G4Media.ro

Doi bărbați din Cluj, reținuți de procurori sub acuzația de trafic de…

Sursa foto: Pixabay

Doi bărbați din Cluj, reținuți de procurori sub acuzația de trafic de droguri. Aceștia ar fi realizat o cultură de canabis într-o pădure

Doi bărbați din Cluj au fost reținuți pentru 24 de ore de procurorii DIICOT, joi, fiind acuzați de trafic de droguri, după ce ar fi realizat o cultură de canabis într-o pădure.

Potrivit unui comunicat de presă, măsurile au fost dispuse după ce, miercuri, procurorii DIICOT împreună cu ofițeri din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj au prins în flagrant trei inculpați, în timp ce transportau cu ajutorul unui autoturism, cantitatea de aproximativ 1,2 kilograme canabis (2 plante recent recoltate și fragmentate).

„În cauză, s-a reținut faptul că, în perioada septembrie-octombrie 2022, doi dintre inculpaţi, cu sprijinul celui de-al treilea, au înfiinţat și întreținut, într-o pădure din județul Cluj, o cultură de canabis, parte din aceasta fiind destinată comercializării. Organele de cercetare penală au descoperit și ridicat 41 de plante de canabis, în cantitate de aproximativ 24 de kilograme de masă verde”, precizează sursa citată.

Activitățile au fost urmate de punerea în aplicare a două mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Cluj, în urma cărora au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor cantitățile de peste un kilogram de canabis și 35 grame MDMA, precum și o instalație de ventilare, fertilizatori, ciuperci cu efect halucinogen, chituri pentru creșterea și întreținerea fungilor, cântare electronice de precizie și sume de bani în lei și valută (aproximativ 56.000 de lei, peste 600 de euro, 300 USD si 210 GBP).

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română. La activități au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca și Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj.

Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. V-am mai spus, lăsați drogurile că nu sunt bune. Nu mai faceți rău altora. Dacă vă interesează doar obținerea de bani mulți, există alte surse mai simple și mult mai bănoase! Doar informați-vă, cercetați, experimentați și puneți în practică. E atât de simplu! Dar, aveți de grijă, banii vă iau mințile mai rău decât drogurile!

    • Nebunie frate, dar misterul e cine te-a-ntrebat

    • Canabisul nu face rau nimanui, este canepa desteptule, strabunicii tai beau ceai de canepa seara inainte de somn, la fel si copiii lor.
      In toata romania pre comunista se consuma ceaiul de canepa ca si calmant si somnifer, dar voi, „patriotii” habar nu aveti in ce tara traiti. Vai de capu’ vostru.