G4Media.ro

Doi adolescenți foști dependenți de droguri și-au spus povestea: „M-am apucat la…

Sursa foto: Turnul Sfatului

Doi adolescenți foști dependenți de droguri și-au spus povestea: „M-am apucat la 13 ani din dorință de afirmare, să fiu cool și recunoscut” / ”Eram tot timpul agresiv, eram paranoic, credeam că toată lumea are ceva cu mine”

Alexei și Iasmina, doi tineri de 17 și 16 ani, care au fost dependenți de droguri, dar care au reușit să se vindece și-au făcut publice poveștile în cadrul Conferinței Your Extraordinary Success without Drugs „Da vieții, fără droguri”, care a avut loc la Sibiu, joi, 21 septembrie, relatează Turnul Sfatului. Însoțiți de mamele lor, printre emoții, cei doi tineri au găsit curajul să-și facă auzite experiențele prin care au trecut.

Experiența lui Alexei cu drogurile a început la vârsta de 13 ani, atunci când, din curiozitate, alături de un frate de-al unui prieten, a fumat un joint.

„Am fumat, mi-a fost foarte rău și am zis că acest lucru nu este pentru mine, făceam și fotbal de performanță, am făcut fotbal cinci ani de zile și am zis că nu are rost să-mi distrug cariera mea de fotbalist pentru chestia asta. Mie-mi plăcea și să ies în evidență și să fiu altfel decât copiii de vârsta mea, ascultam muzică trap, rap, tehno și vedeam în videoclipuri bani, droguri, femei, mașini și am zis uite fac chestia asta, de ce să muncesc ca un om normal și să îmi meargă bine, dacă ei pot, de ce eu nu pot?”

Ulterior, situația a făcut ca Alexei să fumeze din nou cu gândul că va fi diferit față de prima dată. Și chiar a fost, pentru că i-a plăcut.

„Apoi am dat de metamfetamină care mi-a furat cam ultimul an din viața mea, am ajuns să fiu depresiv anxios, la 1,85 înălțime aveam 58 de kilograme, eram tot timpul agresiv, eram paranoic, credeam că toată lumea are ceva cu mine, dar pe de o parte nu voiam să mă las pentru că îmi plăcea când consumam, iar apoi când nu mai aveam droguri nu mai îmi plăcea”, a mai spus băiatul.

După Alexei, pe scenă a urcat și Iasmina, o tânără de 16 ani din Timișoara. Primul contact cu drogurile l-a avut într-o seară, la o petrecere.

„Am avut o experiență cu drogurile timp de aproximativ un an de zile timp în care nu am conștientizat că am o dependență. Provin dintr-o familie bună cu părinți iubitori care au investit în mine. Am avut o copilărie în care nu am dus lipsă de nimic, însă având momente în care m-am simțit neiubită, neînțeleasă, având un gol în inimă neștiind de ce. În adolescență, având prieteni și colegi care consumau ocazional droguri, într-o seară am abuzat pentru prima dată de o cantitate mare de alcool, o persoană de acolo m-a văzut, mi-a spus că are să-mi dea ceva bun care mă va scoate din acea stare. Fiind sub influența alcoolului am acceptat, nestând prea mult pe gânduri”, a spus fata.

Întregul articol poate fi citit în Turnul Sfatului.

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Încă sustin ca este ceva in neregula cu aceasta pseudocampanie,acum vine cu doi actorasi sa minta publicul…..un cosumator realizeaza imediat ca cei doi mint de inghetata apele, nu au nici o treaba cu consumul, garantez ca habar nu au ce e ala un joint….doi actorasi …citesc un scenariu pus la dispozitiv de organizator.o mascarada