G4Media.ro

Doi antrenori din Belarus, excluși de la Jocurile Olimpice. Reacție în urma…

Sursa foto: Twitter/ @tutby

Doi antrenori din Belarus, excluși de la Jocurile Olimpice. Reacție în urma cazului Kristina Ţimanuskaia

Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a anunțat că Artur Shimak și Yury Maisevich, doi antrenori ai lotului olimpic de atletism din Belarus, au părăsit Satul Olimpic, informează BBC. Situația are legătură cu Kristina Ţimanuskaia, sprinterul din Belarus care a refuzat săptămâna trecută să se mai întoarcă acasă după ce nu a mai fost lăsată să concureze la 200 de metri.

Într-un comunicat, CIO a spus că a eliminat acreditările celor doi antrenori „ca măsură provizorie, în interesul sportivilor Comitetului Național Olimpic din Belarus care se află încă la Tokyo”. Organismul a declarat că a fost înființată o comisie de disciplină pentru a investiga incidentul și că ambilor antrenori li se va oferi „posibilitatea de a fi audiați”.

Purtătorul de cuvânt al Comitetului Olimpic Internațional, Mark Adams, a declarat miercuri că se va deschide o „comisie de disciplină”. Adams a mai spus că Comitetul Național Olimpic din Belarus a prezentat un raport scris cu privire la situație. Conform oficialilor din Belarus, Ţimanuskaia a fost retrasă din competiție din cauza „stării sale emoționale și psihologice”. Ţimanuskaia a respins această afirmație, spunând că niciun medic nu a examinat-o și că nu are probleme de sănătate sau probleme mentale.

Sursa foto: Twitter/ @tutby

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...