutului diplomatului și încalcă art. 41 al Convenției de la Viena cu privire la relațiile diplomatice, din anul 1961”, a scris Dodon pe pagina sa Facebook.

Dodon i-a dat lui Hogan o scrisoare în care au fost expuse acțiunile misiunii diplomatice americane, care, în opinia sa, sunt inacceptabile și nu corespund practicilor dreptului internațional”.

Foto: Liderul PSRM, Igor Dodon, față în față cu ambasadorul american la Chișinău, Dereck Hogan. Sursa/Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Mai, nene, strainezu’ vezi-ti de treaba matale!

    • Si Ungaria, concret, ce anume a facut?
      Ca i-a pus pe ongisti sa declare public finantarile externe mai mari de 70 mii euro?
      Pai 60 de mii de asociatii, fundatii, ong-uri etc. s-au conformat fara obiectii, doar 14 cu finantare Soros si UE au facut circ?
      By the way, ong-urile de acest gen in SUA figureaza in evidente ca lobbysti straini… 😉 Acolo e democratic, in Ungaria, nu.

  2. Mujic tupeist.

    Adica Dodon face aproape lunar naveta la Kremlin, si daca Maia Sandu mentine o oarecare legatura cu Occidentul, tot el o ataca brutal ca vrea sa vanda Moldova vesticilor.
    Acum e indignat ca ambasadorul american ar putea sa-i strice lui aranjamentele de a mentine Moldova sub calcaiul rusesc.
    Sa speram ca alegerile care urmeaza in Rep. Moldova il vor scoate pe Dodon din circuitul puterii, cel putin la nivel parlamentar.

  3. Știe el ce știe, doar nu o să lase să vină un ong ist ca plicușor ban sau gen usr+ la conducere să i mănânce șobolanii, câpușele, țânțarii sau să externalizeze profitul multinationalelor și corporatistilor bruxelles ului

    • Da bai PsDiStule.
      Asa e.
      Dodon stie doar URSS, Kremlin, Putin.
      N-am cum sa te contrazic.

    • daa, cum sa nu mai borfasilor, voi, asa zisii socialisti, defapt corupti impostori camuflati in socialisti, precum si comunistii aia din moldova, voi aveti impresia ca doar voi sunteti stapani, odata impusi cu forta, aveti impresia ca tarile astea sunt proprietatea voastra personala …

  4. Ha! Asta e tare! Pai atunci Dodon ar trebui cercetat ca avem străin și pentru trădare!

  5. Poate ca ar fi fost necesar ca in articol sa se specifice ca:
    „Ambasadorul Statelor Unite la Chişinău are statut de observator internaţional la alegerile din 11 iulie, aprobat de Comisia Electorală Centrală, la fel ca şi ambasadorul Uniunii Europene, precum şi cel al Federaţiei Ruse.”
    Deci, contactul americanului cu Comisia Electorala Centrala nu depaseste nicio limita legala.
    Probabil ca reprezentantul Federatiei Ruse este cazat chiar in sediul Comisiei Electorale.

  6. si daca tot suntem la capitolul „stat de drept”, nu-l mai epsteinui pe McAffee

  7. ma minunez cind vad ca unii o trag inainte cu soros si multinationale sau guverne secrete occidentale si ong vindute Atit pricepeti voi de ce se intimpla ? pai daca nu erau ong vigilente la noi acum eram cu iliescu presedinte pe viata ca putin si dragnea prim ministru Daca va place asa luati-o tiptil spre coreea de nord Veti avea satisfactie garantata